Actualitate
23 septembrie: Ziua Internaţională Împotriva Exploatării Sexuale şi Traficului Femeilor şi Copiilor. Care sunt categoriile de vârstă cele mai vulnerabile
Data de 23 septembrie este marcată la nivel mondial ca Ziua Internaţională Împotriva Exploatării Sexuale şi Traficului Femeilor şi Copiilor. Traficul de fiinţe umane poate fi asociat cu sclavia modernă, fenomen care, prin încălcarea gravă a drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului, distruge familii şi comunităţi din întreaga lume.
Victimele infracţiunii de trafic de persoane pot fi suspuse exploatării sexuale, prin muncă, cerşetoriei forţate ori constrângerii la comiterea de furturi.
Un factor comun pentru victime îl reprezintă vulnerabilitatea lor. Victimele sunt în general vulnerabile la promisiunile false făcute de traficanţi întrucât mediul lor apropiat pare să nu le ofere nicio speranţă. Oportunităţile reduse de angajare, lipsa suportului social, insuficienţa alternativelor educaţionale, sărăcia, mediul familial marcat de violenţă, abuz sexual sau neglijare, sunt factori care generează vulnerabilitate.
Femeile şi copiii sunt categoriile cele mai expuse şi mai vulnerabile în faţa traficului de persoane, protecţia şi asistenţa victimelor traficului de persoane din această categorie fiind prevăzută special în legislaţia din domeniu.
Din analizele realizate de ANITP pe populaţia de victime identificate în perioada 2010-2014 se constată menţinerea tendinţei descendente înregistrate în ultimii ani cu privire la numărul victimelor traficului de persoane identificate. Astfel, în anul 2014 au fost identificate 757 de victime, cu 139 mai puţine decât anul anterior şi cu 397 mai puţine faţă de 2010.
În 2014, din totalul de 467 de victime adulte, 283 au fost femei (61%), comparativ cu anul anterior când numărul femeilor identificate era aproximativ egal cu cel al barbaţilor. De asemenea, cea mai vulnerabilă categorie de vârstă continuă să fie cea situată între 18 şi 25 de ani (279 victime). Cu toate acestea, un număr semnificativ de minori cu vârstele cuprinse între 14 şi 17 ani (251) ajung victime ale traficului de persoane şi minori.
Din analiza datelor cu privire la relaţia socială dintre recrutor şi victimă, precum şi a celor referitoare la modul de recrutare, se observă că majoritatea victimelor au fost recrutate prin abordare directă de către recrutor, respectiv 89% (671 victime recrutate direct de traficant). Pentru această perioadă, 355 de victime au fost recrutate de o persoană cunoscută, iar 256 de un necunoscut.
Exploatarea sexuală rămâne una din cele mai răspândite forme de exploatare în rândul victimelor traficului de persoane, cu 66% din total, urmată de exploatarea prin muncă, cu 25%. Au fost înregistrate victime exploatate prin obligarea la cerşetorie sau prin obligarea la comiterea de furturi, însă ponderea acestora a fost de doar 7%.
Informarea populaţiei cu privire la conştientizarea riscurilor privind traficul de persoane are un rol important în prevenirea acestui fenomen.
Pentru informaţii generale cu privire la plecarea peste hotare la muncă, în scop turistic sau pentru a anunţa un posibil caz de trafic de persoane, dar şi pentru a putea veni în sprijinul victimelor traficului de persoane sau potenţialelor victime, Agenţia Naţională Împotriva Traficului de Persoane dispune de o linie telefonică gratuită – HELP LINE 0.800.800.678
Agenţia Naţională împotriva Traficului de Persoane este Coordonator Naţional al aplicării politicilor în domeniul luptei împotriva traficului de persoane având rolul de a desfăşura activităţi de prevenire şi monitorizare a acestui fenomen infracţional.
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News