Un loc încărcat de istorie, din Munții Apuseni se inaugurează la Lupșa: ”Troca Honcașilor”. Povestea dureroasă întâmplată la popas

În Lupșa se va inaugura popasul ”La Troca Honcașilor” un loc cunoscut de locuitorii Munților Apuseni. Este un loc, în care, de-a lungul timpului mai multe figuri istorice s-au oprit sau au luat decizii importante. 

Popasul se va inaugura în data de 4 decembrie 2023, ora 13.00, dată la care în Calendarul Ortodox – decembrie 2023 se sărbătorește Sfânta Mare Muceniță Varvara – ocrotitoarea ortacilor mineri.

Un eveniment organizat de Cupru Min. S.A. Abrud, companie ce se implică în păstrarea și promovarea tradițiilor și valorilor moților, a lui Horia Cloșca și Crișan, a urmașilor Crăișorului Munților, a minerilor ce au făcut și fac onoare Munților Apuseni.

Potrivit celor care promovează acțiunea, înainte, cât și în timpul răscoalei, primul căpitan, Horea, trece în mai multe rânduri oprindu-se la această trocă să își stâmpere pojarul sufletului.

Scurtă istorie a locului și semnificația sa

1784 luna noiembrie: trec în fruntea glotașilor prin acest loc căpitanii Cloșca și Horea cel Tânăr, în drumul lor spre temnițele de la Galda, cu gândul să le dărâme și să-și elibereze ortacii închiși în acel loc.

1785, 30 ianuarie: în zona Gemenelor este prins căpitanul Crișan și adus înlănțuit, făcând în acest loc un mic popas.

Alți eroi locali care au poposit în acest loc sânt: frații Ion și Ștefan Ispas din Pârâul Cărbunări, Prața și Căbulea din Șasa Lupșii, condamnați și executați la pedeapsa talionului în Valea Vinții. Iacob cel mai de demult, răstârnit în satul Bârzani și Onu Surdu’, înjunghiat în vârful Curmăturii.

Înainte, în timpul și după revoluția de la 1848, Crăișorul Avram Iancu, în nopți târzii, în acest loc își aduna căpitanii la sfat de taină!

În 1918, delegații lupșeni porniți pe jos la Marea Unire din Alba Iulia aici au umplut ploștile pentru că apa aceasta era renumită.

În 2018 la centenarul Marii Uniri, un grup de lupșeni mărinimoși au trecut prin acest loc refăcând traseul înaintașilor, dar Troca Honcașilor cu apa ei bună dispăruse.

Povești din bătrâni despre Troca Honcașilor

Emil Roșca a cules mai multe povești populare despre Troca Honcașilor.

“la văzul cătanelor ce suiau pe drumul mare spre Șasa Lupșii, spaima se cuibări în sânul honcașilor. De îndată ce aceștia trecură, Honcășăl își chemă ficiorul și ginerele poruncindu-le în șoaptă să îl urmeze.

De după o leață de la streșina șurii, luă trei flinte, un săculeț de piele cu pulbere și altul cu mărunțuș. Pe când da să plece, țup, bătrâna îl prinse de țundră ’Une mei și nu spui mnic?’,’Voi nu trăbă să știți nimnic! Tu vezi de casă și de fete!’ zicând acestea se pierdură în Pădurea Honcii.

A doua zi cam pe la prânz, câinii începură să urle a pustiu; în curând după asta se iviră cătanele. Între ei, legat cu o funie de grumaz și de șaua calului, se vedea șchiopătând un om.

Honcășoaie, blestemând, fugi în casă, rupse o dungă de mălai, o puse în jăbul cătrinții, luă o doniță și fuguța pe cărare la deal. Fata cu un ulcior și nora cu altă doniță porniră pe urmele ei. Când ajunseră în drum, comandantul își adăpase calul și dedese voie cătanelor să beie.

Osânditul, un bătrânel legat cu mâinile la spate și cu fiare la picioare, avea țundra roasă și petecită, nădragii rupți, părul lung și barba mare, fruntea era plină de lovituri și sânge! ’Un fugar amărât’ gândi bătrâna, căinându-l.

Când cătanele terminară, comandantul făcu semn osânditului să beie și el.

”Doamne, tu ești căpitane?”

Acesta se apropie, îngenunche lângă trocă și se aplecă să beie, un gornic prinse funia și o smuci, osânditul se prăbuși în tină. În timp ce gornicii și cătanele râdeau, el se zbătea să se ridice.

Bătrâna nu mai putu răbda: ‘Râdeți în loc să îl ajutați… nu vă rebde Dumnezeu și ați ajunge ca el!’ Lăsă donița jos și își făcu loc printre cătane, asemeni Mariei Magdalena când Mântuitorul a căzut sub povara crucii.

L-a prins de subsiori și i-a ajutat să se ridice. Cu cătrința a început să îi șteargă fruntea și fața pline de sânge și tină. Abia acuma își dede sama cine îi:‘Doamne, tu ești căpitane?’ Rupse câteva fărâme de mălai și i le dede în gură ca la prunci.

Când căpitanul Crișan dede semn din cap că nu mai vrea, îi strecură în sân restul, apoi își spălă mâinile și îi dede apă să beie din căușul pumnilor. Comandantul, care privise tot timpul nepăsător, când văzu că îi gata, dede o comandă scurtă.

Cătanele se aliniară de-o parte și de alta a osânditului, iar gornicii trecură în urma lui. Înghiontit cu patu puștii și înțepat cu șpanga în coaste, Căpitanul Crișan abia putu striga: ‘Mulțam fain, nană Mărie!’

Ea, cu ochii scăldați în lacrimi rămase privind în urmă blestemând toți răii vremii până ce drumul se ascunse vederii după o cotitură! Abia atunci porni spre casă înăbușindu-și toată durerea și amarul în suflet.”