Connect with us
Publicitate

EVENIMENT

19 iulie: Ziua naţională a înotului. Care este istoria acestui sport

inot bazin

Publicat

Din 2021, ziua de 19 iulie este marcată în România, ca o zi special dedicată sportului.

Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat anul trecut legea care are ca obiect de reglementare instituirea zilei de 19 iulie drept Ziua naţională a înotului.

„Ziua naţională a înotului va fi marcată de către Federaţia Română de Nataţie şi Pentatlon Modern, de cluburi sportive/asociaţii şi membri afiliaţi prin participarea la evenimente şi programe cu caracter sportiv sau social, cu scopul de a informa şi de a promova importanţa practicării înotului pentru sănătatea oamenilor.

Autorităţile administraţiei publice centrale şi locale, societatea civilă, precum şi persoanele fizice sau juridice pot acorda sprijin material sau logistic în vederea organizării şi derulării în bune condiţii a manifestărilor consacrate acestei zile.

Pentru a creşte gradul de conştientizare cu privire la importanţa practicării înotului pentru sănătatea şi viaţa oamenilor, Societatea Română de Radiodifuziune şi Societatea Română de Televiziune vor difuza emisiuni de promovare a programelor şi evenimentelor dedicate acestei zile”, se arată în lege.

În expunerea de motive a actului normativ se argumentează faptul că simbolistica datei de 19 iulie este una cu totul aparte pentru nataţia mondială.

La 19 iulie 1908, cu prilejul desfăşurării celei de-a IV-a ediţii a Jocurilor olimpice de vară de la Londra, era înfiinţată Federaţia Internaţională de Nataţie.

Care este istoria înotului, unul dintre cele mai vechi sporturi

Potrivit Comitetului Olimpic și Sportiv Român, înotul datează din Epoca de Piatră. În peșterile din Egipt au fost descoperite picturi vechi de mii de secole, care ilustrează omul preistoric înotând pentru a traversa râurile și lacurile.

Primele întreceri sportive, în stilul bras, au fost organizate abia la începutul secolului al XIX-lea, de către britanici.

Înotul a fost prezent la toate edițiile Jocurilor Olimpice, cu stilul bras sau si crawl (liber), iar din 1904 a fost adăugat și stilul spate.

În 1956, la Jocurile Olimpice de la Melboune, a fost introdus și stilul fluture.

În prezent se concurează în 16 probe olimpice, atât la masculin, cât și la feminin: 50 m liber, 100 m spate, 100 m bras, 100 m fluture, 100 m liber, 200 m spate, 200 m bras, 200 m fluture, 200 m liber, 200 m mixt, 400 m liber, 400 m mixt, stafeta 4×100 m liber, stafeta 4×100 m mixt, stafeta 4×200 m liber, maraton 10 km.

Se mai concurează în stilul liber pe 1500 m, la masculin si pe 800 m, la feminin.

Din 1952, de la prima prezență la întrecerile olimpice de înot, reprezentanții României nu au mai lipsit decât de la două ediții ale JO, în 1964 si 1976.

Ultimele performanțe înregistrate de sportivii români, îndeosebi prin dublul medaliat mondaliat cu aur, David Popovici, arată un viitor deosebit pentru acest sport în România.

sursa: Agerpres, site COSR, sursa foto: arhivă

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







Dacă ți-a plăcut articolul:



ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate