Connect with us
Advertisement

Eveniment

Cartea de identitate electronică: Părinții vor avea opțiunea să primească o carte de identitate la nașterea copiilor

Publicat

Statul va suporta, din fonduri alocate prin PNRR, costul emiterii primelor 5 milioane de cărți electronice de identitate, a precizat marți șeful Direcției Evidanța Populației din MAI, Cătălin Giulescu. Potrivit acestuia, ulterior urmează să fie găsite alte surse de finanțare, inclusiv de la buget, pentru ca cetățenii să nu dea bani pe prima emitere a unui astfel de act. 

Oficialul MAI a precizat, la finalul ședinței de Guvern, că prin ordonanța adoptată marți se va crea în principal cadrul legal pentru suportarea de către stat din fonduri alocate prin PNRR a costului cărții electronice de identitate pentru minim 5 milioane de cărți electronice emise.

Principalele declarații făcute de șeful Direcției Evidența Populației din MAI

„Un al doilea element esențial pe care trebuie să-l reținem este crearea mecanismului de interoperabilizare a sistemelor IT pe care Direcția Generală pentru Evidența Persoanelor le gestionează. Este vorba de actualul Sistem Informatic Național pentru Evidența Persoanelor și Sistemul Informatic Integrat pentru Emiterea Actelor de Stare Civilă, care va deveni operațional în toamna acestui an.

Vorbim de interoperabilizare a sistemelor informatice. Aceste proceduri de interoperabilizare vor fi continuate. Avem în vedere Agenția de Cadastru și Publicitate Imobiliară, plus alte sisteme, din care vom prelua anumite informații, exonerând astfel cetățeanul de obligativitatea de a prezenta la ghișeu anumite documente.

De la momentul în care vom iniția extinderea emiterii cărții electronice de identitate la nivel național, în vara acestui an, cetățeanul va trebui să se prezinte fizic, nu va mai fi obligat să prezinte certificatele de stare civilă, informațiile relevante fiind preluate din sistemul informatic pentru emiterea actelor de stare civilă.

În măsura în care deține o proprietate pentru care există un cadastru, informațiile referitoare la adresa unde urmează să-și stabilească domiciliul sau reședința, urmează să fie preluate informatic prin interoperabilizare din sistemul informatic gestionat de ANCPI.

Părinții vor putea solicita cartea electronică de identitate pentru minori chiar de la naștere

Vom pune în circulație cartea electronică de identitate, opțională pentru minori, chiar începând de la naștere. Pentru vârsta de la 0 la 14 ani, părinții având opțiunea să solicite acest document de călătorie, pentru a putea să călătorească în spațiul Uniunii Europene.

Cetățenii care nu doresc cartea de identitate cu cip pot alege cartea de identitate simplă

Un alt element esențial este acea opțiune a cetățeanului de a alege între carte electronică de identitate și carte de identitate simplă, adică fără suport electronic de stocare, în funcție de interesele sau credința fiecărui cetățean.

Această opțiune există și este reglementată. Totuși, recomandarea noastră, pentru a putea beneficia de serviciile de e-guvernare, pentru a putea accesa serviciile electronice de la distanță, să opteze pentru cartea electronică de identitate.

În ceea ce privește simplificarea procedurilor, în momentul în care vor fi realizate anumite dezvoltări tehnice, eu apreciez în maximum 6 luni de zile, anumite proceduri vor fi simplificate”.

Pe viitor, atât cartea de identitate simplă cât şi cea electronică vor avea formatul unui permis de conducere, sau al unui card bancar. Elementele de securitate vor fi adecvate pentru a fi eliminate riscurile de securitate pe care le prezintă actualele cărţi de identitate emise începând din 1997.

Cartea de identitate electronică va avea înscrisă sigla Uniunii Europene.

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement