Connect with us
Advertisement

Actualitate

Aproape 60% dintre români cred în horoscop şi astrograme. Câţi iau în seamă superstiţiile

Publicat

Peste jumătate dintre români cred că intuiția și percepțiile individuale ar trebui luate în considerare în aceeași măsură ca explicațiile științifice. De asemenea, 57% dintre respondenți cred în horoscop, în mod special în astrograme, considerând că acestea au substrat științific.

Studiul „Opinii și atitudini ale românilor cu privire la cunoașterea și educația științifică”, realizat realizat de Ivox la comanda Asociației Secular Umaniste (ASUR) arată că 3 din 10 români au spus că, deși nu cred neapărat în horoscop, li s-a întâmplat destul de des ca predicțiile să se adeverească, iar un sfert dintre români cred în trăsăturile zodiilor. Tot un sfert dintre români (25%) preferă să ia și superstițiile în seamă, chiar dacă nu cred neapărat în acestea, iar 2 din 10 români au două-trei superstiții în care cred și de care țin cont.

Vezi şi SUPERSTIŢII mai mult sau mai puţin cunoscute de români. Oglinda spartă, ziua de 13 sau pana ascunsă în perna iubitului

În ceea ce privește nivelul de cunoaștere a fenomenelor științifice, 1 din 10 români crede că Pământul este plat, lucru vizibil cu ochiul liber, iar 2 din 10 români consideră că Soarele se învârte în jurul Pământului.

Aproximativ 90% cunosc modul corect de transmitere a virusului HIV (prin sânge și contact sexual), dar 58% cred că antibioticele distrug viruși.

De asemenea, studiul arată că încrederea românilor în homeopatie este ridicată, 6 din 10 considerând că această ramură este bazată pe dovezi științifice. În același timp, 58% dintre români declară au încredere în vaccinuri.

Românii sunt de acord că la școală se insistă prea mult pe teorie și prea puțin pe exerciții practice. De altfel, o treime dintre români au observat că tinerii nu prea sunt atrași să studieze științe în școală și nici nu mai sunt interesați să urmeze facultăți de profil, întrucât meseriile acestea nu sunt bănoase. Peste 90% dintre români consideră că cercetătorii au mai multe șanse în străinătate decât în țară

4 din 10 români (41%) consideră că școala nu i-a ajutat prea mult în fundamentarea cunoștințelor – 6 din 10 respondenți și-ar dori să aibă un nivel de cunoștințe științifice mai ridicat.

Aproximativ jumătate dintre participanții la studiu sunt de părere că statul ar trebui să ofere burse în domeniile științifice și să crească bugetul Ministerul Educației și Cercetării pentru programe din domeniu. 4 din 10 români cred că ar fi oportun și înființarea de Centre de Educație Științifică pentru publicul larg.

Studiul a fost realizat pe un eșantion reprezentativ de 2.477 de respondenți din mediul urban, de peste 18 ani, în perioada 18-22 septembrie 2016.

sursa: digi24.ro

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement