Connect with us

Eveniment

UPDATE FOTO: Accident pe autostrada A1 Sibiu-Sebeș. O mașină a intrat în parapet. Trafic rutier restricționat

Publicat

Un accident rutier s-a petrecut duminică după-amiaza pe autostrada A1 Sibiu-Sebeș. Din primele date, o mașină a intrat în parapet. Traficul rutier este restricționat, pe o bandă.

Potrivit IPJ Sibiu, în urma unui apel 112, polițiștii din cadrul Biroului Autostrăzi  A1 Sibiu (Râmnicu Vâlcea)- Deva intervin la un eveniment rutier, produs pe A1 km 268, pe sensul Sibiu-Sebeș.

Traficul pe sensul  de mers Sibiu-Deva este restricționat, se circulă pe o singură bandă de circulație

Potrivit ISU Sibiu, la fața locului sunt mobilizate o autospecială de descarcerare, una de stingere și un echipaj SAJ cu medic.

O persoană are nevoie de intervenția echipajului de descarcerare.

Potrivit SAJ Sibiu, este vorba despre o mașină care a intrat în parapet.

UPDATE, ora 14.43: Potrivit IPJ Sibiu, un bărbat de 45 de ani din județul Sibiu, în timp ce conducea un autoturism pe A1,  pe sensul de mers spre Sebeș, din cauze care urmează a se stabili, a pierdut controlul direcției de deplasare. A intrat cu mașina în parapetul care desparte cele doua sensuri de mers.

Conducătorul auto a fost  transportat la spital în vederea acordării de îngrijiri medicale.

Traficul este în continuare restricționat, circulându-se pe o singură bandă.

”Respectați indicațiile polițiștilor rutieri pentru a evita aglomerația și a circula în siguranță” – IPJ Sibiu.

Potrivit SAJ Sibiu, bărbatul era blocat în caroseria mașinii și a fost extras de echipajul de descarcerare. Echipajul medical l-a transportat la UPU Sibiu, pentru investigații suplimentare. Se afla în  stare stabilă, fără traumatisme sau leziuni.

UPDATE, ora 15.27: Traficul rutier a fost reluat în condiții normale – IPJ Sibiu.

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.