Eveniment
Vârstnic din Teiuș, trimis în judecată pentru viol. A întreținut de două ori raporturi sexuale cu o minoră în vârstă de 15 ani
Ioan P., un vârstnic de 65 de ani din Teiuș va ajunge în fața magistraților Judecătoriei Aiud pentru viol. În data de 19 ianuarie 2026, dosarul a trecut de stadiul de cameră preliminară pe rolul Judecătoriei Aiud.
Mai pe scurt judecătorii au admis rechizitoriul întocmit de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Alba.
Bărbatul arestat preventiv la Penitenciarul de Maximă Siguranță Aiud va fi judecat pentru două fapte. Mai exact pentru două fapte de viol, după ce a întreținut raporturi sexuale, cu o minoră în vârstă de 15 ani.
Din câte se pare acesta a întreținut raporturi sexuale cu minora în data de 18 septembrie 2025 dar și 20 septembrie 2025. Cum minora are mai puțin de 16 ani, iar diferența de vârstă dintre inculpat și minora este mai mare de șapte ani, bărbatul va fi judecat pentru viol.
Inițial, la momentul arestării preventive anchetatorii au comunicat că ar fi fost vorba doar de un act sexual între cei doi, dar în urma anchetei s-a stabilit că au avut două interacțiuni, cei doi.
În data de 19 ianuarie 2026, acesta a cerut să fie lăsat în control judiciar sau în arest la domiciliu, dar magistrații nu au admis cererea acestuia.
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News
Titi
luni, 19.01.2026 at 20:27
cam ce merita acesti .... ?
Ale luia sau nu
luni, 19.01.2026 at 22:43
E plin site-ul de articole gen trinitas, unde s toti sfinții si sfintele alea protectoare, unde i zeul ala al tuturor,dar împărțit în 100000 de religii diferite... ocupați rău de nici măcar unu nu si a făcut jobul de "protector" sa ajute fetele astea, cum nimic nu au făcut si în cazul celor 5 violate repetat,si tot asa...Deci pupați mai departe sicriele sfintilor si așteptați lumea de apoi. ca pe asta nu fac nimic zeii voștri imaginari.