Connect with us
Advertisement

Eveniment

Alba, pe locul 12 în clasamentul ACCIDENTELOR de MUNCĂ. În ce sectoare au fost cele mai multe decese

Publicat

accidente munca ian sept 2016 Alba se află pe locul 12 în clasamentul judeţelor cu cele mai multe accidente de muncă înregistrate în perioada ianuarie – septembrie 2016, potrivit datelor centralizate de Ministerul Muncii. La nivel naţional, cele mai multe astfel de accidente s-au petrecut în sectorul de comerţ cu amănuntul, iar cele mai multe decese au fost constatate în domeniul construcţiilor de clădiri, transporturilor şi exploatărilor forestiere. Persoanele din grupa de vârsta 40-50 de ani au procentul cel mai mare, de 42,7%, din totalul accidentaţilor mortal.

Totuşi, ca statistică, atât numărul accidentelor de muncă înregistrate, cât şi al persoanelor care şi-au pierdut viaţa în astfel de incidente, a scăzut. Cele 3.317 cazuri evidenţiate în perioada ianuarie-septembrie reprezintă cu 7,2% mai puţine faţă de intervalul similar din 2015.

Numărul lucrătorilor accidentaţi mortal s-a redus cu 54,1%, la 96 persoane.

accidente mortale ian sept 2016 În judeţul Alba, în perioada menţionată, au fost înregistrate 77 persoane rănite în accidente de muncă, iar două şi-au pierdut viaţa.

Vezi ACCIDENT de muncă MORTAL pe platforma Kronospan din Sebeş. Un bărbat de 48 de ani a murit STRIVIT de un utilaj de la secţia tocare PAL

Citeşte şi ACCIDENT de muncă MORTAL, la Valea Mică, lângă Zlatna. Un bărbat şi-a pierdut viaţa după ce a fost prins sub un mal de pământ

 

Clasament accidente de muncă (număr persoane rănite)

1. Bucureşti: 815

2. Braşov: 191

3. Hunedoara (27) şi Petroşani 120 (zona se evidenţiază separat în cadrul judeţului Hunedoara, deoarece activitatea de securitate şi sănătate în muncă este gestionată separat, de către punctul de lucru Petroşani): total 147

4. Constanţa: 142

5. Timiş: 110

6. Argeş: 109

7. Cluj: 97

8. Sibiu: 96

9. Maramureş: 95

10. Ilfov: 93

11. Bihor: 89

12. Alba:77

12. Prahova: 77

13. Bistriţa-Năsăud: 72

13. Galaţi: 72

14. Arad: 69

15. Iaşi: 68

Datele centralizate de Ministerul Muncii:

În primele 9 luni ale anului 2016, a fost înregistrat un număr de 3.317 persoane accidentate, cu 7,2% mai puţin decât în aceeaşi perioadă a anului 2015, când au fost 3.574 de persoane accidentate.

Indicele de frecvenţă (numărul de accidentaţi care revine la 1.000 de lucrători) a fost 0,88‰ pentru totalul persoanelor accidentate, în scădere cu 7,4% faţă de aceeaşi perioadă a anului 2015, când a fost 0,95‰.

În primele 9 luni ale anului 2016 a fost înregistrat un număr de 96 persoane accidentate mortal, cu 54,1% mai puţin decât în aceeaşi perioadă a anului 2015, când au fost 209 de persoane accidentate mortal.

Indicele de frecvenţă (numărul de accidentaţi mortal care revine la 1.000 de lucrători) a fost 0,03 ‰ pentru totalul persoanelor accidentate mortal, în scădere cu 50% faţă de aceeaşi perioadă a anului 2015, când a fost 0,06 ‰.

Sectoarele economiei naţionale în care au fost cele mai multe accidente de muncă în primele nouă luni ale anului 2016 sunt:

– comerţ cu amănuntul, cu excepţia autovehiculelor şi motocicletelor – au fost 244 accidentaţi, reprezentând 7,4% din totalul accidentaţilor din economia naţională, cu 5,2% mai mult decât în aceeaşi perioadă a anului 2015, când au fost 232 accidentaţi.

– construcţii de clădiri –au fost 194 accidentaţi, reprezentând 5,8% din totalul accidentaţilor din economia naţională, cu 24,5% mai puţin decât în aceeaşi perioadă a anului 2015, când au fost 257 accidentaţi.

– transporturi terestre şi transporturi prin conducte – au fost 194 accidentaţi, reprezentând 5,8% din totalul accidentaţilor din economia naţională, cu 17,8% mai puţin decât în aceeaşi perioadă a anului 2015, când au fost 236 accidentaţi.

– fabricarea autovehiculelor de transport rutier,a remorcilor şi semiremorcilor – au fost 164 accidentaţi, reprezentând 4,9% din totalul accidentaţilor din economia naţională, cu 4,5% mai mult decât în aceeaşi perioadă a anului 2015, când au fost 157 accidentaţi.

– comerţ cu ridicata cu excepţia comerţului cu autovehicule şi motociclete – au fost 145 accidentaţi, reprezentând 4,4% din totalul accidentaţilor din economia naţională, cu 12,1% mai puţin decât în aceeaşi perioadă a anului 2015, când au fost 165 accidentaţi.

Industria alimentară – au fost 138 accidentaţi, reprezentând 4,2% din totalul accidentaţilor din economia naţională, cu 16,4% mai puţin decât în aceeaşi perioadă a anului 2015, când au fost 165 accidentaţi.

– producţia şi furnizarea de energie electrică şi termică, gaze, apă caldă şi aer condiţionat – au fost 134 accidentaţi, reprezentând 4% din totalul accidentaţilor din economia naţională, cu 3,6% mai puţin decât în aceeaşi perioadă a anului 2015, când au fost 139 accidentaţi.

– fabricarea de mobilă – au fost 119 accidentaţi, reprezentând 3,6% din totalul accidentaţilor din economia naţională, cu 45,1% mai mult decât în aceeaşi perioadă a anului 2015, când au fost 82 accidentaţi.

– industria construcțiilor metalice și a produselor din metal, exclusiv mașini, utilaje și instalații – au fost 108 accidentaţi, reprezentând 3,3% din totalul accidentaţilor din economia naţională, cu 4,4% mai puţin decât în aceeaşi perioadă a anului 2015, când au fost 113 accidentaţi.

Vezi şi DREPTURILE salariaţilor: Serviciile de asigurare de care beneficiază în caz de accidente de muncă și boli profesionale

În primele nouă luni ale anului 2016 sectoarele economiei naţionale în care au fost cele mai multe accidente mortale de muncă sunt:

– construcţii de clădiri – au fost 10 accidentaţi mortal, reprezentând 10,4% din totalul accidentaţilor mortal din economia naţională, cu 61,5% mai puţin decât în aceeaşi perioadă a anului 2015, când au fost 26 accidentaţi.

– transporturi terestre şi transporturi prin conducte – au fost 10 accidentaţi mortal, reprezentând 10,4% din totalul accidentaţilor mortal din economia naţională, cu 61,5% mai puţin decât în aceeaşi perioadă a anului 2015, când au fost 26 accidentaţi.

– silvicultură şi exploatare forestieră – au fost 9 accidentaţi mortal, reprezentând 9,4% din totalul accidentaţilor mortal din economia naţională, cu 35,7% mai puţin decât în aceeaşi perioadă a anului 2015, când au fost 14 accidentaţi.

– lucrări speciale de construcţii – au fost 9 accidentaţi mortal, reprezentând 9,4% din totalul accidentaţilor mortal din economia naţională, cu 28,6% mai mult decât în aceeaşi perioadă a anului 2015, când au fost 7 accidentaţi.

– comerţ cu ridicata cu excepţia comerţului cu autovehicule şi motociclete – au fost 8 accidentaţi mortal, reprezentând 8,3% din totalul accidentaţilor mortal din economia naţională, cu 33,3% mai puţin decât în aceeaşi perioadă a anului 2015, când au fost 12 accidentaţi.

– lucrări de geniu civil – au fost 5 accidentaţi mortal, reprezentând 5,2% din totalul accidentaţilor mortal din economia naţională, cu 44,4% mai puţin decât în aceeaşi perioadă a anului 2015, când au fost 9 accidentaţi.

– colectarea, tratarea și eliminarea deșeurilor; activități de recuperare a materialelor reciclabile – au fost 4 accidentaţi mortal, reprezentând 4,2% din totalul accidentaţilor mortal din economia naţională, la fel ca în aceeaşi perioadă a anului 2015, când au fost 4 accidentaţi.

– agricultură, vânătoare şi servicii anexe – au fost 4 accidentaţi mortal, reprezentând 4,2% din totalul accidentaţilor mortal din economia naţională, cu 50% mai puţin decât în aceeaşi perioadă a anului 2015, când au fost 8 accidentaţi.

Din punct de vedere al vârstei persoanelor accidentate, analiza accidentelor de muncă a evidenţiat faptul că persoanele cu vârsta cuprinsă între 40-50 de ani deţin ponderea cea mai mare, de 32,7%, urmate de persoanele cu vârsta cuprinsă între 30-40 de ani, care au ponderea de 21,4% din totalul persoanelor accidentate pe primele 9 luni ale anului 2016.

De asemenea, persoanele din grupa de vârsta 40-50 de ani au procentul cel mai mare, de 42,7%, din totalul accidentaţilor mortal pe primele 9 luni ale anului 2016

Din analiza accidentelor de muncă pe primele 9 luni ale anului 2016, din punct de vedere al vechimii la locul de muncă al accidentaţilor, rezultă faptul că 67,1%, adică 2.226 de lucrători din totalul accidentaţilor sunt persoane cu vechime de până la 5 ani (din care 36%, adică 1.194 lucrători accidentaţi au vechime la locul de muncă între 1 şi 3 ani), iar cei din grupa de vechime 5-10 ani reprezintă 17% din totalul accidentaţilor

 

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement