Connect with us
Publicitate

BLAJ

BLAJ: Un nou pas pentru realizarea unei baze de cantonament de trei stele, cu o capacitate de 110 locuri. Valoarea investiției

Publicat

Un nou pas a fost făcut recent în proiectul privind realizarea unei baze de cantonament de trei stele în municipiul Blaj.

Baza urmează să fie construită lângă noua Sală Polivalentă, pe malul râului Târnava Mare și va asigura facilități de cazare, masă și recuperare pentru un număr de 110 persoane (sportivi, antrenori, personal adiacent, oficiali).

Agenția pentru Protecția Mediului Alba a anunțat depunerea solicitării de emitere a acordului de mediu pentru proiectul „Construire bază de cantonament cu facilitate de cazare, masă și recuperare pentru sportivi”, propus a fi amplasat în Blaj, pe strada Alexandru G. Golescu din cartierul Veza.

Potrivit memoriului de prezentare, în municipiul Blaj nu există la momentul actual o bază de cantonament, cu capacitate mai mare, pentru a permite desfăşurarea în condiţii şi standarde europene a cazării şi recuperării sportivilor, în urma antrenamentelor şi a competiţiilor sportive.

Se urmărește realizarea Bazei de cantonament în contextul unor investiții recente în municipiul Blaj, ce au vizat atât infrastructura urbană și edilitară, cât și edificarea unor noi dotări și funcțiuni publice, care au condus la ridicarea calității vieții urbane și sociale.

Pe termen mediu și lung se anticipează o creștere a interesului publicului larg pentru competițiile sportive, mai ales că prin noul obiectiv sunt vizate majoritatea sporturilor care se pot desfășura în sală (volei, handbal, tenis, baschet).

În acest context investiția pentru o bază de cantonament cu facilități de cazare, masă și recuperare pentru sportivi, este binevenită pentru a deservi și susține evenimentele sportive sau de antrenament ce vor avea loc în Sala Polivalentă de Sport.

Baza de cantonament va asigura toate spațiile de cazare și facilitățile necesare, dotate corespunzător clasificării de trei stele, pentru un număr de 110 de persoane (sportivi, antrenori, personal adiacent, oficiali, etc.).

Totodată prin această investiție se definitivează din punct de vedere urbanistic, ansamblul existent pe malul stâng al Târnavei Mari, alcătuit din Sala Polivalentă de Sport, Parcul CIL și viitoarea Baza de cantonament. Astfel, prin tema propusă pentru noua bază de cantonament, se urmărește obținerea unui obiect arhitectural valoros, care sa răspundă unor serii de constrângeri determinate de cadrul oferit de mediul construit și mediul natural învecinat, necesitățile funcționale, gestionarea eficientă a spațiilor atât interioare cât și exterioare și sustenabilitatea clădirii raportată la viitor.

Această bază de cantonament este o structură de primire amenajată într-o clădire, care vor pune la dispoziţia sportivilor, staff-urilor acestora şi diverşilor oficiali, spaţii de cazare, asigurând totodată prestări de servicii specifice şi dispunând de spaţii pentru recepţie, aşteptare, conferinţe, corespondenţă, alimentaţie, recuperare, spălătorie – uscătorie echipament sportiv, etc.

Totodată baza de cantonament va dispune de toate încăperile tehnice necesare unei bune funcţionări conform parametrilor de confort actuali, cu dimensionarea corespunzătoare a tuturor dotărilor şi instalaţiilor interioare şi exterioare.

Principalele funcţiuni interioare propuse:

Principalele funcţiuni interioare preconizate sunt următoarele:

  • Zona de recepţie şi hol principal
  • Cazare: se va asigura un număr de 55 de camere pentru 110 de persoane
  • Sală de conferinţe: se va propune o sală pentru desfăşurarea întâlnirilor informale, dar şi pentru prezentări, proiecţii video etc., dimensionată pentru 30 de persoane. Sala de conferinţe va fi în directă legătură cu holul principal al clădirii
  • Alimentaţie publică: se va prevedea o sală de mese pentru 90 – 100 persoane, ce va funcţiona în sistem de autoservire
  • Bucătărie: sala de mese va fi deservită de o bucătărie proprie, dimensionată conform normelor aflate în vigoare, alături de vestiare pentru personal bucătărie, depozitări, preparări. Toate anexele bucătăriei vor fi accesibile dintr-un hol de intrare, cu acces separat de accesul principal în clădire
  • Sala de recuperare va fi proiectată şi amenajată sub forma unei săli mobilate cu aparate pentru fitness, pentru o capacitate de 30 de persoane

Anexe:

  • Spaţii pentru spălătorie şi uscătorie: se vor propune spaţii pentru întreţinerea echipamentului sportiv.
  • Oficii întreţinere şi curăţenie: în funcţie de soluţia funcţională se vor prevedea spaţii pentru oficiile de curăţenie, amplasate în directă legătură cu spaţiile de cazare. Acestea vor conţine şi spaţii de depozitare aşternuturi curate şi separat aşternuturi murdare.
  • Vestiar personal întreţinere: se va prevedea un vestiar unisex pentru personalul de întreţinere, separat de vestiarul personalului ce deserveşte bucătăria.
  • Birou administrativ: se va propune un birou pentru administratorul bazei de cantonament.

Spaţii tehnice:

  • Atelier întreţinere: clădirea va fi prevăzută cu un mic atelier de întreţinere, ce va desfăşura activităţi de mentenanţă pentru întreaga bază de cantonament.
  • Centrală termică: se va amplasa la parterul clădirii, cu acces separat din exterior, fiind dimensionată în funcţie de calculul soluţiei pentru instalaţiile termice.
  • Centrala de detecţie şi semnalizare incendiu: se va dimensiona şi dota conform norme în vigoare.

Circulaţii verticale: se vor amenaja căi de circulaţie pe verticală prin rampe de scară deschise şi închise, cu respectarea normelor privind securitatea la incendiu şi a numărului şi gabaritelor de evacuare la incendiu a sportivilor.

Culoarele şi scările principale vor avea lăţimea minimă de 1.40 m, iar casa scării va fi separată de culoarele de circulaţii de la nivelele supraterane.

Amenajări exterioare

Se vor amenaja următoarele spaţii exterioare:

  • curte de primire cu acces şi staţionare temporară pentru două autocare;
  • curte de serviciu cu acces pentru aprovizionare şi trei locuri pentru staţionare de scurtă durată;
  • amenajări peisagere, cu plantaţii de arbori şi arbuşti, alei şi suprafeţe cu gazon;

Potrivit memoriului de prezentare suprafața construită propusă este de 1.188,70 mp, iar cea construită desfășurată este de 4.631,30 mp.

Valoarea investitiei este estimată la 15.000.000 de lei.

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

1 Comentariu

1 Comentariu

  1. pilu

    joi, 22.04.2021 at 19:25

    Buna treaba. Dar pentru cine ? Ca selectionata sarbeasca a Blajului a fost batuta mar de selectionata internationala a Targovistei ?

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







Dacă ți-a plăcut articolul:


ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.


Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate



Parteneri: Romania24.ro, Cluj24.ro, Ardeal24,ro, Botosani24.ro. Copyright © 2022 Alba24.ro powered by Independent Media & More. Alba24.ro folosește fluxurile de știri ale agențiilor Agerpres și Mediafax