Connect with us
Advertisement

Eveniment

Cancelarul Germaniei, Angela Merkel, în România

Cancelarul Germaniei, Angela Merkel

Publicat

Cancelarul Germaniei, Angela MerkelCancelarul Germaniei, Angela Merkel, a primit, astăzi după amiază, în cadru festiv, la Aula Magna a Universităţii „Babeş-Bolyai” din Cluj, titlul de Doctor Honoris Causa. Rectorul Universităţii, Andrei Marga, a declarat cu această ocazie că Angela Merkel merită această distincţie graţie activitatăţii politice, dar şi educaţionale, desfăşurată „cu mare responsabilitate pentru societate”.

În această dimineaţă, cancelarul german Angela Merkel a început o vizită de o zi în România, la Bucureşti, unde s-a întâlnit cu premierul Emil Boc şi preşedintele Traian Băsescu, după care s-a deplasat la Cluj, unde primeşte titlul Doctor Honoris Causa al Universităţii „Babeş-Bolyai”. Printre problemele discutate la Bucureşti au fost cele privind transparenţa în politica de încurajare a investiţiilor străine în ţara noastră, situaţia datoriilor statului român faţă de firme germane, cooperarea bilaterală în domenii precum transporturile, turismul, agricultura sau urgentarea procedurilor de restituire a imobilelor naţionalizate către cetăţenii germani.

Premierul Emil Boc a declarat, în acest context, că statul român va acorda sprijin şi firmelor germane prin menţinerea cotei unice de impozitare de 16%, neimpozitarea profitului reinvestit şi parteneriat public-privat. El a precizat că „statul român face toate eforturile ca să îşi onoreze obligaţiile financiare pe care le are faţă de firme, inclusiv faţă de firmele germane, astfel încât datoriile pe care statul le are faţă de aceste firme să nu constituie un element de blocaj în economie”. Acest subiect a fost abordat în condiţiile în care unii oameni de afaceri germani şi-au declarat preocuparea faţă de modul în care sunt atribuite contracte publice şi au cerut o mai mare transparenţă în procedurile de achiziţie publică. Cuantumul datoriilor faţă de firmele germane este de de  143 milioane de euro.

Cancelarul german a mai declarat că aderarea României la Spaţiul Schengen nu va fi influenţată de problema integrării locuitorilor de origine rroma, ci de respectarea condiţiilor tehnice la graniţele externe ale UE, adică acordarea vizelor la frontierele Uniunii „fără corupţie şi ilegalităţi”. În luna noiembrie, Comisia Europeană va verifica îndeplinirea acestor criterii, premierul Emil Boc asigurând că România îşi cunoaşte responsabilităţile în securizarea graniţelor externe ale UE şi va depune eforturi pentru încheierea procesului de aderare până în 2011. Merkel a subliniat că va sprijini autorităţile române în procesul de atragere a finanţărilor din fonduri europene.

Angela Merkel s-a arătat interesată şi de problema conflictelor trans-nistriene: “Există o materie juridică destul de dificilă în ceea ce priveşte vecinătatea noastră. Avem un scop comun, anume să soluţionăm conflictul trans-nistrian şi cred că România poate juca un rol important”.

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement