Connect with us
Advertisement

Eveniment

Acordarea de servicii medicale la distanță, adoptată de Senat. LISTA serviciilor care pot fi furnizate prin telemedicină

Publicat

Un proiect de lege pentru acordarea de servicii medicale la distanță a fost adoptat recent de Senat. Documentul are ca scop reglementarea și facilitarea accesului pacienților la servicii de telemedicină, o alternativă viabilă atunci când consultaţia faţă-în-faţă nu este posibilă. 

Proiectul de lege pentru acordarea de servicii medicale la distanţă a fost adoptat de Senat în data de 30 septembrie. În data de 6 octombrie, documentul a fost înregistrat la Camera Deputaților pentru dezbatere.

Potrivit inițiatorilor, un grup de parlamentari PSD, proiectul are ca scop stabilirea cadrului juridic și instituțional, precum și a măsurilor și mecanismelor necesare în vederea facilitării accesului la servicii medicale la distanță de către medici, prin mijloace de comunicare electronice.

„Telemedicina se referă la furnizarea de servicii medicale la distanță, prin comunicare bidirecțională, în timp real, între pacient și furnizorul de servicii medicale folosind diverse mijloace electronice audio și vizuale. În asistența medicală primară, telemedicina poate fi de un real ajutor în situația în care pacientul are nevoie de o consultație medicală care nu reprezintă o urgență și care nu face necesară deplasarea în vederea unui consult, din cauza distanței, a costurilor, a condițiilor meteorologice sau a imposibilității pacientului de a se deplasa. 

Unul dintre principalele beneficii ale implementării medicinei constă în accesibilitatea oferită, atât pacientului cât și medicului în înfăptuirea actului medical, evitându-se astfel aglomerarea cabinetelor medicale, a sălilor de așteptare din cadrul unităților medicale și reducerea presiunii pe Unitățile de Primiri Urgențe.

De asemenea, telemedicina poate reprezenta o alternativă în urmărirea pacienților cu boli cronice precum diabet, valori crescute ale colesterolului, tensiune arterială crescută, pacienți care nu au afecțiuni medicale care necesită prezența fizică a pacientului în unități sanitare, dar necesită decizia unui medic specialist cu privire la ajustarea dozelor de medicamente, schimbarea regimului de viață, schimbarea prescripțiilor medicale”, explică inițiatorii proiectului, în expunerea de motive.

Potrivit proiectului de lege, serviciile medicale care pot fi furnizate prin intermediul telemedicinei sunt:

– consultația pentru stabilirea unui diagnostic

– consultația și monitorizarea preventivă sau post – terapeutică a unui pacient

– interpretarea unor rezultate ale investigațiilor medicale

– solicitarea unei alte opinii specializate

– pregătirea unei decizii terapeutice

– eliberarea prescripțiilor medicale

– supravegherea stării de sănătate a pacienților

– efectuarea unei proceduri medicale sau altui tip de intervenție, care presupune integrarea în timp real a unor date de la distanță, inclusiv opinii ale altor specialiști în domeniul sănătății (telemedicina de tip sincron)

„De prevederile prezentei legi beneficiază toate persoanele asigurate în România cât și cele neasigurate. Modalitățile de acordare a serviciilor de telemedicină se stabilesc prin contractul-cadru și pot fi suportate din Fondul național unic de asigurări sociale de sănătate. 

Unitățile sanitare care asigură asistența medicală prin telemedicină au obligația să garanteze confidențialitatea și securitatea informațiilor legate de starea de sănătate a beneficiarilor acestor servicii pe tot parcursul procedurilor de colectare, utilizare și stocare în format electronic a datelor personale și să respecte drepturile lor referitoare la prelucrarea datelor cu caracter personal. Pacienții vor fi informați despre limitele consultului la distanță și necesitarea apelării cabinetului sau a numărului unic de urgență 112 în situația modificării sau a agravării simptomelor. 

Serviciile de telemedicină se vor programa în mod similar cu cele clasice, astfel încât în momentul în care se va acorda consultația la distanță medicul să aibă acces la fișa pacientului sau la dosarul electronic de sănătate”, se prevede în proiectul de lege, consultat de Alba24.ro.

Potrivit documentului citat, serviciul medical acordat prin telemedicină se poate finaliza, dacă este cazul, cu documentele necesare pacientului, respectiv: prescripție electronică, prescripție simplă, bilet de trimitere/internare, bilet pentru investigații, certificat de concediu medical, recomandare îngrijiri la domiciliu.

„Documentele vor fi trimise direct către pacient sau către persoana desemnată în mod expres de către acesta, inclusiv către alți furnizori relevanți de servicii medicale, prin mijloace de comunicare electronică, securizată, într-un format cât mai lizibil. În cazul în care transmiterea prin mijloace de comunicare electronică nu este posibilă, un aparținător desemnat de pacient se poate prezenta la furnizorul de servicii medicale pentru a primi documentele medicale. Aceste date vor fi consemnate și în dosarul pacientului. 

Prescripția electronică emisă online prin servicii de telemedicină este validată în Sistemul Informatic pentru Prescripția Electronică (SIPE), nu necesită semnătură olografă și parafa medicului și nici ștampila cabinetului și va fi identificată în farmacii pe baza unor elemente de identificare comunicate pacientului în format electronic: serie și număr rețetă, cod parafă medic, CUI cabinet, data emiterii rețetei. Prescripția electronică este valabilă pe tot teritoriul României și pentru toți pacienții”, se mai precizează în proiectul de lege.

În cazul acestui proiect de lege, camera decizională este Camera Deputaților.

sursa: cdep.ro

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement