Connect with us

Eveniment

VIDEO: Avertisment ISU. Șoferii care urmăresc în trafic ambulanțele și autospecialele aflate în misiune pun vieți în pericol

Publicat

Reprezentanții ISU atrag atenția asupra cazurilor în care unii șoferi urmăresc autospecialele sau ambulanțele care sunt în misiune, cu semnalele acustice și luminoase pornite. Este vorna despre conducători auto care depășesc în trafic, imediat în urma autospecialelor și astfel pun în pericol siguranța circulației.

Atenționarea vine din partea Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Crișana” al județului Bihor, care a dat și un exemplu recent.

În luna august, în județul Bihor au fost înregistrate cel puțin două cazuri în care ambulanțele SMURD, aflate în deplasare la urgențe medicale, au fost urmărite de către șoferi imprudenți. Cel mai recent caz a fost în 31 august.

Potrivit sursei citate, un conducător auto a circulat cu viteză imediat în spatele unei ambulanțe SMURD. Depășea în mod repetat marcajul continuu, punând în pericol echipajul medical, pacientul ce avea nevoie urgentă de ajutor și chiar propria siguranță.


ISU precizează că șoferii care aleg să circule imediat în spatele ambulanțelor aflate în misiune nu pot anticipa traficul din fața acestora. În cazul unei frânări bruște, riscul producerii unei coliziuni este extrem de ridicat.

”Astfel de comportamente nu doar că sunt ilegale, dar pot avea consecințe tragice”, atenționează ISU Bihor.

Apel ISU pentru șoferi

Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Crișana” a sesizat autoritățile competente în legătură cu acel caz. Înregistrarea surprinsă de un participant la trafic și publicată pe o rețea de socializare a fost transmisă Poliției pentru analiză și luarea măsurilor legale.

ISU face apel la responsabilitatea și conștiința civică a tuturor participanților la trafic:

  • respectați legea și regulile de circulație
  • nu urmăriți ambulanțele și autospecialele aflate în misiune
  • lăsați salvatorii să ajungă în siguranță la cei care au nevoie urgentă de ajutor

sursă imagini: ISU Bihor, Info Trafic Jud. Bihor/Facebook

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.