Economie
VIDEO | Autostrada Orăştie – Sibiu: O filmare aeriană contrazice comunicatul CNADNR privind stadiul lucrărilor pe tronsonul Cunţa – Sălişte
Lucrările întârziate la lotul trei al Autostrăzii Orăştie – Sibiu, între limita judeţelor Alba şi Sibiu, la Cunţa şi comuna Sălişte, inclusiv zona terenului instabil de la Aciliu au fost subiect de controverse, mai ales în ultimele zile. Dacă membrii comunităţii din forumurile care urmăresc stadiul lucrărilor au atras atenţia că şantierul stagnează, iar presa locală a preluat informaţia, CNADNR a intervenit şi a precizat „sunt în desfăşurare”. În replică, pe forumuri a apărut un video în care se văd utilaje „trase pe dreapta”.
Săptămâna trecută, forumiştii pasionaţi de lucrările de infrastructură au publicat informaţii şi fotografii privind faptul că italienii de la Impregilo s-au retras de pe şantier şi au oprit lucrările în punctul critic de la Aciliu, astfel încât termenul anunţat de finalizare a segmentului trei din Autostrada Sibiu-Orăştie ar fi greu de respectat. După mediatizarea în presa locală, CNADNR a intervenit cu un comunicat în care preciza că „lucrările de drum la Autostrada Orăștie – Sibiu sunt în desfășurare. Ipotezele lansate în mass-media conform cărora motivul unei presupuse opriri a lucrărilor ar fi de natură financiară sunt complet false, întrucât au fost efectuate plăți, iar în perioada imediat următoare vor fi efectuate și alte plăți semnificative în vederea atragerii de fonduri europene. De pildă, în acest moment, se află în verificări, urmând a fi plătit un certificat de lucrări în valoare de 17 milioane lei. Motivul pentru care o parte din utilaje așteaptă să poată interveni se referă la faptul că procesul tehnologic nu presupune utilizarea concomitentă a tuturor utilajelor, pe tronsonul de autostradă desfășurându-se deja lucrări de asfaltare.”
Citeşte şi Autostrada Sibiu – Orăştie: Pe lotul III, Sălişte – Cunţa constructorul ar fi OPRIT lucrările. Reacția CNADNR: Sunt în desfăşurare
A urmat reacţia forumiştilor care au publicat o filmare aeriană din care reiese că lucrările par mai degrabă în „stand-by”.
În video de mai jos puteţi vedea de la secunda 10, lotul 3 filmat dinspre lotul 4 dinspre Sibiu. La secunda 45 filmarea ajunge deasupra zonei critice de la dealul Aciliu, iar aici se pot observa doar câteva dintre utilajele constructorului, „trase pe dreapta“. În zona imensului debleu de dinainte de viaduct (00:52-1:02) se pot observa alunecări de teren şi fisuri în zonele ce ar fi trebuit să fie stabilizate. În rest, miscarea pe restul şantierului pare a fi mai degrabă inexistentă.
Filmarea aeriană a fost realizată de către Inter-fly prin contributiile forumiştilor de pe forum.peundemerg.ro si forum.construim-romania.ro
Reamintim că autostrada a fost inaugurată în decembrie anul trecut pe tronsonul de la Orăştie până la Cunţa (judeţul Alba). Se mai circulă şi pe segmentul patru, de la Sălişte până la Sibiu. Porţiunea cu alunecări de teren de 6,7 kilometri, la viaductul de la Aciliu, ar trebui să fie gata până în noiembrie, în condiţiile în care termenul iniţial era aprilie 2013.
Lotul trei de circa 22 km din Autostrada Orăştie – Sibiu este finanțat 85% din fonduri europene nerambursabile si este singurul lot aflat la această dată în construcție. Autorităţile anunțau că va fi gata în toamna acestui an. Lotul trei nu a fost inaugurat în decembrie 2013 alături de celelalte tronsoane, din cauza alunecărilor de teren ce au apărut pe circa şase kilometri din traseu.
Contractul cu italienii de la Impregilo – Salini pentru construcţia lotului 3 al autostrăzii Orăştie – Sibiu, cu o lungime de 22 kilometri, nu a fost reziliat de Compania de Drumuri, constructorii asumându-şi finalizarea lucrării fără costuri suplimentare.
Contractul pentru acest tronson a fost semnat în mai 2011, având o valoare de 182,9 milioane de euro.
CNADNR a inaugurat la finele anului trecut loturile 1,2 şi 4 ale acestei autostrăzi, cu o lungime totală de 60,5 kilometri, realizate în urma unei investiţii totale de 1,46 miliarde lei (326,5 milioane euro), fără TVA.
Reamintim că pe 12 septembrie, premierul Victor Ponta a anunţat că, în urma discuţiilor pe care le-a avut cu reprezentanţii firmei constructoare şi cei de la CNADNR, a primit promisiunea că, pe 15 noiembrie, se va circula între Sibiu şi Deva.
surse: hotnews, peundemerg.ro, construim-romania.ro
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News
satul de Romania
joi, 18.09.2014 at 12:52
Si pe asta zice Ponta ca vom circula din 15 noiembrie ?
Poate daca avem elicopter ca si el.