Connect with us

Eveniment

ANAF le-a solicitat soților Iohannis eliberarea casei pierdute în instanță și plata datoriei. Ce sumă trebuie să plătească

Publicat

Agenția Națională de Administrarea Fiscală a solicitat soților Iohannis eliberarea imobilului situat în Sibiu, str. N. Bălcescu nr. 29, precum și plata voluntară a sumelor reprezentând contravaloarea lipsei de folosință, aferente perioadei 1999 – 2015, actualizate cu indicele de inflație și cu aplicarea dobânzii legale.

Potrivit unor surse G4Media, fostul președinte Klaus Iohannis trebuie să plătească suma de 4,7 milioane de lei încasată din închirierea imobilului din Sibiu. 

„Cu privire la recuperarea sumelor reprezentând contravaloarea lipsei de folosință a imobilului situat în Sibiu, str. N. Bălcescu nr. 29, în cotă de 1/2, organul fiscal a emis și comunicat notificare către foștii proprietari prin care le-a solicitat acestora eliberarea imobilului sus-menționat în vederea intrării în posesie, precum și plata voluntară a sumelor aferente perioadei 1999 – 2015, actualizate cu indicele de inflație și cu aplicarea dobânzii legale”, se menționează într-un răspuns transmis de ANAF, la solicitarea Agerpres.

În ceea ce privește informațiile privind natura și cuantumul obligațiilor fiscale, natura, sursa și cuantumul veniturilor, natura, sursa și valoarea bunurilor, ANAF precizează că acestea sunt protejate de secretul fiscal, în conformitate cu prevederile art. 11 din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală și nu pot fi comunicate.

În septembrie 2024, Înalta Curte de Casație și Justiție a respins definitiv recursul declarat de Rodica Baștea, cea de la care familia Iohannis a cumpărat o parte dintr-un imobil din Sibiu, dosarul vizând dreptul de proprietate al casei.

După mai multe cicluri procesuale, în mai 2014, Tribunalul Brașov, printre alte măsuri dispuse în acest dosar, anulase contractul de vânzare-cumpărare în cazul imobilului din Sibiu „încheiat între pârâții Baștea Ioan – decedat, moștenitor fiind Baștea Rodica, în calitate de vânzător, și Iohannis Carmen Georgeta și Iohannis Klaus Werner, în calitate de cumpărători”, potrivit informațiilor postate pe portalul instanței.

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.