VIDEO Care a fost patima în care a căzut Iuda, după ce l-a vândut pe Iisus pe 30 de arginți. Ce spune preotul Ovidiu Panaite

Miercurea Mare din Săptămâna Patimilor este ziua în care Iuda L-a vândut pe Iisus Hristos pentru treizeci de arginţi. Gestul său a făcut ca ziua de miercuri să fie declarată zi de post, alături de ziua de vineri, când a fost răstignit Iisus.

Preotul Ovidiu Panaite a explicat pentru Alba24 care a fost patima în care a căzut Iuda, după ce l-a vândut pe Mântuitorul Iisus Hristos. 

„Suntem în ultima săptămână din Sfântul Post închinat Învierii Mântuitorului nostru Iisus Hristos. Această săptămână are niște caracteristici aparte, în primul rând pornind de la denumirea ei. Este vorba de Săptămâna Patimilor. De ce se numește așa? În primul rând pentru că Mântuitorul Iisus Hristos se apropie de momentul răstignirii și acum, poate mai mult ca niciodată, vedem aceste două mari planuri care se întretaie.

Este vorba în primul rând de ceea ce înseamnă veșnicia iubitoare a lui Dumnezeu. Iar pe de altă parte, vedem celălalt plan, vorbim de planul acesta al umanității. Le-am spune două planuri care în mod normal nu ar trebui să se contrazică.

Veșnicia iubitoare a lui Dumnezeu sau iubirea lui Dumnezeu care se împărtășește continuu omului este o iubire veșnică. Dacă este să încercăm să pătrundem în acestă manieră de a fi a lui Dumnezeu și să înțelegem iubirea Lui, din momentul acela pătrundem și în ceea ce înseamnă dreapta trăire a lui Dumnezeu.

Pentru că, așa cum spunea la un moment dat un mare părinte al Bisericii, de multe ori noi îl trăim într-o manieră greșită pe Dumnezeu, l-am supracodificat pe Dumnezeu, l-am făcut foarte foarte complicat. Dar, dacă este să coborâm în adâncul ființei Lui, ne împărtășim de El ca și iubire. De aceea, iubirea este modul de a fi a lui Dumnezeu, iubire care, așa cum am spus, se vede foarte puternic în această Săptămână a Patimilor. Domnul Hristos nu a pătimit pentru sine, El ca și Dumnezeu nu avea nevoie de întrupare, nu avea nevoie de răstignire, nu avea nevoie de toate aceste biciuiri și pătimiri la care a fost supus din pricina oamenilor. Rațiunea pentru care El s-a întrupat trebuie căutată în iubirea Lui față de om.

Pe de cealaltă parte am zis că vedem latura cealaltă, planul nostrul, al oamenilor. Oameni, cu frumuseți în ei, dar în același timp și oameni cu minciuni, în sensul în care vorbim de această formă de instabilitate a nostră, a oamenilor. De ce? Pentru că acum câteva zile, în Duminica Floriilor, eram în Cetatea Ierusalimului. Toți eram acolo și l-am primit pe Mântuitorul Iisus Hristos, erau ucenicii, erau apostolii, erau oamenii aceia care l-au văzut pe Lazăr înviat, erau iudeii și toți împreună strigau cântarea triumfală „Osana! Bine este cuvântat Cel ce vine întru numele Domnului!”.

Și parte din aceeași mulțime, peste câteva zile, avea să fie în Cetate acolo, în curtea de judecată, și să-l vadă pe Hristos legat și pătimind. Și aceeași mulțime să înceapă să strige din nou, dar alte cuvinte, de lepădare, „Ia-L! Ia-L! Răstigneşte-L!”. Cu alte cuvinte, aceeași mulțime care îl binecuvânta pe Dumnezeu, aceeași mulțime într-o altă formă o vedem, într-o variantă agresivă spunem noi, aceeași mulțime începea procesul acesta de lepădare.

Dacă vorbim aici de o lepădare colectivă, trebuie să avem din păcate și ceea ce înseamnă lepădările individuale. Și când spun lucrul acestă mă gândesc la drama, la tragedia apostolului Iuda. De multe ori suntem și noi în situația aceasta. (…) Gândiți-vă că el a fost apostol, a fost ucenic al Mântuitorului Hristos, a participat la minunile pe care le făcea Mântuitorul Iisus Hristos. Cred că chiar a văzut și el acolo momentele în care Hristos se ducea și îi învia pe oameni, îi ridica pe cei care erau slăbănogi, a stat în preajma Mântuitorului, i-a ascultat cuvintele de învățătură, a fost la Cina cea de Taină și totuși iată că din el a răsărit sămânța aceasta a trădării și a lepădării.

Spun evangheliștii că în momentul în care era la Cina cea de Taină, Iuda s-a împărtășit și el. Și acela a fost momentul decisiv pentru el, pentru că s-a împărtășit în gândul de a-l vinde pe Hristos, de a-l trăda pe Hristos, de a-l vinde pentru ce? Pentru niște bani, pentru acei 30 de arginți. Și mai este un amănunt acolo care ne arată în ce realitate a intrat Iuda imediat după ce s-a împărtășit în gândul trădării.

Spune Evanghelia acolo că a ieșit afară și era întuneric. Era întuneric și la propriu și la figurat, pentru că din momentul acela Iuda a intrat într-un bulversaj și mai mare. A plecat, s-a dus către cărturari, către farisei, către cei care erau legiuitorii iudeilor și le-a promis că îl dă pe Hristos. Pentru ce? Pentru bani.

Iată că această prefacere interioară a lui Iuda, această lepădare, reprezintă drama existenței noastre umane.

Pentru că, dacă este să vedem pe mai departe, același Iuda a ajuns la mai marii iudeilor, la căpetenii, el a primit acei 30 de arginți după care și-a dat seama că a greșit, dar pocăința lui a fost una prea târzie. Iată cum din oameni care au stat în preajma Mântuitorului Iisus Hristos, istoria lor personală, din pricina vicleniilor și din pricina pătimirilor, iată că i-a adus către partea de lepădare de Hristos. Deci există prin păcate și drumul acesta.

Dar dacă există și drumul acesta, există și drumul invers. Adică din păcătoși, Dumnezeu poate să facă cei mai mari sfinți. Care a fost patima în care a căzut Iuda? „Iuda, îmbolnăvindu-se de iubirea de arginți”, este vorba de avariție. „Cu iubirea de arginți îmbolnăvindu-se” adică cu avariția și după aceea „în duhul de mândrie”, iată că Iuda trece în lepădare și care lepădare duce în final la deznădejde și sfârșitul tragic pe care el l-a avut”, a explicat preotul Ovidiu Panaite.