Connect with us
Advertisement

Eveniment

”Catastrofă umanitară” generată de criza alimentară. Avertismentul șefului Băncii Mondiale și urmările invaziei din Ucraina

Publicat

Președintele Băncii Mondiale, David Malpass, avertizează asupra unei „catastrofe umanitare” care este generată de foametea legată de invazia Rusiei în Ucraina. 

Creșterea prețurilor la alimente împinge milioane de oameni în sărăcie și într-o „nutriție mai slabă”, a declarat acesta, citat de BBC.

În acest context, avertizează el, ar putea exista o creştere „uriaşă” de 37% a preţurilor la alimente, care i-ar afecta cel mai mult pe cei foarte săraci.

La fel ca pandemia Covid-19, a spus el, criza alimentară îi va lovi cel mai tare pe cei mai săraci oameni din lume, deoarece aceștia „vor mânca mai puțin și vor avea mai puțini bani pentru orice altceva, cum ar fi școlarizarea”.

Într-un interviu cu editorul economic al BBC, Faisal Islam, Malpass a declarat că stocurile globale de alimente sunt mari după standardele istorice și că există suficientă hrană în lume pentru a hrăni pe toată lumea, dar va trebui să existe un proces pus în aplicare pentru ca alimentele să ajungă la cei care au cea mai mare nevoie.

De asemenea, șeful Băncii Mondiale și-a exprimat îngrijorarea cu privire la o „criză în interiorul crizei”, care ar putea apărea din cauza incapacității țărilor în curs de dezvoltare de a-și achita datoriile pandemice mari, pe fondul creșterii prețurilor la alimente și energie.

„Până la 60% dintre cele mai sărace țări se află în acest moment fie în dificultate din cauza datoriilor, fie prezintă un risc ridicat de a fi în dificultate din cauza datoriilor”, a spus el.

El a sfătuit țările, în special pe cele cu datorii nesustenabile, să acționeze din timp în privința strategiilor de reducere a poverii datoriei.

Sursă: BBC.ro

 Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Alba24 și pe Google News

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement