La trei ani de la momentul la care a tăiat trei copaci, dintr-o pădure Hopârta, un bărbat a fost condamnat pentru infracțiuni silivice. Decizia a fost dată de magistații Judecătoriei Aiud, în data de 11 septembrie 2025. 

Publicitate

Prejudiciul cauzat de tăierea celor trei copaci a fost de 440.56 de lei.

Fapta s-a petrecut în urmă cu trei ani, în anul 2022. Atunci, în plină iarnă, în data de 16 decembrie 2022, la ora 18.00, a tăiat cu drubja trei arbori, salcâmi, dintr-o pădure de pe raza satului Șpălanca.

Bărbatul a abandonat copacii la locul tăierii deoarece a auzit că cineva a sunat la 112 pentru sesiza fapta.

Publicitate

Rechizitoriul emis după un an

La un an de la tăierea copacilor procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Câmpeni au emis rechizitoriul. Mai exact a fost emis în data de 18 decembrie 2023.

Publicitate

Dosarul a primit undă verde după mai multe luni

De la emitere, dosarul a fost în cameră preliminară până în luna mai a anului 2024. Apoi, în 23 octombrie 2024, bărbatul a fost audiat la Judecătoria Câmpeni.

Declarația a fost notată în motivarea instanței:

”A declarat că a tăiat doi arbori de pe picior, precizând că drujba s-a blocat în cel de al treilea arbore. De asemenea, a relatat că nu a dus acasă lemnele tăiate, menționând că tăiat în bucăți de doi metri lungime primul arbore și a încărcat lemnul în remorcă.

Cel de al doilea arbore l-a tăiat în bucăți de aceeași lungime, dar nu l-a încărcat.

Publicitate

De asemenea, a menționat că a plecat din pădure când a auzit că numitul (...) a sunat la 112, iar când a revenit (în timpul nopții), a descărcat lemnul din remorcă întrucât i-a fost frică pentru că nu avea niciun act”, a declarat în instanță.

Decizie după trei ani

La trei ani de la comiterea faptei, bărbatul și-a aflat sentința în primă instanță.

Pentru arborii tăiați a fost condamnat la un an de închisoare cu suspendare și 60 de zile de muncă în folosul comunității. De asemenea a fost obligat și la plata sumei de 750 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Publicitate

Însă decizia nu este definitivă. Mai exact bărbatul o poate ataca la instanța superioară.