Connect with us
Publicitate

Eveniment

VIDEO: Parcul feroviar din Teiuș, muzeul pasionaților de trenuri și artefacte rare. Povestea unui obiectiv unic în toată regiunea

Publicat

Teiușul are un mic, dar extrem de interesant, parc feroviar. Pasionații pot vedea acolo un vagon vechi de 100 de ani, locomotive interbelice și multe alte artefacte feroviare, toate adunate într-un obiectiv unic în regiune. 

Alba24 a vizitat parcul și a aflat de la primarul localității istoria lui, dar și cât de greu a fost de realizat acest lucru.

Dezvoltarea Teiuşului a fost strâns legată de ceea ce însemna domeniul feroviar, în condiţiile în care au existat perioade în care în aproape fiecare familie din localitate era cel puţin un ceferist sau care era angrenat în activităţi conexe acestui sistem.

Povestea parcului feroviar din orașul Teiuș

„Un oraș cu adânci rădăcini feroviare cum este Teiușul nu poate să nu aibă ceea ce noi numim astăzi parcul feroviar al orașului noastru.

Realizat începând cu anul 2012, parcul feroviar a adunat pe parcursul timpului, grație eforturilor unor oameni inimoși, unor oameni dedicați, a unor specialiști în domeniul căii ferate, a unor oameni care chiar au ținut ca această cale ferată să nu devină o simplă amintire, multe artefacte feroviare pe care astăzi le putem admira în acest parc.

Am reușit pe parcursul timpului să aducem niște obiecte care ar face mândria oricărui muzeu de specialitate din țară și nu numai din țară și de peste hotare. Mă refer la:

  • locomotiva seria 150.000, care se află pe peronul gării din Teiuș, o locomotivă imensă folosită pentru tractarea vagoanelor de marfă și realizată de către industria românească de mașini,
  • o locomotivă seria 230.000, care a făcut războiul, a făcut cel de-al doilea Război mondial și care acum se odihneste în parcul feroviar al orașului,
  • un vagon din componența fostului tren regal, fabricat în Italia,
  • un automotor, fabricat în anul 1942,
  • o drezină care era folosită pentru transportul materialelor pe calea ferată
  • o drezină pantograf folosită pentru explorarea și întreținerea liniei de cale ferată, mai precis a liniei de contact,
  • o raboteză cu masă mobilă fabricată în anul 1873 în Germania
  • bughiuri,
  • roți de vagon,
  • coloane de apă,
  • și o cochetă expoziție feroviară care funcționează în interiorul automotorului pe care am reușit să îl recondiționăm cu puțin timp în urmă.

De asemenea, parcul acesta feroviar va face obiectul unui proiect amplu, un proiect de recondiționare, reabilitare, modernizare și reamenajare, în așa fel încât să creem un pol puternic de relaxare, un pol puternic de petrecere a timpului liber pentru cei tineri și mai puțin tineri, aici, lângă vechea și bătrâna noastră gară”, a spus primarul Mirel Hălălai.

Cât de ușoară era munca pe o locomotivă cu abur

„Munca nu era ușoară. Era un mecanic și un fochist care, închipuițivă, dădea la lopată câte 4 tone de cărbune la un drum de la Teiuș la Brașov. Era foarte greu. (…)

Aceste locomotive au funcționat până prin anii 1964 – 1965, când a început calea ferată să se modernizeze și au apărut locomotivele disel electrice.

Locomotiva este produsă la Reșița. Se făceau locomotive la Reșița și la București. Noi am avut ceva de spus și în tehnica asta feroviară și avem și în ziua de astăzi. Am avut oameni foarte bine pregătiți”, a explicat inginerul Ioan Crișan.

Vagonul trenului regal

„Vagonul de călători a circulat între cele două războaie mondiale și a făcut parte din Trenul regal. Este un vagon care în interior avea un design mai deosebit, avea încălzire cu abur și era foarte perfecționat pentru timpul respectiv, cu frână de mare putere, cu suspensie dublă, deci avea o altă calitate în mersul pe calea ferată.

Datorită faptului că avea suspensie dublă nu se simțea în interior, deci era un mers mult mai liniștit”, a mai explicat inginerul CFR Ioan Crișan.

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

3 Comentarii

3 Comentarii

  1. Anton Achim

    duminică, 26.03.2023 at 19:41

    Cinste celor care au lucrat si amenajat muzeul!

  2. facsimil

    duminică, 26.03.2023 at 22:35

    parcul fierului vechi, pe care stau plăcuțe cu numele pesedistului primar doctor inginer.

  3. facsimil

    luni, 27.03.2023 at 13:48

    așa da fraților. cenzurați.

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate