Connect with us
Advertisement

Educație

BACALAUREAT 2025. Evaluarea compentențelor în ianuarie-februarie și probe scrise în iunie. Calendarul examenului, alte noutăți

Publicat

Bacalaureat 2025. Modalitatea de organizare a examenului anul viitor și calendarul probelor au fost anunțate de Ministerul Educației. Este vorba despre un proiect aflat în consultare publică.

Evaluarea competențelor lingvistice și digitale este propusă pentru organizare în perioada ianuarie-februarie 2025.

Probele scrise vor fi organizate în perioada 10-13 iunie 2025. Candidații vor putea cere să-și vadă lucrările în 19-20 iunie, după afișarea rezultatelor din 18 iunie.

Potrivit documentului, examenul național de bacalaureat 2025 va fi organizat potrivit Metodologiei din 2011, aprobată prin OMECTS nr. 4799/2010și prevederile ordinului din 2024.

Bacalaureat 2025. Programe

Programele de bacalaureat propuse sunt următoarele:

  • pentru limba și literatura italiană maternă și matematică – sunt cele din anexa nr. 2 la OMEN 4.430/2014 (Bacalaureat 2015)
  • pentru fizică, logică, argumentare și comunicare, economie – cele prevăzute în anexa nr. 2 la OMECTS 5.610/2012 (Bacalaureat 2013)
  • pentru chimie – anexa nr. 2 la OMECTS 5.070/2016 (Bacalaureat 2017)
  • pentru limba și literatura română și pentru limba și literatura slovacă – anexa nr. 2 la OMEN 4.923/2013 (Bacalaureat 2014)
  • pentru evaluarea competențelor digitale – anexa nr. 2 la OMEN 4923/2013 (Bacalaureat 2014)
  • alte discipline – OMECTS 4800/2010 (Bacalaureat 2011)

Recunoașterea și echivalarea rezultatelor obținute la examene cu recunoaștere internațională pentru certificarea competențelor lingvistice în limbi străine și la examene cu recunoaștere europeană pentru certificarea competențelor digitale se fac în conformitate cu OMECTS nr. 5219/2010.

Simularea examenului de Bacalaureat se va organiza în martie 2025.

CALENDAR Simulare probe scrise BACALAUREAT 2025

  • 24 martie 2025 Proba E) a) – probă scrisă – Limba şi literatura română
  • 25 martie 2025 Proba E) c) – probă scrisă – proba obligatorie a profilului
  • 26 martie 2025 Proba E) d) – probă scrisă – proba la alegere a profilului şi specializării
  • 27 martie 2025 Proba E) b) – probă scrisă – Limba şi literatura maternă
  • 8 aprilie 2025 Comunicarea rezultatelor

Examenul de Bacalaureat 2025 va începe cu evaluarea de competențe lingvistice și digitale, în perioada 27 ianuarie – 7 februarie.

Probele scrise vor fi în iunie.

CALENDAR Bacalaureat 2025

Sesiunea iunie 2025

  • 27-29 ianuarie 2025 Evaluarea competențelor lingvistice de comunicare orală în limba română – proba A
  • 29-31 ianuarie 2025 Evaluarea competențelor lingvistice de comunicare orală în limba maternă – proba B
  • 3-5 februarie 2025 Evaluarea competențelor digitale – proba D
  • 5-7 februarie 2025 Evaluarea competențelor lingvistice într-o limbă de circulație internațională – proba C
  • 2-6 iunie 2025 Înscrierea candidaților la probele scrise ale primei sesiuni de examen
  • 6 iunie 2025 Încheierea cursurilor pentru clasa a XII-a/a XIII-a
  • 10 iunie 2025 Limba și literatura română – proba E.a) – proba scrisă
  • 11 iunie 2025 Proba obligatorie a profilului – proba E.c) – proba scrisă
  • 12 iunie 2025 Proba la alegere a profilului și specializării – proba E.d) – proba scrisă
  • 13 iunie 2025 Limba și literatura maternă – proba E.b) – proba scrisă
  • 18 iunie 2025 Afișarea rezultatelor la probele scrise (până la ora 12.00), vizualizarea lucrărilor scrise și depunerea contestațiilor (în intervalul orar 14,00 – 18,00)
  • 19-20 iunie 2025 Vizualizarea lucrărilor scrise și depunerea contestațiilor
  • 27 iunie 2025 Afișarea rezultatelor finale

Calendar BACALAUREAT sesiunea iulie – august 2025

  • 14-21 iulie 2025 Înscrierea candidaților la a doua sesiune de examen, inclusiv a candidaților care au promovat examenele de corigențe
  • 4-5 august 2025 Evaluarea competențelor lingvistice de comunicare orală în limba română – proba A
  • 5 august 2025 Evaluarea competențelor lingvistice de comunicare orală în limba maternă – proba B
  • 6 august 2025 Evaluarea competențelor digitale – proba D
  • 7-8 august 2025 Evaluarea competențelor lingvistice într-o limbă de circulație internațională – proba C
  • 11 august 2025 Limba și literatura română – proba E.a) – proba scrisă
  • 12 august 2025 Proba obligatorie a profilului – proba E.c) – proba scrisă
  • 13 august 2025 Proba la alegere a profilului și specializării – proba E.d) – proba scrisă
  • 14 august 2025 Limba și literatura maternă – proba E.b) – proba scrisă
  • 18 august 2025 Afișarea rezultatelor la probele scrise (până la ora 12,00), vizualizarea lucrărilor scrise și depunerea contestațiilor (în intervalul orar 14,00 – 18,00)
  • 19-20 august 2025 Vizualizarea lucrărilor scrise și depunerea contestațiilor
  • 26 august 2025 Afișarea rezultatelor finale

Bacalaureat 2025. Monitorizare video și audio

Vor fi monitorizate video și audio sălile de: instruire a membrilor comisiilor de bacalaureat, susținere a probelor, descărcare și multiplicare a subiectelor, predare și preluare a lucrărilor scrise, evaluare a lucrărilor scrise, depozitare a bagajelor.

Comisiile de examen verifică, prin sondaj, înregistrările audio-video din sălile de examen, după încheierea probei scrise. În cazul în care se constată nereguli, fraude, tentative de fraudă sau la sesizări,.verificarea se face pentru înregistrările din toate sălile de mai sus.

Dacă se constată nereguli, comisia de examen ia măsuri ce pot ajunge până la eliminarea unor candidați din examen.

Bacalureat 2025. Ce este interzis candidaților. Reguli la examen

Candidații nu pot intra în sălile de examen cu:

  • ghiozdane, rucsacuri, sacoșe, poșete și altele asemenea; le vor lăsa în sala de depozitare a obiectelor personale

Candidații nu pot avea, în sălile de examen, asupra lor, în obiectele de îmbrăcăminte sau încălțăminte, în penare și în alte obiecte de depozitare personale sau în băncile în care sunt așezați în sălile de examen,

  • orice fel de lucrări: manuale, cărți, dicționare, culegeri, formulare, memoratoare, notițe, însemnări, rezumate, ciorne sau lucrări ale altor candidați etc., care ar putea fi utilizate pentru rezolvarea subiectelor
  • telefoane mobile, căști audio, dispozitive tip IoT, precum și orice alte mijloace electronice de calcul sau de comunicare/care permite conectarea la internet/la rețele de socializare, ce ar putea fi utilizate pentru rezolvarea subiectelor, pentru efectuarea calculelor, pentru comunicarea cu alți candidați/asistenți din centrul/centrele de examen sau cu exteriorul

Se interzice candidaților la examenul național de bacalaureat să comunice între ei sau cu exteriorul, să copieze, să transmită materiale care permit copiatul sau să schimbe între ei foi din lucrare, ciorne, notițe sau alte materiale care ar putea fi utilizate pentru rezolvarea subiectelor.

Candidații vor semna un proces verbal prin care sunt de acord cu regulile și consecințele nerespectării acestora.

Bacalureat 2025. Tentativa de fraudă

Candidații care încalcă regulile menționate sunt eliminați din examen, indiferent dacă materialele/obiectele interzise au fost folosite sau nu, dacă au fost introduse de aceștia sau de alți candidați, de către cadrele didactice din comisie sau de alte persoane, și indiferent dacă ei au primit sau au transmis materialele interzise.

Încălcarea regulilor menționate va fi considerată tentativă de fraudă. Candidații respectivi nu mai pot participa la probele următoare și sunt declarați „eliminați din examen”. Aceștia nu au posibilitatea recunoașterii, în sesiunile următoare, a notelor la probele promovate anterior eliminării, inclusiv a probelor de evaluare a competențelor lingvistice și digitale.

Acești candidați nu mai au dreptul de a participa la următoarele două sesiuni ale examenului național de bacalaureat. Calculul celor două sesiuni la care candidații „eliminați din examen” nu mai au dreptul de a participa se face fără luarea în considerare a sesiunii speciale a examenului național de bacalaureat.

Bacalaureat 2025. Corectarea lucrărilor

În sesiunile anului 2025, activitățile din cadrul examenului național de bacalaureat se realizează utilizând platforma dedicată evaluării digitalizate.

În procesul de evaluare inițială a lucrărilor scrise și de rezolvare a contestațiilor, după validarea finalizării evaluării de către cei doi profesori evaluatori, în cazul în care diferența dintre notele celor doi evaluatori este mai mică sau egală cu un punct, este calculată nota finală, ca medie aritmetică cu două zecimale a notelor acordate de evaluatori, fără rotunjire.

În cazul în care diferența dintre notele acordate de cei doi profesori evaluatori este mai mare de 1 punct, se procedează astfel:

  • se nominalizează alți doi profesori evaluatori pentru reevaluarea lucrării
  • după finalizarea reevaluării lucrării, notele acordate de fiecare din cei patru evaluatori se înregistrează
  • se calculează nota finală din cele 4 (patru) note, după eliminarea celor două note – valori extreme, ca medie aritmetică cu două zecimale fără rotunjire, a celor două note – valori centrale
  • media rezultată reprezintă nota finală

Bacalaureat 2025. Rezultate

Comunicarea rezultatelor obținute examen  se face anonimizat. Se utilizează codurile individuale care înlocuiesc numele și prenumele candidaților și care au fost distribuite candidaților, pe bază de semnătură de primire, la prima probă susținută de aceștia.

Pentru comunicarea notelor, înainte de etapa de depunere și soluționare a contestațiilor, comisiile de examen tipăresc lista rezultatelor examenului de bacalaureat care cuprinde: codul candidatului, unitatea de învățământ de proveniență, județul, promoția, forma de învățământ absolvită, specializarea, notele obținute la fiecare probă scrisă, media sau mențiunile „reușit”/„respins”/„neprezentat”/„eliminat din examen”, după caz.

Bacalaureat 2025. Vizualizare lucrări

Candidatul poate solicita vizualizarea lucrării/lucrărilor proprii după afișarea rezultatelor inițiale, în conformitate cu prevederile procedurii stabilite de către Comisia Naţională de Bacalaureat.

La vizualizarea lucrării/lucrărilor, candidatul minor trebuie să fie însoţit obligatoriu de un părinte/reprezentant legal.

Membrii comisiei de bacalaureat judeţene/Comisiei de bacalaureat a municipiului Bucureşti sau membrii Comisiei Naţionale de Bacalaureat pot solicita vizualizarea lucrării/lucrărilor şi a borderourilor de evaluare în scopul verificării/reevaluării acesteia/acestora.

Bacalaureat 2025. Contestații

Candidații, care depun contestații, completează și semnează o declarație-tip în care se menționează faptul că au luat cunoștință de faptul că nota acordată ca urmare a soluționării contestației poate modifica nota inițială prin creștere sau descreștere, după caz.

În cadrul etapei de soluționare a contestațiilor, dacă se constată o diferență de notare mai mare de 1,5 puncte, în plus sau în minus, între nota de la evaluarea inițială și cea de la contestații, lucrarea este reevaluată de către alți doi profesori evaluatori.

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement