Connect with us
Publicitate

EVENIMENT

FOTO-VIDEO: Centrul de informare şi promovare turistică a oraşului Alba Iulia, inaugurat oficial. Ce planuri are primăria pentru Cetatea Alba Carolina

Publicat

IMG_0135 Sfârșitul anului aduce municipiului Alba Iulia un centru de informare turistică integrat în rețeaua națională de informare și promovare a destinațiilor românești, o investiţie cu fonduri europene, în valoare de peste 100.000 de euro. Acesta a fost inaugurat oficial luni, 21 decembrie. În cadrul centrului situat în Cetatea Alba Carolina, pe Latura de Vest, şase angajaţi se vor ocupa de informarea celor interesaţi privind serviciile turistice disponibile, organizarea evenimentelor şi alte date relevante pentru promovarea oraşului.

Impactul noului Centru de turism a fost demonstrat încă din primele zile ale deschiderii lui, când, doar în data de 1 decembrie, i-au trecut pragul peste 1.000 de vizitatori.

„Cetatea Alba Carolina, ajunsă la venerabila vârstă de 300 de ani, merită un mod profesionist de a interacționa cu turiștii. E important să știi unde ai ajuns, iar pentru noi e esențial ca tot ceea ce vom spune oamenilor despre Cetate să fie exact și adevărat. Impactul noului Centru de turism ne-a fost demonstrat încă din primele zile ale deschiderii lui, când, doar în data de 1 decembrie, i-au trecut pragul peste 1100 de vizitatori. Asta nu ne poate spune decât că oamenii vor să anticipeze înainte să viziteze”, declară Mircea Hava, reprezentantul legal al proiectului.

Totodată, primarul municipiului Alba Iulia a transmis că intenționează să introducă un bilet multi-level, prevăzut cu cod cu bare, pentru obiectivele din Cetate. De asemenea, s-a referit la organizarea activităţii ghizilor de turism şi la înfiinţarea unei asociaţii de turism.

„E un proiect bine făcut și sunt sigur că va fi <consumat> de cei care vor veni în Cetate, pentru că era nevoie de așa ceva. O să încercăm tot aici la centru să legăm, în timp, ceva de cei care fac ghidajul, să fie pe aici pe undeva. Pot să aibă aici un loc în care cine dorește poate să își lase numărul de telefon, sau să sune la numărul de telefon, ca să plece de aici cu informațiile adecvate. Vreau ca cei care pot să stea aici să vadă ceva despre Cetate dar foarte condensat, nu povești, acelea o să le dea ghizii, pe bănuți”, a transmis primarul Mircea Hava.

YouTube video

IMG_0125 Primarul Mircea Hava a spus că administrația locală are în vedere, în viitor, înființarea unei asociații de turism, la care să se asocieze operatorii turistici din zonă și care să fie inclusă în rețeaua națională de turism.

„După centru, care intră în rețeaua națională, trebuie să intrăm și noi în rețeaua națională de turism. Trebuie să înțeleagă toată lumea că Primăria și Consiliul Local nu sunt agenți de turism. Însă ceea ce observ de câțiva ani de zile, ceea ce le tot spun la operatori să se asocieze, să își facă o asociație de turism, nu o fac. O să o facem noi, o să îi chemăm, o să tragem de ei, o să ne afiliem la rețeaua națională. Trebuie să îi adunăm, ca să facem lucrul acesta. Toată lumea întreabă, pe oameni îi interesează foarte mult chestiunea de servicii, unde dorm, unde mănână, dacă este grup ce facilități are. Și asta poate să spună nu centrul nostru de informare, ci asociația de turism care dă aceste informații prin centru. Bineînțeles că este această <hârâială> la început, de ce să mănânce la tine și să doarmă la mine, până când se vor alinia și vor vedea că numai uniți pot să facă lucrul acesta. În toată lumea, de zeci de ani, tot ceea ce înseamnă turism funcționează numai prin asociații, prin agenții serioase, prin sisteme organizate”, a mai precizat Mircea Hava.

Potrivit primarului, centrul va fi integrat și în ceea ce înseamnă zona internațională.

„Obligatoriu trebuie să avem aceste legături cu cei care fac lucrul acesta dincolo, îl fac bine și îl fac de mulți ani. Ideea e să aducem cât mai mulți oameni aici și oamenii să fie mulțumiți”, a spus primarul Mircea Hava.

Centrul Național de Informare și Promovare Turistică de la Alba Iulia are ca obiect de activitate promovarea potențialului turistic local/regional/național prin îmbunătățirea imaginii de țară, cu scopul de a promova România în străinătate și de a crește atractivitatea sa pentru turism și afaceri și instituirea unui sistem integrat și informatizat a ofertei turistice românești în scopul îmbunătățirii capacității de informare turistică:

– informarea generală asupra ofertei turistice și a atracțiilor turistice locale, regionale sau naționale

– informarea privind oferta locală de cazare

– organizarea de manifestări expoziționale de turism pe plan local și regional și de marketing extern și intern cu rol în creșterea circulației turistice locale și regionale.promovarea turistică a municipiului Alba Iulia și a împrejurimilor

Pe durata de implementare a proiectului au fost create două locuri de muncă, urmând ca alți patru specialiști să se alăture echipei.

Beneficiarii direcți vor fi atât vizitatorii Cetății Alba Carolina, care vor găsi aici materiale de promovare și specialiști care să îi îndrume, cât și operatorii din industria ospitalității, care vor avea la dispoziție un loc vizibil pentru promovarea ofertelor turistice.

Centrul are sediul situat în municipiul Alba Iulia, Aleea Sf. Capistrano, nr. 28. Programul de funcționare este de luni până duminică, între orele 10.00 – 17.00.

Vezi şi Peste 100.000 de euro pentru promovarea Cetăţii Alba Carolina, anul viitor. Buget pentru proiectul „Respiră aerul istoriei”, la aprobat în Consiliul Local

Potrivit iniţiatorilor, impactul aşteptat după realizarea proiectului constă în creșterea numărului de vizitatori ai Cetății Alba Carolina, precum și sporirea numărului de turiști după ce operatorii din industria ospitalității vor avea la dispoziție un loc vizibil pentru promovarea ofertelor proprii.

Proiectul elaborat şi depus de către Unitatea Administrativ Teritorială Municipiul Alba Iulia a fost aprobat spre finanţare de către Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administrației Publice și finanţat prin Programul Operaţional Regional 2007-2013, Axa Prioritară 5 „Dezvoltare durabilă și promovarea turismului”, Domeniul major de intervenție 5.3 “Promovarea potențialului turistic și crearea infrastructurii necesare, în scopul creșterii atractivității României ca destinație turistică”, Operațiunea – Crearea Centrelor Naționale de Informare și Promovare Turistică (CNIPT) și dotarea acestora și are ca organism intermediar Autoritatea Națională pentru Turism prin Direcția Gestionare Fonduri Comunitare pentru Turism.

Valoarea totală a proiectului este de 486 752,94 lei, formată din 445 207,24 lei valoare eligibilă (402 333,78 lei din Fondul European pentru Dezvoltare Regională-FEDR, 33 969,32 lei din bugetul național și 8 904,14 lei cofinanțarea beneficiarului) și 41 545,70 lei valoare neeligibilă inclusiv TVA.

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







Dacă ți-a plăcut articolul:


ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.


Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate



Parteneri: Romania24.ro, Cluj24.ro, Ardeal24,ro, Botosani24.ro. Copyright © 2022 Alba24.ro powered by Independent Media & More. Alba24.ro folosește fluxurile de știri ale agențiilor Agerpres și Mediafax