Eveniment
A început turnarea primului strat de asfalt pe DJ 705 Zlatna – Almașu Mare, care leagă limita județului Hunedoara de DN 74

Turnarea primului strat de asfalt pe DJ 705, tronsonul Zlatna – Almașu Mare, care leagă limita județului Hunedoara de Almașu de Mijloc, Almașu Mare și Zlatna (DN 74) a început miercuri, 3 septembrie.
Reabilitarea drumului judeţean DJ 705, care leagă limita județului Hunedoara de Almașu de Mijloc, Almașu Mare și Zlatna (DN 74) este finanțată prin Programul Național de Investiții „Anghel Saligny”, program guvernamental care urmărește dezvoltarea infrastructurii rutiere, sprijinirea comunităților locale și îmbunătățirea conectivității între localități.
Această lucrare se numără, în prezent, printre cele mai importante investiții derulate la nivelul județului Alba, atât prin valoarea sa, cât și prin impactul direct asupra mobilității și dezvoltării economice locale.
Modernizarea drumului judeţean DJ 705 va facilita accesul către centrele urbane și zonele turistice, va reduce timpul de parcurs, va crește siguranța rutieră și va asigura o legătură mai rapidă și mai eficientă cu DN 74, unul dintre principalele coridoare rutiere din zonă.
În plus, proiectul contribuie la sporirea atractivității zonei pentru investiții și la îmbunătățirea calității vieții locuitorilor.
Sursă foto: Consiliul Județean Alba
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News