Connect with us
Advertisement

Actualitate

8 septembrie: Naşterea Maicii Domnului sau Sfânta Maria Mică. Superstiţii legate de această zi, în funcţie de zonă

Publicat

Ziua de 8 septembrie marchează, în calendarul creştin-ortodox, Naşterea Maicii Domnului sau Sfânta Maria Mică. Sărbătoarea aduce cu sine o serie de obiceiuri şi tradiţii.

Fecioara Maria (din ebraică Miryam מרים; n. Sepphoris sau Ierusalim – d. Ierusalim sau Efes) a fost, conform scrierilor Noului Testament, mama lui Iisus din Nazaret. Conform protoevangheliei după Iacob, Fecioara Maria a fost fiica lui Ioachim și Ana.

Citește și Sfânta Maria 2021: MESAJE și URĂRI pentru familie, colegi, prieteni. Pentru toți cei care-şi sărbătoresc ziua numelui

Potrivit Noului Testament, în momentul conceperii lui Iisus Hristos, fapt ce i-a fost revelat de Arhanghelul Gabriel, ea era logodnica lui Iosif din Nazaret. În tradiția creștină (ortodoxă, catolică, anglicană și luterană), precum și în cea musulmană, a rămas prin minune fecioară în timpul conceperii și nașterii lui Iisus.

Sfânta Maria – cinci sărbători în Calendarul Creștin

Principala sărbătoare a Mariei este la 15 august („Sfânta Maria Mare”), sărbătoare care se numește oficial în biserica romano-catolică „Adormirea Maicii Domnului”/ „Ridicarea la Ceruri a Fecioarei Maria”, iar în bisericile ortodoxe și greco-catolice „Adormirea Maicii Domnului”. Recent biserica anglicană a introdus „Sărbătorirea Binecuvântatei Fecioare Maria” pe aceeași dată.

În plus, toate aceste biserici sărbătoresc Nașterea Maicii Domnului („Sfânta Maria Mică”), pe 8 septembrie, iar pe 12 septembrie, în Biserica romano-catolică se sărbătorește Sfântul Nume al Mariei (aluzie la respectul datorat Maicii Sfinte și încrederea în puterea invocării respectuoase a acestui Nume, ca semn de binecuvântare și tărie în fața ispitelor).

Pe 25 martie biserica catolică și cele ortodoxe sărbătoresc Buna-Vestire, în timp ce cea anglicană sărbătorește Ridicarea Sa la Ceruri.

Bisericile ortodoxe, greco – și romano-catolice sărbătoresc Intrarea în Biserică a Maicii Domnului / Intrarea în Templu a Maicii Domnului / Prezentarea la Templu a Sfintei Fecioare Maria (sau Aducerea Maicii Domnului la Templu, când Sf. Maria avea trei ani) pe 21 noiembrie. În calendarul popular sărbătoarea se numește Ovidenie.

Legenda. Cum s-a născut fecioara Maria

În tradiţia creştină există legenda potrivit căreia ”Drepţii Ioachim şi Ana, în vârstă fiind, şi-ar fi dorit nespus de mult un copil.

Cum încercările de o viaţă nu au dat roade, rugăciunile au rămas unica lor şansă. Şi Dumnezeu le-a ascultat rugile fierbinţi, dăruindu-le un odor cu chemare dumnezeiască, cu o menire sfântă pe pământ.

Aşa a venit pe lume fiica Părintelui Ceresc, Mama Fiului şi mireasa Duhului Sfânt, Împărăteasa tuturor Sfinţilor, sprijinitoarea păcătoşilor, atotputernica ajutătoare şi rugătoare pentru toţi oamenii, Maica îndumnezeirii şi mântuirii, mai cinstită decât Heruvimii şi mai mărită decât serafimii, Preasfânta Născătoare de Dumnezeu, care ne miluieşte pe noi.”

Citește și MESAJE de Sfânta Maria. Felicitări pentru familie, prieteni și cunoscuți. Urări în versuri, haioase sau serioase

În ordinea anului bisericesc, sărbătoarea Naşterii Maicii Domnului este primul dintre cele patru praznice dedicate Fecioarei Maria, cunoscută în popor ca Sântămăria Mică.

Este un eveniment celebrat atât de Biserica Ortodoxă, cât şi de cea Romano-Catolică.

Potrivit Tradiţiei Bisericii, Sfânta Maria era de neam ales, tatăl, Ioachim, fiind din seminţia lui David, iar mama, Ana, din neamul preoţesc al lui Aaron. Iar Naşterea Maicii Domnului este considerată de Părinţii Bisericii drept momentul istoric în care a început mântuirea neamului omenesc din robia păcatului strămoşesc.

Prin puritatea vieţii ei, dedicată în întregime lui Dumnezeu, Sfânta Fecioară s-a făcut vrednică de a fi cea din care să Se nască Fiul lui Dumnezeu.

Numele Maria-  ce înseamnă în ebraică

Numele de Maria îşi are rădăcinile în limba ebraică, unde Miriam înseamnă Doamnă, împărăteasă, cea aleasă, cea frumoasă. Această sărbătoare creştinească ar trebuie să fie pentru toţi un prilej de a ne dedica viaţa lui Hristos şi de a deveni oameni noi.

Nu degeaba momentul acesta de peste an este urmat, pe 9 septembrie, de pomenirea Drepţilor şi dumnezeieştilor părinţi Ioachim şi Ana, cei care i-au dat viaţă Maicii Domnului. Praznicul liturgic al Naşterii Maicii Domnului există şi la copţii egipteni, şi la iacobiţii sirieni.

Sfânta Maria – superstiţii legate de această zi, în funcţie de zonă

– Astfel, se spune că nu e voie să se aprindă focul în casă în preajma acestei sărbători, oricât ar fi de frig, fiindcă aduce ghinion şi boală.

– În această zi, femeile care nu pot avea copii trebuie să se roage pentru dezlegarea pântecelor şi se spune că vor primi pruncul dorit. Şi pentru că Fecioara Maria este protectoarea tuturor mamelor, femeile însărcinate se pot ruga pentru o naştere uşoară şi un copil sănătos.

– Se mai spune că în fiecare casă trebuie să fie câte o candelă aprinsă pentru alungarea spiritelor rele şi pentru preamărirea Naşterii Fecioarei Maria.

– Pe 8 septembrie, bărbaţii nu au voie să meşterească sau să facă treabă prin gospodărie, iar femeile nu au voie să coasă şi să spele rufe pentru a nu atrage răul asupra lor şi a familiilor lor.

– Ziua de dinaintea sărbătorii şi ziua de după aduc ghinion celor care lucrează – bărbaţii se vor lovi, iar femeilor li se va arde mâncarea. În unele zone există chiar superstiţia conform căreia dacă găteşti înainte sau după Sfânta Maria Mică, ţi se varsă oala cu mâncare şi îi arde pe copii.

SFÂNTA MARIA MICĂ, 8 septembrie. Ce nu ai voie să faci înainte de această mare sărbătoare

– De asemenea, în cultura populară se mai spune că aceia care nu şi-au adunat plante medicinale nu trebuie să mai facă acest lucru pentru că acestea îşi pierd puterea tămăduitoare dacă sunt culese după Sfânta Maria Mică.

– De Sfânta Maria Mică se împart struguri şi prune de sufletul morţilor, pentru ca acestora să li se ierte păcatele şi să primească şi ei din roadele toamnei pe lumea cealaltă.

– Maramureşenii cred că toamna va fi urâtă şi cu precipitaţii dacă plouă pe 8 septembrie. Iar dacă înfloresc merii şi perii, înseamnă că toamna va fi plăcută, iar recoltele se vor culege uşor. Semnele din această zi îi ajută pe oameni să facă prognoze despre următorul an agricol.

– În alte regiuni, oamenii sunt ferm convinşi că vremea se strică de tot după Sfânta Maria Mică, vara devenind o simplă amintire. Păsările călătoare îşi iau zborul către ţinuturi mai calde şi insectele se ascund în pământ.

– Se spune în popor că, începând cu această zi, nu se mai poartă pălărie, fiindcă vine cu adevărat vremea rea. De unde şi cunoscuta vorbă: “O trecut Sântămăria, leapădă şi pălăria”.

În credinţa populară, sărbătoarea Naşterii Maicii Domnului reprezintă hotarul astronomic dintre vara şi toamnă, momentul în care se dă startul lucrurilor agricole de toamnă şi momentul în care noul anotimp începe să îşi intre în drepturi.

În această zi, bărbaţii nu meşteresc şi nu fac treaba în gospodărie, iar femeile nu cos şi nu spală rufe.

Se spune că rugăciunile adresate Maicii Domnului în această sfântă zi de sărbătoare de către cele care îşi doresc un copil sunt mai ascultate ca oricând.

Este ziua în care unele păsări îşi pregătesc călătoria spre ţările calde, iar gazele şi reptilele se retrag în pământ. Plantele nu mai sunt bune de leac şi îşi pierd puterile tămăduitoare. Vremea începe să se strice, devenind capricioasă şi mai răcoroasă.

Începe culesul viilor, al unor fructe şi plante medicinale, bătutul nucilor, recoltarea ogoarelor, semănatul cerealelor de toamnă.

Cei care mănâncă gătit la foc în aceste zile pot atrage asupra lor boli care îi pocesc.

Se aprinde candela în dreptul icoanei Maicii Domnului şi se lasă să ardă pe tot parcursul sărbătorii.

Potrivit tradiţiei, în ziua de Sfânta Maria Mică se fac pelerinaje la mănăstiri şi se duc la biserică fructe, pâine şi lumânări, pentru a fi sfinţite. Credincioşii merg de dimineaţa la biserică, pentru a asculta slujba şi pentru a se închina la icoana Maicii Domnului.

În România, peste 1.800.000 de femei poartă numele de Maria, Mărioara, Mariana şi în jur de 400.000 de bărbaţi se numesc Marian sau Marin.

Fecioara Maria este singura femeie pomenită cu numele de Coran. Ea este privită ca un semn divin pentru omenire, lăudată pentru că și-a apărat castitatea, vrednică de cinstire pentru obediența ei.

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement