|

În noaptea de LUNI spre MARŢI: ASTEROIDUL gigant ce trece pe lângă Pământ poate fi observat şi din România

asteroidTraiectoria asteroidului-gigant ce trece pe lângă Pământ în 26-27 ianuarie va putea fi observată şi din România, cu binocluri puternice sau telescop de cameră. Corpul ceresc, cu dimnensiuni între 500 m – 1000 m, se apropie de Terra la la o distanţă de 1,2 milioane de kilometri, adică de trei ori distanţa de la Pământ la Lună.

Citește și Trecerea ASTEROIDULUI gigant pe lângă Pământ, poate fi urmărită LIVE online, în noaptea de luni spre marți

Va fi cea mai mare apropiere a asteroidului denumit 2004 BL86, de Pământ, din următorii 200 de ani,.

„Corpul va avea magnitudinea 9.5, astfel încât va putea fi observat chiar şi printr-un binoclu sau un telescop mic, însă nu cu ochiul liber. Asteroidul va traversa constelaţiile Hidra, Rac și Leu, iar luminozitatea maximă o va atinge în constelaţia Racul.

Conform NASA, aceasta va fi cea mai mare apropiere de Pământ a unui obiect de asemenea dimensiuni, până în anul 2027, când îşi va face apariţia 1999 AN10, un asteroid descoperit de LINEAR pe 13 ianuarie 1999. Când va ajunge la cea mai mică distanţă de planeta noastră, 2004 BL86 se va mişca cu 2.7 grade pe oră (aproximativ de 5.4 ori lățimea Lunii), iar mişcarea sa pe lângă stelele de fond va fi uşor de observat. Asteroidul va ajunge la opoziţie la 07:00 ora României pe 27 ianuarie”, se arată într-un comunicat al Agenției Spațiale Române (ROSA).

Conform astronomului Don Yeomans, la 26 ianuarie, asteroidul 2004 BL86 va trece prin cel mai apropiat punct de Pământ pentru cel puțin următorii 200 de ani și nu constituie niciun pericol pentru planeta noastră. Apropierea de Pământ a unui asteroid relativ mare le va oferi oamenilor de știință șansa de a studia mai bine aceste obiecte cosmice.

Asteroidul 2004 BL86 a fost descoperit la 30 ianuarie 2004 de un telescop în cadrul programului Lincoln Near-Earth Asteroid Research (LINEAR), derulat la White Sands, New Mexico.

Asteroidul va putea fi observat şi din România, cu ajutorul unui binoclu sau al unui telescop, începand din 26 ianuarie seara, pâna pe 27 ianuarie, dimineaţa.

URL scurt: http://alba24.ro/?p=385307



avatar Publicat de pe 26 ianuarie 2015 şi actualizat pe 26 ianuarie 2015.
Publicat în ACTUALITATE.
Ai un pont, o secvenţă filmată sau o poză ce ar putea fi interesantă și pentru alții? Trimite-o folosind formularul de pe Ştirea ta pe Alba24!

Adaugă un comentariu

Publicitate

Publicitate

Publicitate

Publicitate

www.AutoPieseonline24.RO

Publicitate

Publicitate

Publicitate

 

Comentate recent

  • Virvea Gicu: Sun care au Dovada(atestate)circula cu ele.au spus ca au voie.
  • Alex: Din ce am aflat aseară polițaiul care era în masina a primit 3 puncte amenda și 3 penalizare , și Rareș nu am...
  • albanezul: Pai ce vreti,cumva trebuie sa ajungem fortat toti la piscinile private de 5pe6 metrii,cu...
  • rares: proprietarul masini eu cunoscut in zona ca un camicaze pe roti.. are la activ nu una ci mai multe masinii,...
  • Alex: Nea Gigi , nu știu dc ,dar eu am impresia ca îl cunoști foarte bine pe acest om cu vw , ști cam multe...

Publicitate

Publicitate

Cosmin Calin Raul - Design si Fotografie

Alba24 pe site-ul tau

HOROSCOPUL ZILEI