Administrație
Asigurări de la Primăria Alba Iulia pentru ONG-uri: În 2013, nu vor mai fi finanțate decât acele proiecte care vor aduce bani la buget
Administrația locală din Alba Iulia nu va mai finanța în 2013 decât acele proiecte care vor aduce bani la buget și un plus de valoare orașului. Acestea sunt asigurările primarului Mircea Hava în cadrul întâlnirii avute marţi cu reprezentanții ONG-urilor din municipiu. Cu un buget sărăcit de corecțiile financiare aplicate de Comisia Europeană, autoritățile strâng cureaua și nu mai sunt dispuși că finanțeze proiecte fără perspective concrete.
Mircea Hava și city managerul Nicolaie Moldovan s-au întâlnit cu reprezentanții organizațiilor non-guvernamentale pentru a le explica acestora care sunt proiectele prioritare în acest an pentru administrația locală și deci pasibile să beneficieze de cofinanțare de la buget: „Vrem să mergem foarte mult pe proiectele care aduc ceva. Adică, prin proiectul respectiv să se întâmple ceva, în educație, social, cultură. Am spus clar, nu orice proiecte vor fi finanțate și nu aș vrea să se înțeleagă greșit, dar te cam saturi de nu știu ce proiecte în care mergi să împădurești o râpă, în timp ce în curtea ta sau în școli stă gunoiul până în gât. Astea nu sunt proiecte. Avem nevoie de proiecte serioase, iar bani o să avem”, a explicat Mircea Hava.
Primarul nu a dorit să precizeze suma de care administrația locală dispune în acest an pentru cofinanțarea unor astfel de proiecte, deoarece încă nu a fost aprobat încă bugetul, dar a asigurat că bani vor fi.
Pe de altă parte, Nicolaie Moldovan a punctat cât se poate de clar că nu vor fi acceptate acele proiecte în care se solicită finanțarea primăriei. Cei care doresc să elaboreze astfel de proiecte sunt sfătuiți să găsească ei finanțare într-o proporție cât mai mare, iar abia apoi să bată la ușa primăriei, pentru a cere cofinanțare. Această strategie are rolul de a încuraja proiecte importante pentru dezvoltarea orașului și atragerea de bani la buget, în locul sărăcirii acestuia: „Ne interesează să facem o echipă cu ONG-urile dispuse să bată la ușa oricărui investitor din lume pentru a obține finanțare. Aduceți bani în Alba Iulia pentru nevoile orașului.”
Deși marșează pe proiecte de dezvoltare independente pe cât posibil de sprijinul administrației locale, reprezentanții Primăriei nu elimină de tot varianta cofinanțării, în măsura în care proiectele vor fi de interes. Potrivit lui Nicolaie Moldovan, sunt de interes proiecte care urmăresc extinderea zonelor verzi în municipiu, ecologizarea și curățenia în cartiere și școli, dar și proiecte destinate copiilor, precum crearea unor locuri de joacă pentru aceștia.
Precizări Primăria Alba Iulia:
„Aşa după cum se ştie, primăria a început lucrul la „Strategia 2014 – 2020 a Municipiului Alba Iulia”. În sedința trecută, Consiliul Local a adoptat o hotărâre în acest sens. O parte din proiectele acestei strategii dorim să le gandim în comun cu mediul neguvernamental, iar ulterior să le dezvoltăm împreună. Este important ca Alba Iulia să atragă fonduri pe cât mai multe canale, iar aceasta este o resursă importantă.
Primii partenerii de dialog în elaborarea şi identificarea necesităţilor ce stau la baza “Strategiei de dezvoltare 2014 – 2020” cu care primăria interacţionează sunt ONG-uri, entități pe care le considerăm foarte apropiate de nevoile orașului și ale locuitorilor săi, cât și cele care sunt senzitive la unele din problemele de dezvoltare ale orașului.
În urma întalnirii de astăzi s-a concretizat necesitatea înființarii unui forum de dialog APL – ONG care să se reunească trimestrial pentru discutarea problemelor de dezvoltare ale orașului care pot fi semnalate / soluționate în comun.
„Sunt partizanul sprijinirii activităților mediului neguvernamental, iar de-a lungul anilor de când sunt primar, îmi stau mărturie numeroasele HCl în care am propus alocarea de fonduri unor ONG-uri sau aprobarea unuor parteneriate cu ONG pt implementarea în comun a unor proiecte. Împreuna cu colegii mei, ne dorim o societate civilă care să nu fie dependentă de administraţia locală, ci care să completeze munca administraţiei. Vom contribui financiar acolo unde se vor aduce bani în oraş în proporţie de 80% şi este nevoie ca cineva să completeze restul de 20%. Consider că cei care muncesc în acest domeniu au dovedit individual performanţă. Acum este momentul să răspundem printr-o singura voce nevoilor oraşului, să pornim de la o strategie bazată pe aceste nevoi şi nu neaparat de la linii şi priorităţi de finanţare. Cred că aceşti profesionişti pot contribui la dezvoltarea acestei comunităţi”. Mircea Hava
Primăria va cofinanța doar ceea ce este stabilit și asumat în comun cu sectorul neguvernamental ca proiecte prioritare cuprinse în strategia de dezvoltare a Municipiului Alba Iulia pentru 2014 – 2020, iar acest lucru se va face procentual considerand si contribuția proprie a proiectelor ONG care iși desfășoară integral sau parțial activități în Alba Iulia, iar grupul țintă este majoritar tot din Alba Iulia. Cofinațăm proiectele care probează o recunoaștere rezonabilă a sprijinului finaciar oferit de la bugetul orașului
”Acceptăm punctual să devenim parteneri de proiecte ai unor ONG-uri, acolo unde programul de finanțare o permite și există un interes manifestat de către ONG-uri, dar în baza unor proiecte credibile, pertinent elaborate, care răspund cu șanse cerințelor finanțatorului. Suportul primariei va fi evident si in acordarea cu celeritate de avize, acorduri și autorizații pentru proiectele de amenajări constructive ale ONG-urilor. In scurt timp vom propune un memorandum atenţiei celor cu care ne+am întâlnit astăzi asupra căruia vom cădea de acord ca instrument de lucru.” Nicolaie Moldovan – city manager”.
Vedeți mai jos declarațiile reprezentanților Primăriei Alba Iulia:
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News