Eveniment
VIDEO-REPORTAJ ALBA24: Cum sunt prelucrate testele COVID în laboratorul DSP Alba. Imagini în premieră din spatele ușilor închise
În spatele fiecărui test negativ sau pozitiv de coronavirus se află un proces complex și o muncă titanică realizată de o „armată” de asistenți, laboranți și medici epidemiologi, care prelucrează zilnic sute de probe biologice.
Alba24.ro a fost în cortul de recoltare și în laboratorul Direcției de Sănătate Publică Alba pentru a afla „mecanismul” unui test pentru COVID-19.
Am întâlnit o echipă de oameni care lucrează la foc automat, fiecare cu un rol bine definit și cu un circuit pus cap la cap pentru a-i proteja pe ei de o posibilă infectare, dar în primul rând pentru a testa cât mai mult și cu cât mai multă eficiență.
Cum are loc recoltarea
În județul Alba recoltarea de probe se face în unitățile medicale sau la cerere, în cortul de la Policlinica Spitalului Județean, de pe strada Mușețelului, locație în care reporterii Alba24.ro au fost prezenți marți, 18 august.
Echipată din cap până în picioare cu un combinezon, mască de protecție, vizieră și mănuși, Andreea Toacsan, una dintre asistentele care se ocupă de recoltare, ne-a explicat ce se întâmplă mai exact.
Procedura este una simplă, neinvazivă: asistenta recoltează probe biologice din nas, apoi din gât, iar problele sunt puse într-o eprubetă. Apoi eprubetele sunt depozitate într-o ladă frigorifică și trimise spre laborator, unde are loc procesul de testare propriu-zis.
De asemenea, Andreea ne-a vorbit și despre interacțiunea pe care o au cu cei care se testează: de la oameni foarte calmi și care înțeleg scopul testării și până la cetățeni cu ”idei un pic mai deformate” – asistentele de la recoltare lucrează zilnic cu sute de persoane.
„Le explicăm de fiecare dată ce se întâmplă, cum se întâmplă, ce anume facem și în ce constă procedeul, iar apoi se liniștesc. Avem și copii mai mici și copii mai mari, dar lucrurile merg foarte bine cu ei. Ne comportăm civilizat cu fiecare om în parte și din acest motiv nu sunt probleme”, a declarat asistenta pentru Alba24.ro.
Primirea probelor în laborator
După etapa de recoltare urmează partea în care fiecare probă este înregistrată atât pe hârtie, cu toate datele de identificare ale persoanei testate, dar și în format electronic, într-un program pe calculator.
Întregul proces din laboratorul DSP Alba a fost detaliat de directorul instituției, Alexandru Sinea și asistentul medical principal de laborator, Lia Groza.
Asistentele de la înregistrare verifică fiecare probă în parte și o înregistrează. Fiecare dintre eprubetele cu material biologic sunt codate. Pentru a fi siguri că probele nu se încurcă de la o persoană testată la alta, se realizează o fișă individuală cu nume, prenume, CNP, vârstă și localitatea.
De asemenea, pe lângă testarea individuală se realizează și testarea prin metoda pooling, fie că vorbim despre instituții de stat sau firme, unde mai multe persoane lucrează într-o încăpere comună sau pe un palier al unității.
Probele prin metoda pooling sunt înregistrate fie pe un palier al instituției, fie într-un birou.
Extracția și amplificarea ARN-ului și a ADN-ului din materialul biologic recoltat
Următoarea oprire a eprubetei cu material biologic în laboratorul Direcției de Sănătate Publică Alba este în camera de extracție a ADN-ului și a ARN-ului din probele recoltate de la persoane.
DSP Alba are patru extractoare: unul automat și trei centrifuge pentru extracția manuală. Extractorul automat poate lucra 34 de probe deodată în aproximativ 35 de minute, iar la extracția manuală se pot prelucra maxim 24 de probe, per aparat.
De asemenea se realizează și procesul de amplificare al probei, iar la finalul etapei de extracție din 200 de microlitri de probă mai rămân 50 de microlitri.
Amplificarea se realizează cu ajutorul unei truse pentru detecție. Amplificarea se face pe o baterie de gheață într-o plăcuță, cu un loc bine definit pentru fiecare pacient. Prima dată se pune substanța din proba pentru detecție, iar apoi materialul biologic recoltat de la pacient.
Două flacoane din trusa de detecție care costă în jur de 6.000 de lei, (un flacon de control cu rezultat negativ și unul cu rezultat pozitiv) ajung pentru 96 de teste, asta în condițiile în care luni în Alba au fost prelucrate 809 probe, 573 la DSP și 236 la Spitalul de Urgență.
Peste plăcuța cu probele amplificate se pune o folie de plasic, iar următoare oprire este la aparatul de testare RT-PCR.
Contraprobele se păstrează timp de 14 zile într-un frigider special, la o temperatură de -80 de grade Celsius.
Testarea propriu zisă
Plăcuța cu probele este introdusă în aparatul RT-PCR, iar întregul proces durează circa o oră și jumătate. Mai exact, aparatul trece probele prin mai multe etape de creștere și scădere de temperatură.
După o oră și 32 de minute și 45 de cicluri aparatul oferă rezultatele: pentru un test negativ nu se observă creșteri de nivel în timpul schimburilor de temperatură.
Însă, la un rezultat pozitiv, o dungă roșie pe graficul etapelor indică prezența noului coronavirus în proba testată și automat infectarea cu COVID-19 a persoanei căreia aparține proba.
Rezultatele până la ciclul 38 sunt luate în considerare, conform prospectului trusei de testare însă de la ciclul 38 până la ciclul 40 sunt probe incerte.
La o testare incertă pot apărea două terorii, fie persoana este pe finalul bolii, fie este în stadiul incipient al infectării cu noul coronavirus. În cele mai multe cazuri testate la DSP Alba, o persoană incertă care a fost retestată după două zile a fost declarată pozitivă, a explicat Lia Groza.
Cum sunt anunțați cei testați pozitiv și care este procedura legală
Rezultatele sunt trimise la București la INSP, iar apoi este anunțat directorul DSP Alba, care inițiază o anchetă epidemiologică.
„După ce primim listele cu persoanele care au fost testate, le trimitem mai departe către personalul compartimentului de epidemiologie Alba. Persoanele testate pozitiv sunt alocate unui medic care demarează ancheta epidemiologică.
Persoana pozitivă este anunțată telefonic și informată cu privire la pașii pe care trebuie să îi parcurgă în vederea internării pentru minim 48 de ore (n.r. cei asimptomatici) sau pentru o perioadă mai lungă de timp pentru cei cu simptome evidente”, a declarat Alexandru Sinea, directorul DSP Alba.
Cei cărora li s-au recoltat probe în unități medicale și au fost trimise la testare către DSP Alba, vor fi anunțati de către reprezentanții spitalului respectiv, a mai declarat Alexandru Sinea.
Persoanele confirmate pozitiv trebuie să realizeze o listă cu toți contacții direcți din ultimele trei zile. După, se organizează transportul persoanelor confirmate pozitiv în unități sanitare.
A doua zi sunt anunțate și persoanele care au fost testate cu rezultat negativ. În anunțarea rezultatului au prioritate persoanele care au fost testate pozitiv.
Persoanele care se testează la cerere sunt anunțate a doua zi după testare, iar rezultatele necesare pentru plecarea din țară sunt trimise prin email.
Zilnic, echipe întregi de asistenți, laboranți și medici recoltează probe de la sute de oameni și apoi le testează pentru coronavirus, ei fiind alături de alte instituții în prima linie a luptei împotriva COVID-19.
La DSP Alba se testează încă de la începutul pandemiei de coronavirus, mai exact din luna martie. Momentan în județul Alba au fost efectuate 51.981 de teste.
Un video-reportaj realizat de Cristian Panu și Raul Baciu – Alba24.ro.
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News
ION
marți, 18.08.2020 at 19:28
Eroi nationali !
victor
marți, 18.08.2020 at 19:31
alba24 intrebati cum este stocul echipamentelor de protectie,mai au?
Spitalul mai are ?