Connect with us
Advertisement

Administrație

VIDEO: O parte din Palatul Principilor din Alba Iulia, restaurat după patru ani. Primăria caută o întrebuințare pentru clădire

Publicat

După mai bine de patru ani de lucrări, corpul E al Palatului Principilor din Alba Iulia a fost recepționat de primăria orașului. Primarul Pleșa a spus că acesta ar putea fi deschis publicului în luna august a anului 2023.

 În urma restaurării au rezultat foarte multe săli care trebuie să primească o întrebuințare, o funcție, iar întrebarea tuturor este ce se va amenaja în ele. 

Răspunsul primarului Pleșa a fost simplu: expoziții și zona de muzeu. Mai mult de atât primarul a spus că: ”concret avem o grămadă de săli”. 

Însă în condițiile în care tot primarul Gabriel Pleșa a spus că ar putea fi deschis publicului la începutul lunii august 2023, ideea de muzeu este aproape imposibilă. 

Recepția a avut loc miercuri, 3 mai 2023.

A fost vorba despre o reabilitare a unei clădiri care era într-o stare destul de mare de degradare. În patru ani au fost salvate mai multe mărturii istorice, descoperite noi indicii despre cum arăta clădirea în trecut, dar în special corpul a fost modernizat.


O investiție de cinci milioane de euro, iar în urma ei clădirea a prins viață. Însă, cu reabilitarea corpului de clădire au fost amenajate foarte multe săli care trebuie să primească o întrebuințare.

Spațiul trebuie pus în valoare și mai mult de atât, introdus într-un circuit turistic care să producă venit.

Mai pe scurt primăria vrea să taie bilet pentru a vizita corpul de clădire, dar pentru a-l face vizitabil are nevoie de exponate, de o identitate sau de o poveste.

Momentan, la nivelul primăriei Alba Iulia sunt multe idei, dar din câte se pare nimic concret

Primarul Pleșa a declarat că: ”odată ce facem astăzi recepția, sigur noi ne-am făcut…am discutat cu niște specialiști și de la Muzeul Astra și de la Muzeul din București, ne-au dat niște idei, ne-au dat consultanță și în afară de ce o să vedeți ca săli recondiționate, sigur că vom avea și exponate.

Gabriel Pleșa: concret avem o grămadă de săli

Probabil că va fi și o sală destinată unor expoziții de artă temporară și alte, alte lucruri care totuși aș prefera să fie surpriză până în 15 august”, a precizat primarul Pleșa.

Întrebat dacă există ceva concret, primarul Pleșa a spus: ”concret avem o grămadă de săli. Vor fi obiecte puține din păcate care se găsesc la Alba Iulia, din acea perioadă medievală, multe obiecte le găsim la muzeul din Târgu Mureș, la muzeul din Cluj și chiar mai aproape, la muzeul din Aiud. (…)

Probabil o să comandăm replici, expoziții temporare cu aceste obiecte. Ne dorim mult să fie săli și cu blazoanele principilor Transilvaniei, sunt mai multe idei, dar sincer nu aș vrea să vă dezvălui tot ce vrem să facem, tocmai pentru a fi o surpriză”, a mai spus Gabriel Pleșa.

Muzeul Palatul Principilor Transilvaniei

Însă pentru a putea avea expoziții de muzeu, primăria trebuie să obțină acreditare de la Ministerul Culturii. Mai exact, în timpul vizitei Gabriel Pleșa a spus că momentan spațiul nu poate avea expoziții de muzeu cu exponate de patrimoniu, deoarece pentru acest lucru este nevoie de o acreditare.

Acreditarea se face după depunerea unui dosar la Ministerul Culturii, iar toată procedura poate dura chiar și un an.

Este vorba despre Muzeul Palatul Principilor Transilvaniei, o structură cu 21 de angajați, în subordinea Consiliului Local.

Unitatea are ca scop administrarea, conservarea, restaurarea și punerea în valoare a patrimoniului muzeal. De asemenea, coordonează activitatea de cercetare științifică.

Va fi instituție publică de cultură de interes local, cu personalitate juridică. Sediul este stabilit pe strada Militari nr. 4.

Va administra corpul E și curtea Palatului Principilor Transilvaniei.

Experiențe 3D

Cei din primărie iau în calcul și introducerea unor sisteme noi de expoziție, mai exact a unor proiecții grafice, cu ajutorul cărora exponatele pot ”prinde viață”. Sisteme similare sunt folosite în muzee din Germania sau Belgia.

Palatul Principilor, monument unic în Transilvania

Palatul Principilor, ridicat în secolul al XV-lea, este considerat de către specialiști cea mai importantă clădire administrativă din Transilvania și îmbină mai multe stiluri arhitectonice: gotic, renascentist și baroc.

Edificiul emblematic din Cetatea Alba Carolina şi-a trăit gloria în vremea Principatului Transilvaniei, când timp de peste 150 de ani (1541-1699), soarta regiunii a fost dirijată de la Alba Iulia.

Se înţelege de la sine că reşedinţa principilor a constituit pe parcursul epocii centrul şi cea mai importantă scenă a vieţii politice din Transilvania.

 

 

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

2 Comentarii

2 Comentarii

  1. facsimil

    miercuri, 03.05.2023 at 18:13

    este un spațiu foarte bun de intrat în circuitul turistic al orașului.

  2. Augustin Fluierași

    miercuri, 03.05.2023 at 22:15

    Dedicați acest spațiu marelui Horia, dar probabil nu sunteți în asentimentul marelui român. Blazonul cărui principe asupritor îl veți găsi vrednic de cetatea martiriului marelui vizionar?

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement