Connect with us
Advertisement

Eveniment

„Am încredere deplină în DNA”: Traian Berbeceanu, MARTOR în dosarul de ABUZ în SERVICIU al lui Ioan Mureșan și Alin Muntean

Publicat

„Am încredere deplină în Direcția Națională Anticorupție”. Aceasta este declarația fostului şef al BCCO Alba, Traian Berbeceanu, surprins de jurnaliști în timp ce se întorcea acasă la Deva de la București, vizită care ar fi avut legătură cu dosarul DNA al procurorului șef Ioan Mureșan și al polițistului Alin Muntean. Acesta a afirmat, încă o dată, că încă de când a fost reţinut şi arestat şi-a pus încrederea în DNA şi a sperat că procurorii anticorupţie vor demonstra că este victima unei înscenări şi că, odată aflat adevărul, va fi repus în funcţie. Totodată, Berbeceanu și-a exprimat clar intenția de a se reîntoarce pe postul său de șef al BCCO Alba, despre care a spus că este singurul din care acceptă să își continue cariera de polițist.

Citiți și: Şeful DIICOT Alba, un poliţist BCCO şi un procuror, URMĂRIȚI PENAL de DNA. Sunt acuzaţi de abuz în serviciu în legătură cu DOSARUL BERBECEANU

Fostul şef al BCCO Alba Traian Berbeceanu s-a întors de la Bucureşti la Deva, în noaptea de miercuri spre joi, el nevrând să discute despre motivul pentru care a fost în Capitală, lăsând să se înţeleagă că are legătură cu dosarul DNA.

Comisarul-şef Traian Berbeceanu a fost aşteptat în faţa blocului unde locuieşte, la Deva, de mai mulţi jurnalişti, el spunându-le că şi-a pus încrederea în DNA şi a sperat că procurorii anticorupţie vor demonstra că este victima unei înscenări şi speră că, odată aflat adevărul, va fi repus în funcţie.

„Încă de când am fost arestat şi deţinut ilegal am avut încredere deplină în Direcţia Naţională Anticorupţie, aşa cum nu vă ascund că am încredere foarte mare în DIICOT pentru că am lucrat în mod direct sau indirect cu zeci de procurori DIICOT din ţară şi îi preţuiesc şi îi apreciez pentru profesionalismul lor. În dosarul DIICOT sunt inculpat şi sunt convins că se va face dreptate. În dosarul DNA am calitatea de martor. Sunt denunţător. Vreau să ştiţi că dosarul acela, spre surpriza mea, era deja înregistrat şi era în lucru înainte de a ajunge eu la DNA pentru a denunţa faptele prezumtiv infracţionale pe care le-am sesizat”, a afirmat Berbeceanu.

Fostul şef al BCCO Alba nu a comentat acţiunile DNA privindu-i pe procurorii Ioan Mureşan şi Nicolaie Cean şi pe poliţistul Alin Munteanu.

În schimb, el a transmis că îşi doreşte să se întoarcă la BCCO Alba: „Îmi doresc categoric să mă întorc la vechiul loc de muncă. Este echipa mea şi doar acolo accept în sinea mea să îmi continui cariera de poliţist”.

Traian Berbeceanu a mai spus că dosarul care i-a fost înscenat era menit să descurajeze şi alţi poliţişti care îşi fac meseria.

Potrivit lui Berbeceanu, este nevoie de un ghid al carierei în meseria de polițist, astfel încât în funcțiile de conducere din Poliția Română să promoveze adevărații profesioniști.

„Probabil că opinia publică nu știe că, de foarte mulți ani, pentru ocuparea posturilor de conducere din Poliția Română nu s-au mai dat concursuri. Trebuie să luptăm împreună pentru un ghid al carierei drept și corect și profesioniștii adevărați să promoveze în funcțiile de conducere”, a afirmat fostul șef al BCCO Alba.

„Situaţia cumplită prin care am trecut eu a fost văzută de foarte mulţi colegi de-ai noştri tineri veniţi de pe băncile Academiei de Poliţie, de pe băncile şcolilor de agenţi de poliţie, colegi tineri şi fără experienţă care au fost bulversaţi şi poate nu au înţeles nimic din ceea ce s-a întâmplat. Situaţia mea a fost menită să îi descurajeze pe mulţi dintre poliţiştii care sunt în linia întâi, pe stradă, şi se confruntă cu infractori deosebit de periculoşi. În structurile Poliţiei Române sunt sute de profesionişti şi vreau pe această cale să îi rog să vorbească. Să încercăm împreună, cei cu experienţă, să redăm instituţiei Poliţiei Române demnitatea, încrederea şi forţa de care are nevoie”, a adăugat Berbeceanu, care în prezent lucrează pe o funcţie de execuţie în cadrul Departamentului de Logistică al Inspectoratului Judeţean de Poliţie Hunedoara.

Fostul şef al BCCO Alba Traian Berbeceanu a stat în arest din 24 octombrie până în 26 noiembrie 2013, fiind acuzat că a sprijinit o grupare suspectată de evaziune fiscală cu produse petroliere, cu un prejudiciu de peste 3,5 milioane de lei. În acelaşi dosar sunt cercetaţi soţii Titus Biriescu şi Ramona Biriescu, consideraţi liderii grupării infracţionale specializate în comerţ ilegal cu petrol, arestaţi de asemenea în 24 octombrie 2013.

Potrivit procurorilor, soţii Titus Gabriel şi Anişoara Ramona Biriescu au „sponsorizat” BCCO Alba Iulia, prin intermediul comisarului Traian Berbeceanu. Din documentele anchetatorilor reiese că cei doi soţi au sponsorizat indirect, prin comisarul Traian Berbeceanu, cu calculatoare şi alte bunuri sau servicii, BCCO Alba Iulia şi Inspectoratul Şcolar Hunedoara, unde lucrează soţia comisarului.

Procurorii arătau că Traian Berbeceanu i-ar fi ajutat pe membrii grupării, dându-le informaţii despre investigaţiile DIICOT sau despre stadiul unor dosare care aveau ca obiect comiterea unor infracţiuni economice de către membrii acestei grupări. Berbeceanu i-ar fi anunţat şi despre percheziţii şi audieri de martori şi le-ar fi spus cum pot evita probarea activităţilor infracţionale, atenţionându-i cu privire la evitarea utilizării comunicărilor prin telefon.

DNA informa, miercuri, că şeful DIICOT Alba, Ioan Mureşan, Alin Muntean, ofiţer de poliţie judiciară în cadrul BCCO Alba, şi Nicolaie Cean, fost procuror DIICOT, în prezent procuror la Parchetul de pe lângă Tribunalul Alba, sunt urmăriţi penal pentru abuz în serviciu, respectiv complicitate la această infracţiune, în legătură cu instrumentarea dosarului Berbeceanu, în care acesta ar fi fost reţinut fără probe.

Dosarul lui Traian Berbeceanu ar fi fost fabricat după ce acesta ar fi refuzat solicitarea lui Ioan Mureşan de a-l numi şef de serviciu pe ofiţerul Alin Muntean, reiese din ordonanţa DNA privind urmărirea penală a şefului DIICOT Alba, a lui Muntean şi a unui procuror de la Parchetul Tribunalului Alba.

În scrisoarea pe care a transmis-o Berbeceanu publicității înainte de a fi arestat, acesta semnala mai multe nereguli cu privire la activitatea polițistului Alin Muntean și a procurorului Nicolaie Cean. Un exemplu dat de acesta este celebrul dosar de evaziune fiscală „Pomponio”, în care, pe lângă membrii grupării, au fost cercetați și ținuți în arest preventiv mai mulți funcționari ai DGFP Alba, pentru sprijinirea unui grup infracțional organizat, complicitate la evaziune fiscală și favorizarea infractorului, în timp ce liderul grupării, Luca Anversa, nu a fost reținut și propus pentru arestare. Mai mult, după aceste evenimente, potrivit lui Berbeceanu, sediul firmei Pomponio s-a mutat în Deva, iar pe funcția de director a fost numit cumnatul procurorului Nicolaie Cean.

„Ulterior […] Luca Anversa a mutat Pomponio Construct în județul Hunedoara, sediul social este într-un apartament din Deva, iar CIORNEI RADU a fost numit director, cumnatul procurorului Cean Sergiu (Cean Nicolaie – n.r.). De asemenea, a fost reangajat numitul PROCOPIE IOAN care fusese concediat înaintea declanșării dosarului, pentru suspiciuni de furturi din societate. O altă coincidență face ca Procopie să fie concubinul grefierei șefe de la DIICOT ST Alba Iulia. Mai mult, în repetate rânduri subcomisarul Muntean Alin a fost văzut la întâlniri suspecte cu Luca Anversa, inclusiv seara târziu, în afara orelor de program la sediul unității, fără ca acesta să fi fost înregistrat în registrul de la poarta de acces. Adesea, procurorul Cean Sergiu (Cean Nicolae – n.r.) a fost văzut de către colegi, la sediul societății Pomponio, cu mașina personală”, precizează Berbeceanu în scrisoare.

Citește aici  Scrisoarea transmisă de Berbeceanu

Anchetă la DIICOT Alba a Inspecţiei Judiciare CSM

Acum trei săptămâni, pe baza unei sesizări din oficiu, Inspecția Judiciară a CSM a demarat o anchetă privind posibile abateri disciplinare ale procurorului șef Ioan Mureşan de la DIICOT Alba, precum şi ale procurorului Nicolaie Cean, potrivit Antena3.
Mureşan ar urma să fie suspendat din funcţie la momentul declanșarii acțiunii penale. Purtătorul de cuvânt de la Inspecţia Judiciară, Tamara Manea, a confirmat pentru Antena3 că dacă cei doi vor fi trimiși în judecată de DNA, iar Inspecția Judiciară nu va finaliza până atunci lucrarea, ea ”va fi reluată la finele procesului dacă decizia NU va fi una de condamnare”. Însă dacă abaterile disciplinare sunt indentificate anterior finalizării anchetei DNA, aceştia riscă să fie excluşi din magistratură.

Reamintim că CSM i-a apărat reputaţia lui Ioan Mureşan, după ce acesta a solicitat acest lucru.

Citeşte şi CSM apără reputaţia procurorului Ioan Mureşan, şeful DIICOT Alba Iulia, în conflictul cu Traian Berbeceanu

Surse: Mediafax, Agerpres, Scrisoarea lui Traian Berbeceanu, Antena3

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

3 Comentarii

3 Comentarii

  1. Cristian P

    joi, 20.03.2014 at 21:54

    „Acesta a afirmat, încă o dată, că încă de când a fost reţinut şi arestat şi-a pus încrederea în DNA şi a sperat că procurorii anticorupţie vor demonstra că este victima unei înscenări şi că, odată aflat, adevărul va fi repus în funcţie”.
    Cine va fi repus in functie? Asa cum ai pus virgula, adevarul va fi repus in functie! Eu credeam ca Berbeceanu va fi repus in functie! Halal ziaristi! Ce cautati voi in media daca nici macar o virgula nu stiti sa o puneti? Dar la Alba24 nu verifica nimeni articolele scrise de acesti asa zisi ziaristi? Nu este prima data cand am facut astfel de observatii si nu am vazut macar o scuza pentru gafele facute. Daca nici acum nu primesc o replica, atunci o sa ma dezabonez de la stirile Alba24! Imi cer scuze daca am jignit prin aceasta observatie!

    • moderatorul de serviciu

      joi, 20.03.2014 at 23:18

      @Cristian P. Scuze, esti chiar rautacios. A scapat.. o virgula. Iti multumim ca existi, ca ne atragi atentia. Se mai grabeste lumea sa iti dea stiri proaspete. In jur de 30 in 12-14 ore. In fiecare zi. Stirile le citesti gratis. Nu este o scuza asta, dar in conditiile in care nimeni nu plateste nimic pentru toate fluxurile de stiri publicate pe Alba24 cred ca poate sa admita ca uneori se mai intampla sa scapi o virgula sau chiar o litera gresita in text. Iar atunci cand se mai intampla sa gresim si ni se semnaleaza acest fapt fara a ni se face observatii jignitoare, le multumim frumos si ne cerem scuze. Iti promit ca atunci cand lumea va plati un abonament pentru stirile din flux, o sa angajam cel mai bun corector din judet.

      • Cristian P

        vineri, 21.03.2014 at 15:58

        Multumesc pentru replica!
        Nu sunt rautacios, dar consider ca, ca in orice fel de bussines (este si mediul online un bussines, nu?), nu poti sa rezisti pe piata cu lucratori care fac greseli, care nu sunt profesionisti. Eu cred ca, mai ales in mediul online, care este mult mai citit decat ziarul tiparit, trebuie sa fie profesionisti, altfel te elimini incet, incet! Cred ca observatiile mele sunt in beneficiul tuturor! Cand va aparea momentul sa platim pentru stirile online, va fi altceva, atunci nu o sa mai fiti asa de mult cititi! Noi romanii sunt prea reticenti la a plati pentru a citi ce se intampla in lume. La noi, orice este gratis este bun! Multumesc inca odata si succes in activitatea viitoare!

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement