Ziua Automobilistului, sărbătorită în 5 aprilie. Când a fost câștigat Raliul Monte Carlo de către români

Ziua Automobilistului este marcată anual la 5 aprilie, amintind de înfiinţarea, la această dată, în 1904, a Automobil Clubului Român, prima asociaţie a automobiliştilor din ţara noastră, de către un grup de automobilişti amatori, constituiţi în Adunarea Generală desfăşurată în salonul de onoare al Hotelului Bulevard din Bucureşti.

Automobil Clubul Român se înscrie printre primele 10 cluburi centenare din Europa şi printre primele 14 cluburi centenare din lume. Imediat după înfiinţare, clubul a pus bazele mişcării automobilistice din ţara noastră, România numărându-se printre primele şase ţări din lume care au organizat concursuri de automobile, potrivit www.acr.ro.

Primul preşedinte al Automobil Clubului Român a fost prinţul George Valentin Bibescu (1904-1924), urmat de Ion M. Mitilineu (1924-1946).

În anul 1909, ACR a fost recunoscut oficial de statul român, prin publicarea în Monitorul Oficial din 13 martie a Legii cu articol unic: „Se recunoaşte Societăţii Automobil Club Român, din Bucureşti, calitatea de persoană morală, pe baza alăturatelor statute…”, în conformitate cu hotărârea Camerei Deputaţilor din 22 ianuarie 1909 şi a Senatului din 19 februarie 1909.

În anul 1914, şi-a schimbat statutul în Automobil Club Regal Român (ACRR), pentru următorii 33 de ani, regii României deţinând funcţia de preşedinţi de onoare ai societăţii, iar în 1925, ACRR s-a afiliat Consiliului Central al Turismului Internaţional, cu sediul la Paris.

Un an mai târziu, în 1926, Henry Manu, însoţit de N. Constantinescu, a parcurs prima cursă Bucureşti – Paris şi retur, fără oprire, pe o maşină Buick.

În acelaşi an, a fost realizat înconjurul României pe un Oldsmobile, pe o distanţă de 2.447 km în 50 de ore, performanţă realizată de Alexandru Berlescu.

Anul 1936 a adus o nouă performanţă, considerată a fi cea mai mare victorie a automobilismului românesc, prin câştigarea Raliului Monte Carlo, de către Petre Cristea şi Ion Zamfirescu, însoţiţi de Gogu Constantinescu, pe un Ford V8.

La 1 ianuarie 1948, Automobil Clubul Regal Român a primit denumirea de Automobil Clubul Republicii Populare Române (ACRPR), iar în 1958, a fost reorganizat, sub denumirea de Asociaţia Automobiliştilor din România (AAR), revenind, în 1967, la denumirea de Automobil Clubul Român (ACR).

În anul 1985, atelierele ACR au fost „naţionalizate”, Automobil Clubul Român, ca organizaţie neguvernamentală, fiind redus la statutul unei federaţii.

În anul 1990, însă, prin Decretul nr. 85/1 februarie 1990 privind Restabilirea regimului de funcţionare al Automobil Clubului Român, ACR-ului i-au fost redate toate drepturile şi bunurile materiale pe care le deţinuse iniţial.

La 7 martie 1994, la Braşov, s-a desfăşurat Conferinţa Naţională a ACR, în cadrul căreia a fost ales preşedinte Constantin Niculescu (fost vicepreşedinte şi secretar general al ACR). Mandatul său a fost reînnoit în 1999, 2004, 2009, 2014 şi 2019.

Automobil Clubul Român a semnat, în martie 2007, la sediul Comisiei Europene din Bruxelles, Charta Securităţii Rutiere Europene, document multinaţional promovat de Federaţia Internaţională a Automobilului (FIA) şi Comisia Europeană, iar în decembrie acelaşi an, a primit Premiul de Excelenţă al Comisiei Europene pe anul 2007.

Printre evenimentele importante din istoria recentă a clubului, se evidenţiază: participarea la lansarea campaniei mondiale „Think Before You Drive”, lansată de către clubul automobilistic din Bulgaria (sept. 2006); semnarea, de către preşedintele ACR, Constantin Niculescu, cu ocazia Congresului anual FIA desfăşurat la Barcelona, a Declaraţiei Federaţiei Internaţionale a Automobilului privind siguranţa rutieră mondială „Make Roads Safe” (oct. 2006); lansarea, în Cetatea Marii Uniri, Alba Iulia, a campaniei mondiale „Make Cars Green”/ Să facem automobilele ecologice (sept. 2010); lansarea campaniei naţionale „O secundă pentru viaţa ta”, prin înfiinţarea de cabinete de educaţie rutieră în unităţile şcolare şi dotarea acestora cu echipamente moderne (febr. 2013).

Totodată, ACR s-a aliniat proiectelor promovate la nivel internaţional de instituţiile şi organismele abilitate, în ceea ce priveşte siguranţa rutieră. Astfel, în aprilie 2010, a organizat, în premieră pe ţară, simpozionul „Accidentul rutier şi implicaţiile sale socio-economice”, în conformitate cu Rezoluţia ONU privind Deceniul Mondial al Siguranţei Rutiere 2011-2020, din 3 martie 2010. De asemenea, în mai 2011, a lansat, la nivel naţional, împreună cu alte instituţii cu responsabilităţi în domeniu, „Decada Mondială a Siguranţei Rutiere 2011-2020”, iniţiată de preşedintele FIA, în conformitate cu care a fost semnat, în octombrie 2013, protocolul de colaborare pentru prevenirea şi gestionarea situaţiilor de urgenţă, de către preşedintele ACR şi Inspectorul General al Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă, iar în februarie 2014, ACR a început implementarea proiectului „Carte de salvare la bord”.

Automobilism sportiv în România – începuturile

Automobilul apare în Bucureşti în 1889, atunci când Barbu Bellu aduce un Peugeot de 4 CP, iar dr. Tomescu achiziţionează dintr-o expoziţie londoneză un astfel de vehicul, potrivit „Enciclopediei Educaţiei Fizice şi Sportului din România” (vol. I, Bucureşti, 2002).

În anul 1893, sunt importate în România trei automobile Benz de 12 CP. În 1901, românul George Valentin Bibescu realizează una din cele dintâi curse europene pe ruta Geneva-Bucureşti, atingând o viteză medie de 25 km/oră, care poate fi socotită un record mondial într-o cursă de lungă durată. Tot George Valentin Bibescu parcurge, în 1905, distanţa Galaţi-Ispahan în 70 de zile.

În 1906, se importă un număr de 83 de automobile, denumite „trăsuri” sau „trăsurici cu motoare”, cu ardere internă, cu aburi sau electrice. România a făcut parte din primele zece ţări din Europa în care au circulat automobile şi a fost printre primele şase din lume care au organizat concursuri de automobile. Mai mult, inginerul D. Văsescu realiza la Paris un automobil cu aburi, socotit, după o sursă inserată în „Revista automobilă” în 1911, „cea mai perfectă maşină de acest gen, care a uimit locuitorii capitalei franceze”, datorită faptului că a fost primul vehicul ce utilizează suspensie cu elemente de cauciuc şi roţi.

În 1904, apare prima ordonanţă care reglementează circulaţia vehiculelor cu motor, impune obligaţia obţinerii carnetelor de conducere, limitarea vitezei (nu mai mare de 15 km/oră, „egală cu trapul cailor”) şi încetinirea la intersecţii.

În 1903, posesorii de automobile, care de obicei erau tineri din familiile boiereşti, înfiinţează un club, care să se ocupe, mai cu seamă, de caracterul sportiv al acestei activităţi, ceea ce sugera deja ideea de întrecere. Astfel, în 1904, un comitet format din Mihai Suţu – preşedinte, George Valentin Bibescu şi G. Assan – vicepreşedinţi, Al. Darvari – casier şi secretar, înfiinţează „Automobil-Clubul Român” (ACR). Adunarea generală a ACR autorizează înfiinţarea cluburilor regionale, primul apărând în 8 septembrie 1921. După modelul acestuia, vor apărea mai multe cluburi regionale în alte oraşe ale ţării: Timişoara, Craiova, Brăila, Iaşi, Târgu Jiu, Ploieşti.

ACR va organiza prima cursă de automobile din ţara noastră la 22 septembrie 1904, pe distanţa Bucureşti-Giurgiu-Bucureşti, măsurând 120 km (E. Ghibu şi I. Todan – 1978). S-au înscris zece concurenţi, dar la start s-au prezentat şase maşini având între 6 şi 40 cai putere. Plecarea s-a dat de la Gara Filaret. Cursa a fost câştigată de Bibescu, iar Leon Leonida a sosit pe locul doi.

La 18 decembrie 1905, ACR a fost primit ca membru al Asociaţiei Internaţionale a Automobil Cluburilor Recunoscute la Paris. Pe 8 noiembrie 1906, a avut loc prima cursă de viteză (proba kilometrului lansat) pe un traseu amenajat pe Şoseaua Kisseleff. Pilotul Leon Leonida, cu o maşină GOBRON de 60 CP, a ocupat primul loc. Anul următor, se organizează la Bucureşti prima cursă de viteză pe circuit din ţară. În acelaşi an, 1907, Ion Maican se clasează pe locul trei, din 90 de concurenţi, în cursa de coastă de la Château-Thierry din Franţa, iar în cursa Bucureşti-Giurgiu-Bucureşti, care se reeditează, ajunge primul I. Cămărăşescu, realizând o medie orară de 74 km/oră.

Tot în 1907, a luat fiinţă, în cadrul ACR, prima şcoală pentru învăţarea conducerii autovehiculului. Apare revista „Automobilă”, ca organ oficial al ACR. În 1908, se desfăşoară primul concurs pe circuit închis, la Şosea, pe distanţa de 40 km. Tot aici se va organiza o probă de regularitate, la care participă 40 de autovehicule, concurs în care se va realiza un record de viteză (97 km/oră) pe teren accidentat. În ianuarie 1909, ACR primeşte recunoaşterea oficială din partea statului român. Automobil Club Român îşi schimbă denumirea în Automobil Club Regal Român (ACRR) în 1914, denumire păstrată până în 1945, când instituţia va fi reorganizată.

Activitatea automobilistică este practic întreruptă în timpul Primului Război Mondial şi se reia în 1921, când, la 15 ianuarie, Adunarea Generală a ACRR introduce un nou capitol în statut (art. 6), privind acordarea autorizaţiei de funcţionare a cluburilor regionale, sporite în urma actului de întregire a României. Primul club regional a fost înfiinţat la Cluj, în 8 septembrie 1921, printre membrii de onoare numărându-se şi Octavian Goga. În aceeaşi perioadă, Adunarea Generală a ACRR creează „un serviciu al drumurilor”, care şi-a demonstrat utilitatea prin livrarea unui număr de 600 de indicatoare de circulaţie Ministerului Lucrărilor Publice.

Activitatea automobilistică se revigorează, ACRR, împreună cu regionala din Cluj, organizând în 1922 primul concurs internaţional de regularitate pe un traseu însumând 15.000 km, împărţiţi în cinci etape, amplificându-se prin premiile acordate: „Premiu pentru regularitate”, „Premiu pentru consum”, „Premiu pentru viteză”, „Cupa Ardealului”, „Cupa Bibescu”, „Cupa primăriei Capitalei”.

În martie 1924, George Valentin Bibescu părăseşte funcţia de preşedinte al ACRR, în această calitate fiind ales Ion M. Mitilineu. Prinţul Bibescu a rămas membru de onoare al conducerii instituţiei, ulterior fiind ales preşedintele Federaţiei Aeronautice Internaţionale cu sediul la Paris. Relaţiile ACRR se amplifică, în 1925 afiliindu-se la Consiliul Central al Turismului Internaţional situat la Paris. În martie 1926, ţara noastră a semnat la Paris „Noua Convenţie Internaţională Pentru Circulaţia Automobilelor”, document care, după ratificarea acestuia în Parlament, a intrat în vigoare la 24 octombrie 1930.

În intervalul 1924-1927, automobiliştii români participă la concursuri internaţionale. Astfel, în 1927 se obţine locul V din 52 de concurenţi la întrecerea de la Monte Carlo şi în cursa Paris-Nisa. În 1928, se organizează „raliul Moldovei”. Tot în 1928, pilotul E. Urdărianu câştigă raliul de la San Remo, depăşind 365 de concurenţi. În anul 1930, ACRR organizează o cursă internaţională de turism, care depăşeşte graniţele ţării, sosirea având loc la Belgrad. În 1933, M. Butulescu şi E. Urdărianu bat recordul distanţei Bucureşti-Paris, iar piloţii români H. Mânu, J. Calcianu şi C. Cantacuzino vor avea performanţe notabile.

Inginerul J. Calcianu se detaşează prin rezultatele sale sportive, dominând concursurile regionale de la Cluj, Braşov şi Sinaia, realizând o medie de viteză de nivel continental (176,04 km/oră). I. Zamfirescu şi P. Cristea cuceresc locul I la raliul de la Monte Carlo (1936), devansând remarcabili piloţi ai Europei. Ultimul se va dovedi a fi un pilot de elită, de clasă continentală, obţinând mai multe premii, printre care şi pe cel al Raliului Balcanic în concursul „Micii Antante” (al cărui traseu includea Cehoslovacia, România, Iugoslavia), precum şi la Monte Carlo, unde a fost penalizat din cauza aripilor neregulamentare montate pe vehiculul său.

Acelaşi P. Cristea, alături de T. Manicatide şi A. Berlescu, domină Raliul Balcanic din 1938 şi se clasează pe locul II într-un concurs de la Lisabona. În anul următor, palmaresul lui P. Cristea se va îmbogăţi prin cucerirea locului I la circuitul de la Nürenberg (Germania), stabilind un record de viteză care a rezistat până în 1954. Prezenţi mulţi ani la rând la Marele Raliu Internaţional de la Monte Carlo, dintre automobiliştii români se remarcă în mod deosebit P. Cristea, care a concurat la opt ediţii, clasându-se pe locuri fruntaşe. Istoria acestei competiţii menţionează, de asemenea, cursele lui Al. Berlescu, care a ocupat locul II în ediţia 1930, M. Sontag (locul XV în 1935), B. Neamţu şi V. Frumuşeanu.

Al Doilea Război Mondial întrerupe activitatea automobilistică din ţară până în 1948. În acest an, Federaţiei Române de Motociclism i se adaugă şi o Comisie de automobilism. Un grup de piloţi consacraţi şi pasionaţi, printre care J. Calcianu, P. Cristea, Alexe de Vassal, Alex. Frim, St. Bondarenco, I. Mihalcea, S. Nadler, T. Manicatide, V. Ţânţăreanu, M. Dumitrescu şi V. Abrudan au revitalizat cursele de automobile (cu vehicule rămase în patrimoniul ACRR din perioada 1930-1940). Ei au organizat cursa de coastă la Predeal, Sinaia, Feleac sau circuite de viteză la Braşov, Cluj şi Bucureşti.

Din 1948, ACRR şi-a schimbat titulatura, redevenind ACR. În 1958, ACR a fost organizat într-o nouă concepţie şi cu o altă denumire – Asociaţia Automobiliştilor din România (AAR), la iniţiativa unui grup de automobilişti. Din acest grup de iniţiativă au făcut parte nume de referinţă din mişcarea automobilistică românească: Jean Calcianu, Petre Cristea, Alexe de Vassal.

În 1960, Federaţia Internaţională a Automobilului, provenită din Asociaţia Internaţională a Cluburilor Recunoscute, hotărăşte afilierea Asociaţiei Automobiliştilor din România, fapt care a dus la reluarea relaţiilor cu această organizaţie. În 1967, asociaţia automobilistică românească revenea la numele ei iniţial – ACR.

În 1967, se organizează prima ediţie a Raliului României, iar în 1969 sportivii români participă la a VI-a ediţie a Raliului Dunării – CASTROL. În 1969, apare primul număr al revistei „Autoturism”, editată de ACR. Tot în acest an se organizează primul concurs de karting din România, la iniţiativa Consiliului Naţional al Pionierilor, la care participă copii între 11-14 ani, din 24 de judeţe, kart-urile de producţie proprie fiind dotate cu motoare de 68 cmc.

În anul 1974 se constituie Federaţia Română de Automobilism şi Karting (FRAK), ca organ de specialitate al ACR pentru activitatea de automobilism şi karting. Federaţia primeşte din partea ACR atributul de autoritate sportivă naţională, recunoscută de FIA.

În perioada 1970-1979, activitatea de automobilism şi karting s-a intensificat şi diversificat: raliul „Nisipurile de aur”, „Memorialul J. Calcianu”, Campionatul Naţional de viteză şi în coastă, Campionatul Naţional de Karting, raliul „Bosforului” au cunoscut o nouă generaţie de alergători talentaţi: E. Ionescu-Cristea, R. Vezeanu, A. Jurcă, V. Roşea, T. Băjenaru, M. Dumitrescu, F. Morassi, D. Novac, C. Motoc, V. Topciu, C. Finichi, R. Grozea, St. Ivanovici, Gh. Urdea, D. Rusescu, Fr. Nagy, D. Gându, D. Amarica, C. Nedelcu, V. Szabo, M. Chicin, C. Tiţ, I. Olteanu, O. Scobai, C. Zărnescu, L. Balint, C. Herăscu, R. Geantă, M. Ilioaea, N. Leu, A. Bellu, Mihaela Ceacu, R. Niculescu, E. Petrescu, A. Rusu, S. Budu, L. Ştefan, I. Bobocel şi alţii.

Anul 1985 a reprezentat, însă, un moment critic pentru mişcarea automobilistică din România, întrucât comuniştii au „naţionalizat” atelierele ACR şi au „împroprietărit” cu ele fostele Consilii populare. Automobil Clubul Român, ca organizaţie neguvernamentală, a fost redusă la statutul unei federaţii din subordinea fostului Consiliu Naţional de Educaţie Fizică şi Sport (CNEFS).

După decembrie 1989, ACR primeşte recunoaşterea de către noile autorităţi ale statului român ca organizaţie neguvernamentală de sine stătătoare. Automobil Clubul Român îşi va recupera în mare parte patrimoniul naţional „confiscat” în 1985.

În anul 2005 a fost constituită Federaţia Română de Automobilism Sportiv (FRAS). Anuarul Sportului 2017 certifică oficial, la sfârşitul anului 2017, un număr de 1.067 sportivi legitimaţi şi 400 de arbitri, conform site-ului https://fras.ro.

sursă: Agerpres