Actualitate
Ziua Mondială a Primului Ajutor, în 8 septembrie: Crucea Roşie Alba lansează proiectul „Centre de prim ajutor în comunităţi izolate”
Federaţia Internaţională de Cruce Rosie şi Semilună Roşie sărbătoreşte, pe data de 8 septembrie, Ziua Mondială a Primului Ajutor cu tema ‘’Primul ajutor pentru populaţia vulnerabilă’’. Potrivit Federaţiei, orice persoană are posibilitatea de a învăţa să acorde primul ajutor şi să salveze vieţi, punând accent pe capacitatea comunităţilor vulnerabile în acordarea primului ajutor.
Crucea Roşie Română lansează, cu ocazia Zilei Mondiale a Primului Ajutor, un nou proiect „Centre de prim ajutor în comunităţi izolate”, care are ca scop formarea şi instruirea unor persoane din comunităţi izolate pentru a putea acorda primul ajutor în cazul unor urgenţe.
Prin acest proiect, va fi identificată în fiecare judeţ câte o localitate unde accesul la servicii medicale este dificil şi vor fi instruite familii pentru a putea acorda primul ajutor semenilor.
Proiectul va fi lansat la Gala Crucii Roşii, care va avea loc duminică, 23 septembrie, iar evenimentul va fi transmis în direct de postul naţional de televiziune.
În Bucureşti, va fi organizată Compeţia Naţională de Prim Ajutor, la care vor participa echipaje ale filialelor de Cruce Roşie din întreaga ţară, printre care şi cel al Filialei Alba.
Echipajele vor trece printr-o probă teoretică şi mai multe probe practice, care vor simula acordarea primului ajutor în mai multe scenarii ale unor evenimente soldate cu victime.
Crucea Roşie Română, Filiala Alba marchează acest eveniment deosebit prin organizarea de activităţi specifice în fiecare week-end al lunii septembrie, după cum urmează: 8 septembrie – distribuire de pliante informative, 15 septembrie – demonstraţie de prim ajutor a detaşamentul de intervenţie în caz de dezastre în zona cetate – Parcul Custozza, 22 septembrie – Primul ajutor pentru părinţi şi copii – demonstraţii în aer liber, 29 septembrie 2012 – organizarea unui curs de prim ajutor pentru jurnaliştii colaboratori din Alba Iulia.
Crucea Roşie Română are o tradiţie neîntreruptă de peste 135 de ani în acordarea primului-ajutor de bază şi în pregătirea surorilor voluntare de Cruce Roşie. Cursurile sunt predate de medici, atestaţi ca formatori de prim-ajutor premedical, iar Crucea Roşie pune la dispozitie manuale şi alte materiale didactice precum: manechine pentru resuscitare, truse de prim-ajutor, bandaje, atele, defibrilatoare etc. Cursul de prim-ajutor de bază se finalizează cu un examen, în urma căruia se primeşte un certificat de absolvire şi o legitimaţie, care confirmă că persoana este instruită să acorde primul-ajutor de bază.
În 2011, Crucea Roşie Română a organizat puncte de prim ajutor la competiţii sportive locale şi naţionale, în zone de agrement din toată ţara, pe litoral în sezonul estival, la stranduri sau în parcuri, la diverse competiţii organizate de instituţii de stat şi private, concerte şi spectacole.
Anul trecut, Crucea Roşie a răspuns unui număr crescut de solicitări venite de la diverse companii, instituţii si persoane, asigurând cursuri de Prim Ajutor de Bază angajaţilor acestora. Durata unui curs este de 12 ore, iar cursurile sunt predate de medici, atestaţi ca formatori de prim ajutor, Crucea Roşie punând la dispoziţie manuale şi alte materiale didactice precum: manechine pentru resuscitare, truse de prim ajutor, defibrilatoare etc.
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News