Connect with us
Advertisement

Eveniment

Ultimul veteran de război din Oarda, s-a stins din viață. Gheorghe Hațegan, poveste de erou în slujba țării

Publicat

Ultimul veteran de război din Oarda de Jos și singurul veteran care participa în ultimii ani la evenimentele militare desfășurate la Alba Iulia, colonel (rtg) Gheorghe Hațegan, a plecat din această lume, anunță reprezentanții Cercului Militar Alba Iulia.

În primăvara acestui an, mai exact pe 11 martie, a implinit vârsta de 99 de ani. A dorit mult să depășească centenarul vieții sale, fiind una dintre dorințele pe care le mărturisea celor care îl vizitau.

Cunoscut și foarte apreciat pentru calitățile sale excepționale de povestitor, Gheorghe Hațegan reda în amănunt amintirile de război cu o precizie nemaiîntâlnită la alți veterani.

Gheorghe Hațegan a fost încorporat la vârsta de 21 de ani, pe 25 mai 1944, în cadrul Batalionului 2 de pontonieri din Alba Iulia.

Până după 23 august a participat la dezarmarea trupelor germane și maghiare din jurul Alba Iuliei.

A scăpat din măcelul de la Oarba de Mureș

Începutul lunii septembrie din același an, îl găsește la Oarba de Mureș, locul rămas în memoria națională ca fiind unul dintre cele mai sângeroase bătălii a trupelor românești. Aici, alături de colegii săi de armă pontonieri, au sprijinit infanteria românească.

Scăpat cu viață din acel măcel, participă la construirea podului peste Arieș, la Viișoara.

Aici și-a pierdut un camarad care a fost omorât de o mină, pusă intenționat de inamic într-o pereche de cizme abandonată într-o tufă.

Pontonierii lui Hațegan ajung la Tisa, iar după două săptămâni de lupte îndârjite, cu victime de o parte și de alta, unul dintre cele trei plutoane de pontonieri reușește să străpungă Tisa și, astfel, infanteriștii români au putut să își așeze tabăra de atac dincolo de mal.

În această locație își pierde viața Eftimie Croitoru, eroul cunoscut în istorie că a salvat podul de o mină plutitoare.

În cinstea acestuia este amplasată placa comemorativă pe fațada Cercului Militar din Alba Iulia.

Gheorghe Hategan l-a cunoscut și a surprins momentul morții acestuia. Susține că Eftimie Croitoru a fost înmormântat chiar pe malul Tisei, la capătul podului construit de ei.

Sursele istorice indică, în schimb, că își doarme somnul de veci în cimitirul eroilor din Tiszalök.

După acest episod, Gheorghe Hațegan prinde finalul războiului în Munții Tatra. În ciuda acestor episoade crâncene, eroul nostru a scăpat viu și nevătămat.

Întors în țară este relocat, alături de camarazii săi supraviețuitori, în Delta Dunării, la tăiat stuf pentru animale, iar la vatră a fost lăsat abia pe 1 septembrie 1946.

În perioada comunistă s-a angajat în miliție, desfășurându-și activitatea ca ajutor de șef de post, șef de post, apoi lucrând în cercetări penale.

S-a pensionat în perioada comunistă cu gradul de colonel.

Veteranul de război colonel (rtg) Gheorghe Hațegan va fi înmormântat joi, la ora 12.00, în cimitirul din Oarda de Jos, cu onoruri militare prezentate de către un pluton de Jandarmi din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Alba.

Dumnezeu să îl ierte și să-i odihnească sufletul dragului nostru veteran al Albei în Raiul cel Ceresc, alături de camarazii săi și cei dragi!

Veșnică recunoștință pentru faptele sale eroice de arme și pentru lecțiile patriotice oferite celor care l-au căutat și onorat!

Text: dr. Petruța Dorina Pop
Foto: arhivă Cercul Militar Alba Iulia

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement