Ziua mondială a Crucii Roșii și a Semilunii Roșii. Cum a început activitatea internațională de ajutor umanitar

Ziua mondială a Crucii Roșii și a Semilunii Roșii este sărbătorită anual pe data de 8 mai, pentru a marca nașterea mișcării internaționale de ajutor umanitar inițiate de Crucea Roșie.

Mişcarea Internaţională de Cruce Roşie şi Semilună Roşie a luat naștere în 1859, la iniţiativa unui om de afaceri elveţian, Henry Dunant (8 mai 1828 – 30 octombrie 1910), după una dintre cele mai sângeroase bătălii ale secolului, Bătălia de la Solferino.

Ziua Mondială a Crucii Roșii și a Semilunii Roșii este sărbătorită pe 8 mai pentru a marca ziua de naștere a fondatorului mișcării umanitare, Henry Dunant.

În anul 1859, Dunant a atras atenţia lumii asupra necesităţii de a înfiinţa societăţi de ajutor şi de a promova un acord internaţional cu privire la ajutorarea răniţilor şi la persoanele care îi îngrijesc.

Bătălia de la Solferino

Bătălia de la Solferino a avut loc la data de 24 iunie 1859, în nordul Italiei, unde armatele Franței și Austriei (peste 320.000 de oameni) s-au luptat timp de 16 ore. În urma confruntării, numărul morților și al răniților de pe câmpul de luptă a fost de 40.000.

Henry Dunant venise pentru a-l întâlni pe Napoleon III în interes de afaceri. El a fost martor al imaginii oribile de după bătălie. Dezastrul umanitar rezultat din încleștarea beligeranților l-a impresionat profund pe tânărul genovez.

Cum a început voluntariatul

Henry Dunant a adunat oameni din satul învecinat și a petrecut trei zile, fără întrerupere, pentru a îngriji răniții. Vorbele sale „Siamo tutti fratelli” (suntem cu toții frați) au deschis inimile voluntarilor, care au îngrijit inamici și compatrioți, precizează crucearosie.ro.

Acesta s-a întors în Elveția, unde a continuat să fie tulburat de coșmarul căruia îi fusese martor la Solferino. Poate și pentru a-și scoate imaginile din minte, a scris o carte și a publicat-o pe cheltuiala sa, în noiembrie 1862.

Aceasta se numea „O amintire de la Solferino”. Principalul scop al lui Dunant era de a aduce în atenția lumii cruda realitate a războiului. Cartea propunea două idei care s-au dovedit a avea o importanță crucială:

• înființarea, în fiecare țară, a unei societăți de ajutorare a răniților pe timp de război, alcătuită din voluntari
• promovarea unui acord internațional care să protejeze soldații răniți pe câmpul de luptă și pe aceia care îi îngrijesc, oferindu-le, astfel, un statut neutru.

Influența cărții „O amintire de la Solferino”

„O amintire de la Solferino” a avut o influență foarte importantă. În mai puțin de un an, ca urmare a propunerilor pe care le conținea, a luat ființă o organizație mondială. Meritul lui Dunant a fost acela că a reușit să convingă statele să codifice și să recunoască particularitățile și efectele războiului.

Astfel, în 1863, s-a întrunit pentru prima oară o comisie care s-a autointitulat Comitetul Internațional pentru Ajutorarea Răniților și care, în 1876, urma să devină Comitetul Internațional al Crucii Roșii.

12 șefi de stat au semnat atunci prima Convenție de la Geneva. Tot atunci a fost adoptată și emblema unei cruci roșii pe fundal alb (inversul steagului Elveției – cruce albă pe fond roșu), cu scopul de a conferi statut neutru celor care asistau răniții și, astfel, de a asigura protecția acestora pe câmpul de luptă, potrivit Crucea Roșie.

La sfârșitul Conferinței Internaționale din 1863, prima idee a lui Dunant – de a înființa o societate de voluntari în fiecare țară – a devenit realitate prin înființarea primelor Societăți Naționale. Astfel de societăți au fost înființate, câteva luni după Conferința Internațională, în Württemberg, Marele Ducat de Oldenburg, Belgia și Prusia.

Apoi au luat ființă societățile din Danemarca, Franța, Italia, Mecklenburg-Schwerin, Spania, Hamburg și Hesse. Pe atunci, ele se numeau „comitete naționale” sau „societăți de ajutorare”, dar, mai târziu, au început să fie cunoscute sub denumirea de Societăți Naționale de Cruce Roșie și Semilună Roșie.

Liga Societăţilor de Cruce Roşie

Liga Societăţilor de Cruce Roşie – predecesoarea Federaţiei Internaţionale a Societăţilor de Cruce Roşie şi Semilună Roşie – a fost înfiinţată în mod formal, cu sediul la Paris, de către Societăţile de Cruce Roşie din Franţa, Marea Britanie, Italia, Japonia şi Statele Unite, la 5 mai 1919, având ca prim obiectiv îmbunătăţirea sănătăţii oamenilor din ţările care avuseseră mult de suferit în timpul Primului Război Mondial.

De asemenea, organizaţia era destinată „să consolideze şi să unească pentru activităţile de sănătate, Societăţile de Cruce Roşie existente şi să promoveze crearea de noi societăţi”.

O parte crucială a activităţii Federaţiei este de a oferi şi a coordona asistenţa pentru victimele dezastrelor naturale şi ale epidemiilor. Din 1939, sediul său permanent a fost la Geneva, precizează site-ul crucearosie.ro.

Crucea Roșie Română

România a devenit parte semnatară a primei Convenții de la Geneva din 1864, ratificând-o în anul 1874. La scurt timp, pe 4 iulie 1876, a fost înființată Societatea Crucea Roșie din România, care și-a început activitatea în actualul sediu al Spitalului Colțea din București.

Cu sprijinul unui număr impresionant de voluntari, Crucea Roșie Română a trecut cu succes prin încercarea dură a Primului Război Mondial. La chemarea Societății Naționale de Cruce Roșie, însăși Regina Maria s-a implicat activ în operațiunile desfășurate în sprijinul răniților.