Contacteaza-ne si pe
Publicitate

ACTUALITATE

13 septembrie, Ziua Pompierilor din România. 169 de ani de la sacrificiul eroilor din Dealul Spirii

avatar

Publicat

ziua pompierilor 2012Miercuri, 13 septembrie, pompierii din toată ţara îşi sărbătoresc ziua. La unităţile ISU sunt organizate evenimente, iar cei care vor să cunoască detalii despre activitatea salvatorilor sunt invitaţi să viziteze sediile.

„Anul revoluţionar 1848 a consacrat pentru totdeauna virtuţile patriotice şi jertfa de sine pentru idealurile democraţiei şi independenţei, ale pompierilor militari.

Nici nu se vindecaseră rănile incendiului care a devastat Bucureştiul, în martie 1847, când, la 13 septembrie 1848, sângele ostaşilor pompieri din Bucureşti şi a infanteriştilor, a înroşit cazarma din Dealul Spirii şi împrejurimile sale.

La intervenţia lui Suleiman-Paşa, care, însoţit de o armată numeroasă, a trecut Dunărea pentru a înăbuşi revoluţia română, s-a constituit, la 28 iulie – 9 august 1848, o locotenenţă domnească, formată din trei foşti fruntaşi revoluţionari între care şi fostul ministru de interne Nicolae Golescu.

Reclamat de boierii reacţionari că a tratat cu Suleiman-Paşa a fost înlocuit de Sultan cu Fuad-Efendi, care s-a arătat mai ferm în înăbuşirea Revoluţiei române. La acuzaţia lui Fuad-Efendi care a caracterizat revoluţia ca o „rebeliune izvorâtă din acel duh al comunismului”, împotriva căruia se ridicase întreaga Europă şi a cererii restabilirii regimului regulamentar şi numirea lui Constantin Cantacuzino în funcţia de caimacam, majoritatea celor 200 de delegaţi care au mers în tabăra otomană de la Cotroceni a strigat: „Moarte, mai bine decât Regulamentul”, fapt pentru care comandantul turc a ordonat arestarea delegaţilor protestatari. Indignaţi de modul cum s-au comportat trupele turceşti la intrarea în Capitală, când au maltratat cu săbiile şi lăncile populaţia civilă, trecând cu caii peste cei căzuţi, şi de arestarea conducătorilor Revoluţiei române, unităţile militare române ce constituiseră un sprijin serios al revoluţiei, s-au pus în mişcare în pofida cuvântului de ordine al locotenenţei domneşti de a se abţine de la orice act ostil faţă de armata invadatoare.

Trupele otomane, sub comanda lui Fuad-Efendi, s-au deplasat lent, permiţând fruntaşilor Revoluţiei române să se refugieze din ţară pentru a nu fi arestaţi. Roata de pompieri a oraşului Bucureşti, care, datorită propagandei în rândurile ei, făcută de Dincă Bălăşeanu şi Ioan Deivos, devenise un sprijin statornic şi credincios al Revoluţiei paşoptiste, participând activ la apărarea ei şi asigurarea pazei bunurilor populaţiei, a părăsit cazarma de la Agie sub comanda căpitanului Pavel Zăgănescu. Ea a angajat, în mod spontan, lupta cu a doua coloană otomană, care, de douăzeci de ori mai numeroasă decât compania de pompieri, a pătruns în oraş prin bariera Dealul Spirii şi a staţionat în faţa cazărmii de infanterie.

În cursul luptei inegale, dar eroice, ostaşii roatei de pompieri, sprijinite de celelalte unităţi militare române şi de cetăţeni înarmati, au asaltat la baionetă artileria duşmană, capturându-i o parte din tunurile pe care le-a întors apoi împotriva turcilor, provocându-le sute de morţi şi răniţi.

Au căzut în această eroica bătălie mai mult de jumătate din efectivul companiei de pompieri, între care şi ofiţerii Dănescu şi Starostescu, precum şi o parte din ostaşii Batalionului 2 din Regimentul 2 infanterie, care participaseră la luptă, trăgând asupra turcilor din interiorul cazărmii.

Şi-au pierdut viaţa în inegala încleştare 200 de otomani, 47 de soldaţi pompieri şi 2 ofiţeri (care au fost înhumaţi ulterior în curtea Bisericii Sf. Gheorghe Plevenei), şi au rezultat peste 100 de răniţi. Ceilalţi pompieri, în frunte cu sublocotenentul Dincă Bălăşeanu, s-au retras, pentru a continua lupta, în tabăra generalului Gheorghe Magheru de la Râureni.

După dizolvarea acesteia, eroicii pompieri, alături de cei care activaseră în gărzile naţionale, au trecut munţii şi s-au înrolat în armata revoluţionară condusă de Avram Iancu, unde Dincă Bălăşeanu a ocupat funcţia de centurion.

Toate sursele istorice, martorii oculari, contemporanii bătăliei, apreciază în unanimitate că majoritatea jertfelor (din cei peste 100 de morţi şi tot atâţia răniţi) au fost date de pompieri, ei aflându-se în vâltoarea încleştării. Un şir de evenimente istorice ulterioare a consacrat actul eroic al pompierilor.

Veteranilor de la 1848 li s-a acordat prima decoraţie militară românească „Pro virtute militari”, înfiinţată de domnitorul Alexandru Ioan Cuza.

Tot ca o recunoaştere a eroismului pompierilor, data de 13 Septembrie 1863 a fost aleasă pentru înmânarea noilor drapele de luptă Oştirii Ţării, Batalionul de pompieri Bucureşti (înfiinţat încă din 1861), primind primul drapel de lupta din mâna domnitorului.

Recunoaşterea faptului că 13 septembrie 1848 este unul dintre cele mai semnificative momente din tradiţiile de luptă ale armei pompierilor a fost unanimă, indiferent de epocile istorice şi regimurile politice prin care a trecut ţara. Drept urmare, ziua de 13 septembrie a fost sărbătorită dintotdeauna, ca fiind Ziua Pompierilor din România, însă a fost legal oficializată după război, apoi prin Legea nr.121/1996 prinvind organizarea şi funcţionarea Corpului Pompierilor Militari, dar şi prin H.G.R. nr.1490/2004, pentru aprobarea Regulamentului de organizare şi funcţionare a Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă.

Niciodată capitolul din Istoria Naţională dedicat anului revoluţionar 1848 n-a făcut abstraţie, indiferent de vremuri, de sângeroasa şi inegala confruntare dintre ostaşii companiei de pompieri din Bucureşti şi o coloană a armatei otomane.

Pe timpul domniei lui Cuza, pompierii au beneficiat de atenţia sa deosebită, capul oştii inspectându-i des şi fiind mulţumit, de fiecare dată, de modul cum se prezentau cazărmile şi oamenii.

Tradiţiile consemnează, în acei ani, şi trimiterea în străinătate (la Paris) pentru perfecţionarea pregătirii, a primului ofiţer de pompieri. Caracterul militar şi structura organizatorică specific aveau să fie întărite şi statornicite încă din anul 1874, prin Înaltul Decret Regal nr.702.

Astfel, se cuvine, ca în fiecare an, să cinstim memoria înaintaşilor, dar în același timp să ne achităm de prezentele misiuni și sarcini multiple care ne stau permanent în atenție. Atitudinea noastră, a pompierilor, nu se reduce numai la cea de spectator la ceea ce se petrece în jur, ea este şi trebuie să fie cea a unor oameni de acţiune, curajoşi, hotărâţi, disciplinaţi, caracterizaţi prin simplitate şi modestie. Țara, judeţul sau comunitatea în care trăim au nevoie de aportul, munca şi lupta noastră şi au încredere în noi”, transmite ISU Alba.

ȘTIREA TA - Evenimentele nu se întâmplă doar în fața reporterilor profesioniști. Dacă ești martorul unor evenimente deosebite, fotografiază, filmează și trimite să vadă și alții ceea ce tu ai trait "live". Poți trimite prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

loading...
loading...
Comenteaza

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Publicitate

Publicitate

ACTUALITATE

Pacienții cu boli grave se vor trata mai ușor în străinătate. Ministerul Sănătății a simplificat procedura

avatar

Publicat

Un pas în față pentru sistemul medical din România și o nouă speranță pentru pacienții care nu se pot trata în țară și au nevoie de o intervenție medicală în străinătate. Ministerul Sănătății a modificat metodologia de realizare a dosarului: în cazuri speciale nu mai sunt necesare 3 oferte de la clinici diferite și a fost introdusă încă o categorie de bolnavi care poate beneficia de finanțare din partea statului. Schimbările vor intra în vigoare după publicarea în Monitorul Oficial.

Pacienții cu boli grave din România care se luptau cu birocrația pentru a beneficia de o intervenție medicală în străinătate au o nouă rază de speranță. Ordinul 50/2004 al Ministerului Sănătății, care privește metodologia de trimitere a unor categorii de bolnavi în străinătate, a fost modificat.

Acum pot pot beneficia de finanţarea tratamentului în străinătate şi bolnavii care necesită efectuarea de transplant de organe, țesuturi sau celule de origine umană, dar pentru care tratamentul nu poate fi acordat în intervalul de timp necesar, în centrele acreditate în domeniul transplantului din România, luând în considerare starea curentă de sănătate a persoanei solicitante.

O nouă modificare binevenită se referă la cazul în care numărul clinicilor în care poate fi efectuat tratamentul este limitat, iar comisia de specialitate recomandă o singură clinică pentru trimiterea la tratament medical în străinătate. Va fi acceptată o singură ofertă de tratament, dacă se motivează de către comisia teritorială de specialitate alegerea făcută.

Comisia constituită la nivelul Ministerului Sănătății poate aproba efectuarea tratamentului la clinica recomandată, caz în care nu mai sunt necesare cele 3 oferte de tratament.

În condiţiile în care clinica din străinătate solicită prezentarea la control a pacienţilor care au efectuat tratament în străinătate, de mai multe ori în cursul unui an calendaristic, comisia Ministerului Sănătății aprobă finanțarea pe baza următoarelor documente:

– procesul-verbal medical pentru trimitere la tratament medical în străinătate întocmit de către comisia teritorială de specialitate, eliberat pentru primul control efectuat în cursul unui an calendaristic

– referatul medical întocmit de către medicul curant al pacientului pentru fiecare control ce urmează a fi efectuat, conform programării

– oferta de cost a controlului medical transmis de clinica din străinătate.

Se modifică procedura și în cazul pacienților aflați la tratament în străinătate în baza formularelor emise de casele de asigurări de sănătate, care necesită intervenții suplimentare de urgență pentru afecțiuni ce nu pot fi tratate în țară, iar starea de sănătate a acestora nu permite deplasarea în țară. Comisia poate aproba continuarea tratamentului în străinătate, în baza unui document justificativ eliberat de către reprezentanții unității sanitare, care va cuprinde diagnosticul, tipul de tratament ce urmează a fi efectuat și costurile pe care le implică acesta.

 

Citește mai departe
Publicitate

EVENIMENT

VIDEO: Furtuna a făcut RAVAGII în Alba. La Ighiu, Bucerdea, Cricău și Pianu, viitura a luat tot ce-a prins în cale

avatar

Publicat

Ploaia torenţială de vineri după-amiaza a umflat mai multe pârâuri, iar apele au ajuns, învolburate, şi pe drumuri judeţene. S-a întâmplat la Ighiu şi Bucerdea Vinoasă, unde imaginile surprinse de cititori Alba24 arată efectele devastatoare ale naturii.

Reamintim că judeţul Alba s-a aflat sub Cod Portocaliu de furtună, vineri, după ora 14.00.

VEZI:  VIDEO: O nouă ploaie, aceeași poveste. Inundațiile fac din nou ravagii în Alba

Potrivit ISU Alba, viituri au fost semnalate pe DJ 107 la Ighiu, în zona târgului de animale, un podeţ fiind colmatat cu lemne aduse de apă, iar la Bucerdea acelaşi drum judeţean a fost inundat.

Potrivit oamenilor, apa a luat tot ce a prins în cale, garduri, mașini și copaci.

O astfel de situație, în care o mașină a fost luată de ape, s-a înregistrat și la Pianu.

Apa a ajuns în cantităţi mari în grădinile oamenilor, iar pompierii se deplasează la faţa locului pentru a interveni. Administraţia Naţională de Meteorologie a emis o avertizare cod portocaliu, valabilă vineri la prânz, în Alba Iulia, Ighiu şi Meteş.

 

Citește mai departe
Publicitate

EVENIMENT

VIDEO: O nouă ploaie, aceeași poveste. Inundațiile fac din nou ravagii în Alba

avatar

Publicat

O nouă ploaie, aceeași poveste. De fiecare dată când plouă mai serios,  Alba Iulia și mai toate localitățile din județul Alba, se confruntă cu deja tradiționala inundare a străzilor. Mașini care fac valuri pe drumuri, oameni care aleargă prin apa care le ajunge până la glezne, totul este la „ordinea ploii”, în Alba. Imagini cu inundațiile din județ ne-au fost trimise de cetățenii sătui să-și mai adune apa din curți și beciuri.

Nu mai este nici o surpriză că la fiecare ploaie mai serioasă mare parte a străzilor din oraș se transformă în „canale navigabile”.

Zona Mercur, sensul giratoriul de la Selgros, Str. Ampoiului din Ampoi 2, Str. Emil Racoviță, toate sunt deja zone cunoscute pentru inundațiile cu care se confruntă la fiecare ploaie.

Nu doar în oraș sunt inundații. La Ighiu viitura a rupt un podeț de lemne din târgul de animale, iar DJ 107 din Bucerdea este inundat.

Și comuna Cricau e sub apă. Curțile oamenilor sunt inundate în totalitate.

O soluție pentru suprasolicitarea sistemului de canalizare nu s-a găsit de ani de zile, nici la Alba Iulia dar nici în alte localități din județul Alba.

 

Citește mai departe
Publicitate

ACTUALITATE

CJSU Alba: O biserică, mai multe gospodării, terenuri şi drumuri afectate de inundaţii în 10 localităţi din Apuseni

avatar

Publicat

În urma precipitațiilor abundente de joi, 21 iunie, au fost afectate de inundaţii mai multe proprietăţi din Munţii Apuseni, printre care o biserică, şase gospodării şi drumuri locale din 10 localităţi.

Potrivit datelor comunicate de CJSU Alba, situaţia este următoarea:

Localitate / Curs Apă / Obiective afectate / Cauze

Comuna Vadu Moţilor

Burzeşti  – Neagra – torenţi sau scurgeri torenţiale

– 0,5 drum comunal afectat

Lăzeşti – Lăzeşti – torenţi sau scurgeri torenţiale

– 0,03 km drum comunal afectat

Poduri-Briceşti – Neagra – torenţi sau scurgeri torenţiale

– 0,03 km drum comunal afectat

Comuna Vidra

Sat Bobăreşti – Arieşul Mic – torenţi sau scurgeri torenţiale

– două anexe gospodăreşti distruse

– un podeţ

– drumul comunal 193 afectat pe 2 km

Sat Bogdăneşti – Arieşul Mic – torenţi sau scurgeri torenţiale

– 1 km drum comunal avariat

– 0,3 ha teren arabil

– 1 ha păşuni, fâneţe

Sat Drăgoieşti-Lunca – Arieşul Mic – – torenţi sau scurgeri torenţiale

– pod colmatat 0,1 km

Sat Lunca Veseşti – Arieşul Mic – torenţi sau scurgeri torenţiale

– 2 anexe gospodăreşti avariate

– 1 pod

– 1 podeţ

– 0,4 km drum judeţean

– 2 km drum comunal

– 0,5 hectare teren arabil

– 2 hectare păşuni, fâneţe

– 2 fântâni

Sat Ponorel – Arieşul Mic – – torenţi sau scurgeri torenţiale

– o anexă gospodărească avariată

– biserica greco-catolică afectată

– 0,1 km drum judeţean

– 0,05 hectare teren arabil

– 0,05 hectare păşuni, fâneţe

Sat Runc – Arieşul Mic – torenţi sau scurgeri torenţiale

– 0,1 km drum judeţean 762 colmatat

– drumul comunal 191 afectat pe 2 km

Sat Vârtăneşti – Arieşul Mic – torenţi sau scurgeri torenţiale

– o anexă gospodărească avariată

– 0.03 hectare teren arabil

Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență Vadu Moților a acționat pentru deblocarea cursurilor de apă şi a podețelor, cu mijloace mecanice şi manuale din dotare, iar Comitetul Local pentru Situații de Urgență Vidra a acționat pentru decolmatarea căilor de acces, cu două buldoexcavatoare şi două TAF-uri.

foto: arhivă

Citește mai departe
Publicitate

EVENIMENT

UPDATE: TRAGEDIE în Zlatna. Un bărbat de 66 de ani a murit după ce s-a răsturnat cu ATV-ul într-o râpă

avatar

Publicat

Un bărbat în vârstă de 66 de ani și-a pierdut viața vineri, după ce s-a răsturnat cu un ATV într-o râpă. Potrivit IPJ Alba, accidentul s-a petrecut în zona Zlădnița, lângă Zlatna. 

UPDATE: Potrivit IPJ Alba, bărbatul care şi-a pierdut viaţa avea 66 de ani, era din Zlatna şi a căzut în albia unui pârâu.

Revenim cum amănunte.

Citește mai departe
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate