Eveniment
VIDEO REPORTAJ: Drumul din iadul drogurilor până la vindecare. Povestea unui dependent din Alba Iulia care a reușit să se salveze

A consumat mai bine de 10 ani cam toate drogurile posibile. A consumat până a ajuns în ”Iadul drogurilor”, dependența. Un loc mic, negru, care îți presează corpul, creierul, sufletul și te face să trăiești doar pentru un singur lucru: următoarea doză. O doză care vine cu stigmatizare din partea societății, cu durere în familie, cu neînțelegere din partea prietenilor și cu sechele. Fizice și mai ales mentale.
El este Dan*, un tânăr din Alba Iulia care de la vârsta de 12 ani a început să consume droguri. Timp de zece ani a fost între ”trip” (starea în care intră o personă care consumă substanțe psihoactive) și realitate. O realitate distorsionată în care nu se mai regăsea, dar presiunea și dorința de consum era prea mare.
(Dan* este un nume fictiv, ales pentru a-i proteja identitatea. Deși a avut mult curaj pentru a vorbi despre experiența sa, ar putea fi privit diferit de către cei din societate dacă i-ar afla trecutul).
Însă la un moment dat, Dan și-a dat seama că a ajuns prea departe și prea rău. Atunci a căutat ajutor și l-a găsit. Într-un ”safe zone” (o zonă sigură) pentru dependenți, în rândul Alcoolicilor Anonimi, filiala Alba. Acolo a primit înțelegere, dar mai ales un tratament, nu unul medical, ci unul spiritual.

Aceasta este povestea sa. O călătorie din iadul drogurilor până la reabilitare.
S-a apucat de droguri după ce a văzut o campanie antidrog. Eșecul numit ANA
Dan a început să consume droguri după ce a participat la o acțiune antidrog, la școală, în clasa a VI-a. Este vorba despre o campanie de ”conștientizare” a pericolului consumului de droguri, realizată de o instituție care în timp și-a dovedit inutilitatea: Agenția Națională Antidrog.
O instituție care până de curând a fost subordonată MAI, fiind înființată în 2003. Timp de 22 de ani, ANA a tocat ”munți” de bani pe campanii de informare puerile, fără sens, prin școli și licee.
O bună parte din fondurile alocate către ANA mergeau în salariile angajaților. Bugetari cu statut special, care făceau jocuri de rol și prezentau filmulețe educative prin școli și licee.
În 2023, un audit al Curții de Conturi spunea negru pe alb că ANA este un eșec. Auditul stipula clar că măsurile luate de agenție în cei peste 20 de ani de funcționare nu sunt bune și că ”trebuie să-și regândească rețeaua proprie pentru a putea să asigure servicii integrate eficiente, eficace și accesibile”, spunea raportul.
Drept urmare, după 22 de ani ani de misiune ratată, ANA a fost închisă. Mai exact, serviciul a fost desființat. O nouă instituție va apărea, sub conducerea primului ministru și va activa în cadrul spitalelor județene din întreaga țară.
Probleme în familie, transformate în dependență. Mitul canabis
Dan a început să consume canabis, iar în timp a dat de etnobotanice, de droguri de sinteză și alte derivate. Fostul consumator susține că din punctul lui de vedere mitul legat canabisul, ”iarbă”, nu stă în picioare. Mai exact că marijuana nu dă dependență. Dan spune că unul dintre drogurile care l-au afectat cel mai tare, în timp, a fost canabisul.
Drog pe care l-a consumat foarte des și care l-a detașat foarte mult de prieteni și familie.
Problemele din familie și-au spus cuvântul în timp. Mai exact, Dan a spus că a fost o victimă a violenței domestice și că în timp certurile din familie i-au acutizat dorința de consum.
Închis în mai multe clinici psihiatrice
Consideră că una dintre cele mai mari greșeli făcute de familia sa a fost internarea în clinici psihiatrice. Fiind consumator de droguri de la 12, 13 ani, Dan și-a petrecut o parte a adolescenței prin clinici de dezintoxicare. Clinici care lucrau pe partea de medicamentație cu el, locații în care îl tratau fizic de dependența de droguri.
Însă, deoarece este un mare însă aici, Dan a simțit lipsa unui tratament spiritual în dependența sa, în tot timpul în care a stat închis în clinici.
România, stat eșuat în problema drogurilor
Problema cu internarea în clinicile de dezintoxicare nu o reprezintă internarea propriu zisă, ci perioada de după. Mai pe scurt, un dependent intră intr-o clinică, atenție privată, din cauza faptului că în România NU EXISTĂ un centru toxicologic, special făcut pentru narcomani. La stat, consumatorii și dependenții de droguri pot fi internați în spitalele de psihiatrie și tratați după o schemă cu spectru larg.
Singura soluție este internarea în centre private, unde costurile sunt ridicate. Consumatorul este tratat medicamentos în centrele private, însă situația se complică când iese de acolo.
După o lună-două de internare, acesta ajunge apoi acasă și automat pe stradă, unde are mari șanse să se reapuce de consum.
O altă mare problemă în România o reprezintă lipsa unor centre de tranzit. Mai exact, centre în care dependentul după ce iese de la dezintoxicare să continue tratamentul clinic, dar să aibă parte și de un mediu controlat.
Asta s-a întâmplat și în cazul lui Dan, asta până când și-a găsit salvarea în Alba Iulia.
A sunat la Alcoolicii Anonimi Alba
Dan și-a dat seama că a ajuns într-un punct critic și că are nevoie de ajutor. Ducea o luptă din care singur nu putea ieși învingător. Drept urmare și-a căutat aliați. Dar când lupți cu adicțiile, ai nevoie de persoane care știu ce înseamnă dependența, consumul, și cât de tare doare când te lovești de ele.
A ajuns la cei care au fost jos, la pământ, dar s-au ridicat. La cei care practică abstinența în Alba: Grupul Alcoolicilor Anonimi Alba, filiala condusă de Cristian Matei.
I-a fost foarte greu să se deschidă în fața lor, a spus Dan. Timp de un an și jumătate, fiind foarte afectat de consumul de droguri, avea ieșiri necontrolate și îi era foarte greu să discute în grup.
Însă în timp acesta și-a dat seama că este printre prieteni și că a găsit un suport. Deoarece asta este grupul Alcoolicilor Anonimi: un grup de suport, care îi ajută pe cei în nevoie să lupte cu adicția.
Ei oferă un suport spiritual, prin ascultare și îmbărbătare zi de zi, ședință de ședință. Așa și-a început Dan drumul către abstinență. Iar de atunci au trecut ceva ani.
Acum Dan recuperează ce a pierdut: o adolsecență, prieteni și lucrurile mici din viață.
Însă, deoarece la final este și un însă, în fața reporterului Alba24.ro a răspuns la o întrebare care nu a mai lăsat loc de o alta. O întrebare a cărui răspuns poate fi înțeles diferit de fiecare dintre noi:
Cristian Panu, reporter alba24.ro: Dacă ai da timpul înapoi ce ai face?
Dan, fost dependent de droguri timp de zece ani, în prezent abstinent: Nu aș face nimic diferit. A trebuit să trec prin asta.
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News