Connect with us
Advertisement

Actualitate

Ai pierdut urma cupoanelor primite prin ”marea privatizare” din anul 1990? Nici nu știi cât de bogat ai putea să fii!

depozitarul central
sursa foto: bursa.ro

Publicat

Aproape jumătate dintre români (9,4 milioane) figurează ca acționari la una dintre societățile pe care statul le-a privatizat în anii ’90, însă majoritatea dintre aceștia nu sunt conștienți că încă mai dețin respectivele titluri. Depozitarul Central este singura instituție care poate clarifica ce acțiuni deține fiecare român și dacă aceștia au dividende de încasat.

Și în județul Alba sunt zeci de mii de cetățeni care și-au depus ”cupoanele de privatizare” primite de la stat în perioada 1991-1994 la diferite firme de stat. Unele au dat faliment, altele altele s-au transformat în societăți pe acțiuni, iar urma acțiunilor obținute (în cazul companiilor cu profit) și a dividendelor, s-a pierdut.

Toate acestea se află la instituția care ține evidenta registrelor companiilor de pe bursă și asigură compensarea și decontarea tranzacțiilor realizate pe Bursa de Valori Bucuresti (BVB).  Depozitarul Central are sediul in Bucuresti, la adresa Bulevardul Carol I nr 34 – 36, etaj 3 ( Google Maps),

În timpul “Marii Privatizari” din anii ’90, milioane de români au primit gratuit acțiuni, o bună parte din aceștia nefolosindu-se niciodată de ele, uitând între timp că le detin, sau chiar decedând. Indiferent dacă s-au folosit sau nu de actiuni, acestia figurează în continuare în evidențele Depozitarului.

La Depozitiarul Central există două sectiuni unde sunt depozitate acțiunile investitorilor. In sectiunea 1 se afla persoanele care detin actiuni, dar care nu au deschis un cont la o firma de brokeraj, sau care au cerut intentionat ca titlurile detinute sa fie transferate in aceasta sectiune (in general investitori inactivi).

In cealalta sectiune se afla detinerile persoanelor care au un cont deschis la o firma de brokeraj (in general investitori activi).

Ce trebuie să faci pentru a verifica dacă ai acțiuni la o companie pe bursa?

O persoana care vrea sa verifice detinerile de actiuni pe care le are in cont trebuie sa solicite un extras de cont de la Depozitarul Central.

Extrasul se elibereaza dupa plata taxei de 6 lei si după prezentarea următoarelor documente la sediul Depozitarului:

  • cerere de eliberare a extrasului de cont;
  • copia actului de identitate al titularului de cont;
  • dovada achitarii tarifului aferent operatiunii de eliberare a extrasului de cont pentru persoane fizice.

In cazul vreti sa cereti un extras de cont în numele altei persoane, veti avea nevoie de o procura notariala/imputernicire pentru ridicarea extrasului de cont, autentificata la un notar public. De asemenea, veti avea nevoie de copii ale actelor de identitate detinute atat de titularul de cont, cat si de imputernicit.

Daca veti constata ca detineti actiuni la o companie listata, veti avea doua alternative: mentinerea acestora in Sectiunea 1 a Depozitarului, sau transferarea acestora intr-un cont deschis la o firma de brokeraj autorizată. O lista completa a firmelor de brokeraj autorizate pe Bursa de Valori Bucuresti poate fi accesata AICI.

Transferul actiunilor intr-un cont de investitii este solutia preferabila, deoarece în acest fel veti putea vedea în timp real situatia contului si veti putea sa vindeti respectivele actiuni, sau sa cumparati noi actiuni ale companiilor de pe bursa. In general, comisioanele pentru vanzarea sau cumpararea actiunilor pe bursa variaza intre 0,4% si 1% din valoarea tranzactiei.

Cum se încasează dividendele prin Depozitarul Central?

În anii în care reușesc să facă profit, companiile listate pe bursa distribuie în general dividende, împărțind cu actionarii câstigurile din precedentele 12 luni.

AdvertisementIn cazul in care ati detinut actiuni la o companie listata care a distribuit dividende în ultimii ani (si presupunand ca acestea nu s-au prescris intre timp) veti avea posibilitatea să încasati respectivele dividende apeland la una din trei variante posibile.

Prin intermediul Depozitarului Central: completand formularul de colectare COD IBAN, Depozitarul urmand sa transfere banii in contul indicat.

Numerar, la ghiseele bancilor: fiecare companie va indica o banca prin intermediul careia va distribui dividendele. Pentru a incasa sumele, actionarul trebuie sa se prezinte la orice sucursala a bancii cu un act de identitate.

Direct, in contul de investitii deschis la o firma de brokeraj: daca actionarul are deja deschis un cont la o firma de brokeraj, Depozitarul Central vireaza automat sumele cuvenite in fiecare an.

De ce vor companiile, brokerii și Depozitarul Central să scoată la lumină acționarii din “Marea Privatizare”?

Majoritatea romanilor care au primit actiuni in “Marea Privatizare” au uitat ca detin aceste titluri sau, in unele cazuri, au decedat. Ca urmare, in evidentele Depozitarului Central figureaza in prezent 9,4 milioane de actionari (vezi harta cu repartizarea pe judete), iar aproximativ jumatate dintre acestia sunt complet inactivi.

Nu doar actionarii au de pierdut daca nu isi valorifica in niciun fel actiunile. Un actionar inactiv reprezinta bani pierduti pentru toti actorii din piata de capital romaneasca: brokerii, Bursa de Valori Bucuresti, Depozitarul Central si companiile listate.

Daca o companie are foarte multi actionari inactivi, asa cum este cazul SIF-urilor (societatilor de investitii financiare), multe decizii importante pentru acestea sunt imposibil de adoptat in Adunarile Generale ale Actionarilor, din cauza ca limitele de cvorum cerute de lege nu pot fi indeplinite.

De asemenea, un actionar inactiv este un actionar care nu vinde si nu cumpara niciodata actiuni, ceea ce inseamna ca brokerii, Bursa de Valori Bucuresti si Depozitarul Central nu genereaza niciun venit din comisioane rezultate ca urmare a tranzactiilor facute de acestia.

Surse: Depozitarul Central, wall-stret.ro, bursa.ro

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement