Eveniment
Beneficiarii de indemnizații sociale și doctoranzii ar putea plăti CASS. Prevederi în noua ordonanță ”trenuleț”
Beneficiarii de indemnizații sociale și doctoranzii ar putea plăti CASS. Mai multe categorii de venituri vor fi incluse în rândul celor pentru care se plătește această taxă.
Este vorba despre veniturile pe care le realizează doctoranzii, până acum scutiți de CASS și despre indemnizațiile sociale.
Guvernul intenționează să elimine facilitatea scutirii studenților-doctoranzi de la plata CASS.
În paralel, vrea să instituie obligativitatea plății CASS către persoanele care primesc indemnizaţii de asigurări sociale de sănătate, conform unui proiect de OUG publicat miercuri în transparență decizională.
Prevederile referitoare la exceptarea de la plata contribuției de asigurări sociale de sănătate (CASS) a studenţilor-doctoranzi care desfăşoară activităţi didactice, potrivit contractului de studii de doctorat, se modifică în corelare cu prevederile Legii învățământului superior nr. 199/2023.
Ce scrie în nota de fundamentare a ordonanței:
- În prezent sunt exceptați de la plata contribuției de asigurări sociale de sănătate, studenţii-doctoranzi care desfăşoară activităţi didactice, potrivit contractului de studii de doctorat, în limita a 4 – 6 ore convenţionale didactice pe săptămână. Dacă realizează venituri precum cele din salarii, activități independente și din activități agricole, sivicultură și piscicultură, pentru aceste venituri datorează contribuţie.
Majorarea salariului minim din 2024: care este suma propusă de Guvern și variantele negociate de sindicate și patronate
De asemenea, se propune includerea în categoria veniturilor supuse contribuției de asigurări sociale de sănătate (CASS) a sumelor reprezentând indemnizaţii de asigurări sociale de sănătate, acordate potrivit Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 158/2005 privind concediile şi indemnizaţiile de asigurări sociale de sănătate, cu modificările şi completările ulterioare, mai prevede proiectul.
Cum se calculează CASS
Contribuția la asigurări sociale de sănătate se calculează prin aplicarea cotei de 10% asupra bazei anuale de calcul.
- 18.000 lei x 10% = 1.800 lei, valoarea contribuției de sănătate datorată pentru 2023;
- 36.000 lei x 10% = 3.600 lei, valoarea contribuției de sănătate datorată pentru 2023;
- 72.000 lei x 10% = 7.200 lei, valoarea contribuției de sănătate datorată pentru 2023.
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News