Actualitate
ANRE a aprobat Planul de Dezvoltare a Sistemului Național de Transport gaze naturale pentru perioada 2024–2033
Autoritatea Națională de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE) a aprobat Planul de Dezvoltare a Sistemului Național de Transport (SNT) gaze naturale pentru perioada 2024–2033, actualizat pentru anul 2025, informează Transgaz, printr-un comunicat transmis miercuri Bursei de Valori București.
Potrivit companiei, decizia a fost luată în cadrul ședinței Comitetului de Reglementare al ANRE din data de 4 noiembrie 2025, prin Decizia nr. 2310/04.11.2025, transmite Agerpres.
Documentul stabilește principalele proiecte de dezvoltare a infrastructurii de transport gaze naturale pentru următorul deceniu și detaliază investițiile programate pentru perioada 2025–2027.
La elaborarea planului, Transgaz a analizat situația actuală și perspectivele pieței gazelor naturale, luând în considerare evoluția producției interne, importurilor, exporturilor, dezvoltarea rețelelor de transport și distribuție, precum și adaptarea infrastructurii la utilizarea hidrogenului în industrie și transport.
Planul propune un program amplu de investiții pentru modernizarea și extinderea Sistemului Național de Transport, alinierea la cerințele europene privind eficiența, siguranța și protecția mediului, precum și integrarea rețelei românești în viitorul coridor european de transport al hidrogenului (Hydrogen Backbone).
Printre proiectele majore incluse se numără amplificarea stațiilor de comprimare Podișor, Bibești și Jupa, construcția conductei Recaș–Horia, dezvoltarea Coridorului Sudic de Transport pentru preluarea gazelor de la Marea Neagră, precum și modernizarea interconectărilor cu Bulgaria și Serbia. De asemenea, Transgaz are în vedere dezvoltarea sistemului SCADA, modernizarea stațiilor Isaccea 2 și Negru Vodă 2 pentru curgere bidirecțională, precum și interconectarea rețelei naționale la viitorul terminal GNL de la Marea Neagră.
Proiectele vizează, totodată, modernizarea principalelor conducte de transport, precum Isaccea–Jupa, Giurgiu–Nădlac, Marea Neagră–Podișor, Onești–Ungheni sau Coroi–Medieșu Aurit, și includ dezvoltarea culoarelor dedicate transportului de hidrogen.
Transgaz, operatorul tehnic al Sistemului Național de Transport al gazelor naturale, subliniază că obiectivul principal este asigurarea unui sistem de transport sigur, eficient și sustenabil, în conformitate cu standardele europene și cu obiectivele României privind tranziția energetică și reducerea amprentei de carbon.
Foto: Transgaz – site
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News