Eveniment
Caz dificil la Judecătoria Aiud: Cum a convins-o un vârstnic pe o minoră să întrețină raporturi intime. Cum s-a aflat totul
Lipsa de informare, educația precară, lipsa părinților sau a tutorilor legali aduc în viața adolescenților cazuri și fapte greu de descris în cuvinte. Este și cazul unei minore din Alba, care este victimă într-un dosar de viol, unde inculpat este un bărbat de 65 de ani. Bărbatul a fost trimis în judecată luni, 19 ianuarie 2026, iar motivarea magistraților Judecătoriei Aiud a fost făcută publică.
Modul în care minora în vârstă de 15 ani a ajuns să întrețină raporturi sexuale, ci vârstnicul de 65 de ani, în apropierea unui cimitir este descris de magistrații Judecătoriei Aiud. Este un caz greu pe care magistrații în vor avea de judecat.
Mai mult de atât, la dosarul cauzei apare și un video, filmat de două cunoștințe ale minorei, video în care minora apare alături de vârstnic. De asemenea, în dosar este scris că inculpatul a plătit-o pe minoră cu suma de 600 de lei.
Potrivit motivării instanței, minora locuia la o casă de tip familial din Alba. Faptele s-au petrecut în luna august a anului 2025. Din câte se pare minora s-a ”împrietenit” cu bărbatul în cauză și acesta îî dădea în timp bani și țigări.
La un moment dat reprezentanții centrului au aflat că bărbatul îi oferă bani fetei dar și altor minore din centru. Aceștia l-au sunat pe bărbat și i-au interzis să nu le mai dea bani sau țigări.
Fata era cunoscută că a fugit de mai multe ori din centru și a fost găsită de poliție în alte localități.
Ce s-a întâmplat. S-au dus înspre cimitir
La un moment dat, fata a avut voie să părăsească centru pentru o oră. Atunci l-a sunat pe bărbat și au decis să se vadă. Potrivit motivării instanței, minora s-a întâlnit ”cu inculpatul și au convenit să întrețină relații sexuale, inculpatul conducând-o într-un loc retras, situat la ieșirea din oraș, înspre mai sus de cimitirul ortodox. Ajunși în această locație, după ce s-au ascuns într-un desiș de arbori și iarbă, inculpatul a întreținut cu minora un raport sexual”, se arată în documentul citat.
Minora a declarat anchetatorilor că a primit de la vârstnic suma de 600 de lei. Din câte se pare acesta (în urma percheziției informatice) își căuta un traseu, cazări și transport pentru a fugi într-un alt oraș.
S-au văzut și pentru a doua oară
A doua zi, cei doi s-au înțeles să se vadă iar. Minora a plecat spre locația stabilită, dar a fost văzută de alți colegi de centru care s-au hotărât să o urmărească.
Potrivit motivării instanței, minora, ”și inculpatul s-au deplasat pe un teren situat mai sus de cimitir și au intrat într-un desiș de arbori și iarbă. În continuare, persoana vătămată s-a dezbrăcat de pantaloni și lenjeria intimă și s-a întins pe spate, aprinzându-și o țigară. De asemenea, inculpatul și-a dat jos pantalonii și chilotul”, se arată în documentul citat.
Stăteau ascunși într-un tufiș
În tot acest timp cei care au urmărit-o pe minoră stăteau ascunși într-un tufiș și s-au decis să meargă peste cei doi cu camera de la telefon pornită și să îi fimeze. În momentul în care au apărut bărbatul s-a enervat că a fost prins de către aceștia și i-a reporșat fetei că a fost urmărită.
Filmarea descoperită de reprezentanții centrului două luni mai târziu
Două luni mai târziu de la acest moment, reprezentații centrului au aflat că există o filmare în care minora întreține raporturi sexuale cu un adult. Atunci au făcut rost de filmare, iar apoi au sunat la poliție.
Oamenii legii au intrat pe fir și l-au reținut pe Ioan P.. Acesta a încercat să minimalizeze faptele, însă anchetatorii nu au fost de acord cu versiunea sa. Drept urmare l-au arestat preventiv, iar în data de 19 ianuarie 2026 a fost trimis în judecată.
Din cauza faptului că minora are vârstă de 15 ani, deci mai mică de vârsta de 16 ani, iar diferența dintre cei doi fiind mai mare de șapte ani, bărbatul va fi judecat pentru viol.
Momentan acesta se află în arest preventiv.
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News