Connect with us
Advertisement

Educație

Campanie de vaccinare, două luni, în școli și universități. Când începe imunizarea. Condiții și planificare

Publicat

Campania de vaccinare în școli și universități se va desfăşura pe o perioadă de două luni, a anunţat, marţi, preşedintele CNCAV, Valeriu Gheorghiţă.

Vaccinarea în unităţile de învăţământ va fi în perioada 13 septembrie -15 noiembrie, iar în universităţi de la 1 octombrie până la 1 decembrie.

„Au fost stabilite măsurile pentru asigurarea vaccinării în unităţile de învăţământ a elevilor, studenţilor, părinţilor acestora şi a personalului propriu.

Practic, este cadrul metodologic după care se va desfăşura procesul de vaccinare în unităţile de învăţământ. Se transmite în cursul acestei dimineţi această instrucţiune, atât către Ministerul Sănătăţii, Direcţiile de Sănătate Publică, cât şi către Ministerul Educaţiei pentru a colabora în vederea implementării programului de vaccinare”, a declarat Valeriu Gheorghiţă într-o conferinţă de presă la Palatul Victoria.

Şeful CNCAV a precizat că în vederea limitării riscului de infectare cu SARS-CoV-2 în comunitate, precum şi în unităţile de învăţământ, se va desfăşura „o campanie specială” pentru vaccinarea elevilor, familiilor acestora, studenţilor, personalului didactic şi nedidactic.

„Această acţiune de vaccinare se derulează pentru o perioadă de circa două luni pentru învăţământul preuniversitar şi două luni pentru învăţământul universitar, pentru doza unu, ulterior, în oglindă, se va continua cu administrarea celei de-a doua doze.

Practic, pentru sistemul preuniversitar, activitatea de vaccinare debutează în 13 septembrie şi se va încheia pe 15 noiembrie, iar pentru învăţământul universitar debutează la 1 octombrie şi se finalizează pe 1 decembrie. De menţionat că în învăţământul universitar există posibilitatea de a se organiza chiar mai devreme aceste puncte de vaccinare”, a completat Gheorghiţă.

UPDATE: Comunicatul CNCAV:

”În vederea limitării riscului de infectare cu SARS CoV-2 în comunitate și în unitățile de învățământ, în perioada următoare se vor desfășura acțiuni dedicate vaccinării elevilor, studenților, a familiilor acestor, precum și a personalului didactic și nedidactic încadrat în aceste unități.

Activitățile aferente acestui proiect vor avea loc în perioada 13 septembrie – 15 noiembrie 2021 pentru învățământul preuniversitar și în perioada 1 octombrie 2021 – 1 decembrie 2021 pentru învățământul universitar.

În acest proces vor fi vizate doar persoanele eligibile (12+), în baza consimțământului informat.

Locațiile de vaccinare

Pentru învățământul preuniversitar, procesul de vaccinare se va desfășura:

  • prin intermediul echipelor mobile de vaccinare;
  • în cabinetele de vaccinare organizate în unitățile de învățământ;
  • în centrele de vaccinare aflate în proximitatea unităților de învățământ.
  • Pentru învățământul universitar:
  • în cabinetele de vaccinare organizate în campusurile universitare;
  • în alte spații corespunzătoare.

Vaccinarea se va asigura fie de personalul medico-sanitar propriu, fie prin intermediul echipelor mobile de vaccinare, alocate prin grija direcțiilor de sănătate publică județene/ a municipiului București.

Până la data de 10 septembrie, pentru învățământul preuniversitar, și până la finalul lunii septembrie pentru sistemul universitar, specialiști direcțiilor de sănătate publică județene respectiv a municipiului București, în colaborare cu reprezentanții unităților de învățământ vor identifica spațiile pentru asigurarea procesului de vaccinare.

Criteriile vor viza respectarea normelor igienico-sanitare, funcționalitatea și facilitarea accesului beneficiarilor la vaccinare.

Pentru fiecare unitate de învățământ se va stabili metoda optimă care să faciliteze accesul beneficiarilor la procesul de vaccinare.

Programul de vaccinare

  • va fi stabilit în una sau mai multe zile pe săptămână, în funcție de solicitări, și adaptat astfel încât accesul beneficiarilor să fie permis atât dimineață, cât și după amiaza;
  • pentru fiecare unitate de învățământ va fi alocată cel puțin o echipă mobilă;
  • în unitățile de învățământ cu centre de vaccinare proprii, programul de lucru stabilit va fi afișat la loc vizibil, iar prezentarea la vaccinare se poate realiza fără programare;
  • în unitățile de învățământ arondate centrelor de vaccinare aflate în proximitate, prezentarea se poate realiza direct sau prin programare în platformă. Locația și programul de lucru al centrelor de vaccinare vor fi afișate la loc vizibil, în unitățile de învățământ arondate.

Persoanele vaccinate vor fi înregistrate în Registrul Electronic Național de Vaccinări (RENV) și vor primi adeverințe de vaccinare.

Planificarea persoanelor la vaccinare

Pentru planificarea la vaccinare cu ajutorul echipelor mobile, săptămânal, prin grija conducerii unității de învățământ, se va face catagrafierea persoanelor eligibile care își exprimă intenția de vaccinare și se va întocmi o situație numerică a acestora.

Listele provenite de la unitățile de învățământ preuniversitar și universitar se transmit săptămânal direcțiilor de sănătate publică județene/a municipiului București, cu minimum două zile lucrătoare înainte de data la care se intenționează desfășurarea activității de vaccinare.

Direcțiile de sănătate publică județene și a municipiului București, împreună cu reprezentanții unităților de învățământ, stabilesc calendarul activităților de vaccinare și înștiințează persoanele aflate pe liste despre data și intervalul orar în care acestea se pot prezenta la vaccinare.

Vaccinarea minorilor

Pentru categoria de vârstă 12+, se va alege unul dintre vaccinurile care sunt aprobate pentru administrare, respectiv vaccinul Comirnaty, produs de compania BioNTech&Pfizer, și Moderna, produs de compania Spikevax.

Minorii vor fi însoțiți la vaccinare de către aparținătorii legali, iar vaccinarea acestora se realizează numai în baza consimțământului informat al adulților.

Formularul de exprimare a consimțământului pentru minori și chestionarul pentru triaj pot fi descărcate de pe platforma RoVaccinare, AICI (formular acord) sau AICI (chestionar triaj).

Aspecte organizatorice privind procesul de vaccinare în școli

Direcțiile de sănătate publică județene și a municipiului București vor pune la dispoziție echipe mobile, în funcție de numărul persoanelor înscrise la vaccinare Echipele de vaccinare vor avea în dotare echipamente medicale corespunzătoare bunei desfășurări a procesului de vaccinare într-un mediu favorabil și sigur și vor respecta procedurile și instrucțiunile în vigoare privind vaccinarea (triaj, consimțământ, supraveghere postvaccinală, raportarea reacțiilor adverse postvaccinale indezirabile, managementul deșeurilor medicale etc.)”.

surse: Agerpres, CNCAV

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

2 Comentarii

2 Comentarii

  1. Ghiorghi

    marți, 07.09.2021 at 20:08

    BĂI BADE BĂIII.
    Tu nu ai nici un pic de tărâță în țeasta aia.
    Ești bolnav rău de tot și tu și evreul ăla și câ,,r”țu ăla

  2. Dany

    miercuri, 08.09.2021 at 07:52

    Ghita, te-astept diseara la portita
    Langa portita de la scoala
    Vino, dar numai nu veni cum vii tu
    De obicei cu p..a goala
    Cine ma vaccineaza pe mine
    O seara intreaga numai cu tine
    Ghita, arata tu o proasta care
    Sa te mai creada asa de tare!

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement