Connect with us
Publicitate

ACTUALITATE

FOTO ADR Centru: Inițiativele locale pentru evenimente culturale și proiecte cetățenești pot fi realizate cu fonduri europene nerambursabile

Publicat

foto1 Cum se pot accesa fondurile nerambursabile pentru proiecte de cultură? Cum se pot scrie cereri de finanțare eligibile pentru a obține finanțare pentru organizarea unor evenimente pentru cetățeni? Acestea au fost întrebările la care s-a răspuns ieri, 14 iunie 2016, la sediul primăriei sibiene, în cadrul seminarului de informare privind oportunitățile de finanțare prin programele europene Europa pentru Cetățeni și Europa Creativă. Peste 40 de persoane au participat la dezbaterile organizate de către Centrul de informare Europe Direct Regiunea Centru, din cadrul ADR Centru, susținute de reprezentanții Ministerului Culturii, cu sprijinul Primăriei Municipiului Sibiu și ai Teatrului Național ”Radu Stanca” Sibiu.

În mijlocul acestor zile în care Sibiul abundă de cultură, la cea de-a XXIII-a ediție a Festivalului Internațional de Teatru, reprezentanții autorităților publice locale, ONG-urilor, dar și ai unor organizații private care activează în domeniul cultural, din Neamț, Târgoviște, București, Cluj, precum și din toate județele Regiunii Centru, s-au reunit pentru a învăța cum se pot scrie proiecte bune, pentru obținerea unor finanțări nerambursabile în domeniul culturii și al activităților pentru cetățeni. Aceste ateliere sunt o continuare a evenimentelor similare organizate de Centrul Europe Direct Regiunea Centru în anii 2014 și 2015, în acest an fiind organizat un seminar dedicat exclusiv programului Europa Creativă – Cultura la Alba Iulia, în urmă cu doar câteva zile.

În ultimii ani a devenit tot mai necesară prezentarea concretă a modului cum se realizează practic proiectele ce se pot depune spre finanțare, iar disponibilitatea reprezentanților Ministerului Culturii, a fost dublată de sprijinul Primăriei Municipiului Sibiu și al Teatrului Național ”Radu Stanca”, pentru transferul de cunoștințe și bune practici în domeniul proiectelor culturale. Temele abordate au vizat modul de alcătuire a bugetului în proiecte, cum se pot găsi parteneri de proiect, ce conține, cum se redactează și cum se depune o cerere de finanțare.

Atelierele tehnice organizate de către ADR Centru, prin Centrul Europe Direct Regiunea Centru, au fost și de această dată, alături de evenimentele prestigioase susținute de cele mai importante companii internaționale de teatru, dans și spectacole, cu manifestări pentru gusturile cele mai diverse, pe ritmuri și sonorități provocatoare, oferite de artiști și companii de pe trei continente.

Deoarece de-a lungul celor 23 de ani de existență, Festivalul Internațional de Teatru din Sibiu și-a făcut din calitate o datorie de onoare, anul acesta a fost vizată componenta privind dezvoltarea încrederii. Din acest punct de vedere și activitatea Centrului european de informare din cadrul Agenției pentru Dezvoltare Regională Centru vizează creșterea încrederii publicului larg în instituțiile europene, pe de o parte, dar și furnizarea unor informații de încredere privind pregătirea și implementarea proiectelor finanțate din fonduri nerambursabile. Ca atare, prin această colaborare cu Primăria Municipiului Sibiu, reprezentanții ADR Centru au centralizat nu doar propunerile și intențiile de scriere de proiecte ale participanților, dar au furnizat și detalii privind toate activitățile derulate de ADR Centru, prin care sunt atrase fonduri nerambursabile pentru dezvoltare regională, din orice sursă de finanțare disponibilă.

Pentru cei ce doresc mai multe informații sau sunt interesați să depună proiecte pe cele două programe prezentate de către reprezentanții Ministerului Culturii, aceștia pot fi contactați, după cum urmează:

–  pentru Biroul Europa Creativă România – Subprogramul Cultură – Sorin Enuș, Tel: +4021.316.60.61, cultura@europa-creativa.eu, Bd. Unirii 22, etaj 2, camera 223, Sector 3, București.
– pentru Biroul Europa pentru Cetățeni – Oana Băluțescu, coordonator, Tel/fax: +40 213166060; +40 213166061, info@europapentrucetateni.eu, Str. Barbu Delavrancea 57, et. 1, Sector 1, 011353, București.

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







Dacă ți-a plăcut articolul:


ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.


Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate



Parteneri: Romania24.ro, Cluj24.ro, Ardeal24,ro, Botosani24.ro. Copyright © 2022 Alba24.ro powered by Independent Media & More. Alba24.ro folosește fluxurile de știri ale agențiilor Agerpres și Mediafax