VIDEO: Cascadoria lui Lae Dreghici din 1995, de la Alba Iulia. A „zburat”, cu o Dacie, 63 de metri peste două TIR-uri

Lae Dreghici sau Lae cascadorul a realizat în anul 1995, la Alba Iulia, o cascadorie celebră care a ajuns până pe posturile televiziunilor din Statele Unite ale Americii. Cascadorul albaiulian „a zburat“ cu o Dacia 1300, modificată, de pe o trambulină cu o înălţime de patru metri, peste două TIR-uri aşezate unul după celălalt, pe șoseaua de centură a orașului. A fost cea mai spectaculoasă cascadorie a momentului, la care au fost martori peste 40.000 de spectactori.

Pilotul maşinii a fost Lae Dreghici (avea atunci 43 de ani), cunoscut pentru zeci de cascadorii în filme celebre, iar copilot a fost Mircea Buta. Distanţa în aer parcursă de maşină în timpul cascadoriei a fost de 63,68 metri, cu o viteză de 140 km/h, la 11 metri înălţime. Maşina a aterizat „în bot” şi s-a rostogolit pe partea stângă. Chiar dacă autoturismul a suferit avarii serioase, pilotul şi copilotul au scăpat nevătămaţi. Cascadoria a fost cea mai spectaculoasă realizată până atunci în România.

Imaginile au ajuns şi la televiziuni din Europa şi SUA, iar Lae Dreghici a fost invitat în America pentru a colabora cu cascadori de acolo.

În iulie 2001, Nicolae Dreghici a ajuns în SUA, cu fiul său, Robert. S-a întâlnit cu nume mari în cascadorie, care lucrau pentru producţii cinematografice de la Hollywood şi a propus un spectacol la Las Vegas. „Era însă după 11 septembrie şi toată nebunia ce începuse atunci cu antraxul a făcut ca autorităţile să anuleze orice tip de spectacol, pentru a evita aglomeraţiile”, a spus cascadorul, acum în vârstă de 63 de ani.

„Îmi speriam mama de fiecare dată când plecam la drum cu motocicleta sau mă învârteam cu maşina. Nu am putut fi ţinut în frâu. Nu aveam stare, am fugit de oriunde au încercat să mă ţină închis. Am fugit de la şcoală, din armată, din ţară. Însă, iată-mă tot aici. Sunt prea legat de tot ce mă ţine de ţara asta, de oraşul acesta. Viaţa mea e toată aici, închisă într-un cerc mărunt de cunoştinţe şi un dulap cu casete video, pe care am reuşit să imortalizez fiecare moment important din viaţa mea şi a familiei mele”, astfel se descrie Lae Dreghici, pe website-ul personal.

„Pregătirea a început în urmă cu trei luni, la Centrul de Calcul din Alba Iulia, unde au fost calculaţi parametrii ideali de execuţie. Faţă de coordonatele pe care le-am pus la dispoziţia calculatorului, a rezultat, cu puţine modificări, că această cascadă poate fi executată. Trambulina de peste patru metri îmi asigura traiectoria necesară traversării celor două TIR-uri, în lungime de 28 metri, distanţă pe care o voi parcurge în aproximativ două secunde. Cascada constă în dorinţa de a stabili un record naţional de săritură în lungime, cu un autoturism Dacia 1300. Coeficientul de dificultate al cascadei era foarte mare. Dacă desprinderea de pe trambulină nu este centrală, atunci exista riscul să fiu catapultat în afara spaţiului de aterizare (…)

După echiparea completă pentru cascadă, am revenit cu maşina <minune> care este Dacia 1300 cu echipament standard, mai puţin suspensia. Echipamentul de protecţie din maşină a fost conceput şi realizat de mine. După plecarea spre pasarela Partoş, la circa 1,5 km, lucru greu de scris, au apărut acele probleme la carburator, fără ca să le mai pot remedia. Ajuns chinuit la pasarelă, am hotărât schimbarea carburatorului de pe maşina de cascadă, cu carburatorul de pe maşina ACR. Motoarele fiind fierbinţi, schimbul s-a făcut anevoios. Am trăit un sentiment ciudat, ştiind că creez acea iluzie că aş putea avea o cădere psihică din cauza emoţiei cascadei.

Carburatorul avut înainte pe maşina de cascadă îmi dezvolta acea viteză de deplasare ideală pentru calculele făcute, ca aterizarea să fie în zona de protecţie. Mai explicit, am pus <căpăstru> carburatorului şi am limitat cursa la câtă viteză am avut nevoie. În maşină, din precauţie, am evitat instalarea aparatelor de bord, ca la impact să nu opună rezistenţă organismului meu. De aceea n-am instalat nici vitezometru. Listarea pentru stabilirea vitezei ideale pentru aterizarea în zona de protecţie am făcut-o cu aparatul radar, pe acelaşi drum de centură. Dacă eram singur în maşină, ştiam ce am de făcut, fără să cer păreri. L-am întrebat pe prietenul meu, Mircea: <Ai curajul să stai liniştit pe partea dreaptă şi eu să fac cascada aşa cum simt?> Ştiind că Mircea are familia alături, soră şi frate, nu am vrut să-l supun la acel risc maxim, fără a-l pregăti. Mircea, sigur, a fost la asentimentul meu şi, la fel ca şi mine, şi-a dorit ca această cascadă să fie de senzaţie tare. Am hotărât ca momentul de cascadorie să fie în cele mai naturale condiţii cu putinţă. Am îmbrăcat acea cămaşă de execuţie a cascadei, m-am simţit în lumea mea, m-am îmbrăţişat cu Mircea, ne-am dat mâna, ne-am prins în acele centuri de siguranţă, care au fost duble şi am plecat de pe loc, la parametrii maximi ai autoturismului Dacia 1300 pregătit pentru această cascadă.

În maşina de cascadă am avut montată o cameră de filmat video. Am încercat tot timpul să vorbesc cu Mircea pentru a-l distrage de la acea emoţie firească. Zbieram la el: <Mircea, să nu te pună dracu să sari din maşină înainte de trambulină sau să-ţi fie teamă de ceva, că nu se întâmplă nimic!> Mircea, foarte curajos, mi-a răspuns de fiecare dată: <Ba, dimpotrivă, mergem prea încet>. De la intrarea pe trambulină, am încetat orice dialog şi am pornit spre necunoscut. După drumul parcurs peste TIR-uri şi cartoane, la căderea spre şosea, am realizat că o să cădem ideal, raportat la poziţia pe care o aveam şi efectul inerţiei. Sigur, şocul a fost aşa cum l-aţi văzut, dar preluat, în continuare, de acele rostogoliri care ne-au fost benefice.

Centurile pe care le-am avut pe maşina de cascadă au fost luate de pe maşina de curse, centuri ham, prinse din patru părţi. Ca măsură suplimentară, am pus un al doilea rând de centuri. Pentru protecţia organismului, am avut echipament complet şi special pentru cascade, adus din Statele Unite. Cu toate că am avut această aglomeraţie de centuri, la impact s-au cam rupt, dar noi nu am cedat. La sfârşitul cascadei, trebuia surprinsă o imagine cu ieşirea din maşină, însă, din cauza spectatorilor care s-au grăbit să se apropie de cascadori, aceasta nu a mai fost posibilă. Am solicitat salvarea, voluntar, pentru a evita acea aglomeraţie, dând posibilitatea redresării situaţiei. Nu am avut nicio fractură şi nici o altă traumă care să-mi dăuneze sănătăţii. Braţul drept mi-a fost tasat de ramforsarea din maşină, care nu m-a iertat în timpul şocurilor. Prietenul meu, Mircea, de asemenea, puţin lovit la piciorul drept, se manifestă cu aceeaşi senzaţie firească, după un şoc, pentru el, premieră absolută”, a descris Lae Drăghici cascadoria realizată în 15 octombrie 1995.