Connect with us
Advertisement

Educație

Carduri educaționale 2024: Cererile pentru a primi cei 500 de lei se depun până pe 3 octombrie. Condiții

Publicat

Carduri educaționale 2024: Cererile pentru a primi cei 500 de lei se depun până pe 3 octombrie. 

Părinții copiilor de grădiniță și elevilor defavorizați care au venituri reduse și se încadrează în condițiile prevăzute de ordonanța nr. 83/2023 trebuie să depună la secretariatul școlii o cerere pentru a primi cardurile educaționale în valoare de 500 de lei, până în data de 3 octombrie.

De precizat, toți cei care s-ar încadra în condițiile programului, trebuie să facă o cerere indiferent dacă au deja cardul de anul trecut, transmite Edupedu.

Până în data de 3 octombrie părinții pot depune la secretariatul școlii cerere pentru obținerea cardului de 500 de lei.

Dacă au card de anul trecut, trebuie să depună doar cererea pentru bani.

Data de 3 octombrie coincide cu cele 25 de zile prevăzute de lege, numărate de la începerea școlii.

Carduri educaționale 2024: Cine poate primi bani

În cazul preșcolarilor calcularea venitului la care se raportează se modifică față de anii trecuți pentru că începând cu luna ianuarie 2024, ajutorul social și alocația  pentru susținerea familiei vor fi înlocuite cu venitul minim de incluziune (VMI).

a) copiii dezavantajați din învățământul de stat preșcolar înscriși în învățământul de stat care îndeplinesc condițiile, în luna iulie a fiecărui an, pentru obținerea sprijinului educațional acordat copiilor din familii defavorizate;

Condițiile de acordare a sprijinului:

Acordarea stimulentelor educaționale este condiționată de frecvența regulată la grădiniță a copiilor din familiile beneficiare ale stimulentului educațional prevăzut de prezenta lege.

În sensul prezentei legi, prin frecvență regulată se înțelege prezența zilnică a copilului la grădiniță în luna monitorizată, cu excepția absențelor motivate.

Se consideră absențe motivate, ce nu afectează acordarea tichetelor sociale, următoarele cazuri, cu condiția ca acestea să nu depășească 50% din zilele de grădiniță:

  • a) absențe medicale: motivate, numai dacă părinții aduc scutiri medicale corespunzătoare perioadelor în care au lipsit copiii, la revenirea acestora la grădiniță. În caz excepțional, o singură dată pe an școlar, copiii pot beneficia de tichete sociale și dacă în luna monitorizată au lipsit mai mult de 50% din zilele de grădiniță, din motive medicale;
  • b) învoiri: copiii pot fi învoiți de către părinți în limita a 3 zile pe lună, cu condiția anunțării cadrelor didactice.
  • b) copiii dezavantajați din învățământul de stat primar înscriși în învățământul de stat primar care întrunesc criteriile de venit stabilite în Programul național de rechizite școlare, conform Ordonanței Guvernului nr. 33/2001, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 126/2002, respectiv care sunt în întreținerea familiilor al căror venit mediu net lunar pe membru de familie, realizat în luna iulie a fiecărui an, este de maximum 50% din salariul de bază minim brut pe țară;
  • c) copiii dezavantajați din învățământul de stat gimnazial înscriși în învățământul de stat gimnazial, care întrunesc criteriile de venit stabilite în Programul național de rechizite școlare, conform Ordonanței Guvernului nr. 33/2001, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 126/2002, respectiv care sunt în întreținerea familiilor al căror venit mediu net lunar pe membru de familie, realizat în luna iulie a fiecărui an, este de maximum 50% din salariul de bază minim brut pe țară.

Carduri educaționale 2024: Condițiile de eligibilitate pentru anul școlar 2024/2025

Preșcolarii înscriși în învățământul de stat care îndeplinesc cumulativ, următoarele
criterii, potrivit anunțurilor postate de mai multe școli:

  • venitul lunar net pe membru de familie pentru copiii din învățământul de stat preșcolar este de maxim 692 lei
  • venitul lunar net pe membru de familie pentru copiii din învățământul de stat primar și gimnazial realizat în luna iulie 2024 să fie de maxim 1.850 lei.

Se vor lua toate veniturile, inclusiv:

a) salariile obținute de membrii familiei

b) indemnizațiile de șomaj

c) creanțe legale, convenții civile de întreținere aflate în executare, indemnizație cu caracter permanent

d) alocație de stat pentru copii

e) alocații de întreținere pentru copiii dați în plasament

f) burse pentru elevi și studenți

g) chirii

h) venituri agricole

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

1 Comentariu

1 Comentariu

  1. Draghie Liliana

    luni, 16.09.2024 at 20:55

    Dacă salariul net este de 6000lei și am rate bancare de în valoare de 3000lei și am un copil,și sunt divorțată copilul are dreptul la bursă?

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement