Actualitate
CCR: Funcţionarii publici trimişi în judecată vor fi suspendaţi din funcţii până la o sentinţă definitivă
Curtea Constituțională a României a admis, marți, sesizarea președintelui Klaus Iohannis cu privire la legea care menține abrogarea suspendării funcționarilor publici trimiși în judecată, anunță Agerpres.
Magistraţii CCR au stabilit că legea este neconstituţională, astfel încât funcţionarii publici trimişi în judecată rămân suspendaţi.
„Am avut o obiecție de neconstituționalitate a Legii 188/1999 privind statutul funcționarilor publici, obiecție ridicată de președinte, pe care am admis-o și am stabilit că – abrogarea textelor care vizau posibilitatea suspendării de drept a contractelor de muncă a funcționarilor publici care au fost trimiși în judecată – a fost abrogată ilegal„, a anunțat președintele CCR, Valer Dorneanu.
În 13 decembrie, Curtea a amânat dezbaterile în acest caz.
Luna trecută, șeful statului a transmis la CCR această sesizare cu privire la Legea pentru modificarea și completarea Legii 188/1999 privind statutul funcționarilor publici.
Actul normativ menținea abrogarea prevederii potrivit căreia functionarii publici sunt suspendați din funcție în cazul în care sunt trimiși în judecată pentru infracțiuni, inclusiv de corupție și de serviciu.
În sesizare, președintele Iohannis preciza că abrogarea suspendării raportului de serviciu al funcționarului public ca urmare a trimiterii în judecată încalcă dispozițiile art. 1 alin. (3) si (4), art. 16 alin. (1) si art. 54 alin. (2) din Constituție.
El susținea că, ținând cont de natura administrativă a acestei măsuri, „nu se pune problema nerespectării prezumției de nevinovăție, care va trebui însă respectată pe tot parcursul desfășurării întregului proces penal pornit împotriva respectivului funcționar public, până la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare”.
Șeful statului arată că, având în vedere ca funcția publică implică ansamblul atribuțiilor și responsabilităților, stabilite în temeiul legii, în scopul realizării prerogativelor de putere publică, standardele privind integritatea și deontologia funcționarului public trebuie să fie astfel stabilite încât faptele penale săvârșite de acesta în timpul ocupării unei funcții publice să nu se răsfrânga asupra instituției publice.
Cu privire la integritatea în funcția publică, președintele Iohannis sublinia că CCR a dezvoltat o ampla jurisprudență, arătând că exercitarea funcțiilor și demnităților publice trebuie să se realizeze în coordonatele statului de drept.
Astfel, șeful statului aprecia că abrogarea unor dispoziții din legea supusă controlului de constitutionalitate determină diminuarea standardelor de integritate cu privire la exercitarea unei funcții publice și afectează profund încrederea cetățenilor în instituții.
El menționa că pentru protejarea integrității și prestigiului funcției publice investite cu autoritate de stat legiuitorul a prevăzut suspendarea din funcție la momentul trimiterii în judecată sau al arestului preventiv pentru: membrii Guvernului; aleșii locali; salariați; judecători și procurori; judecătorii constituționali; notarii publici; practicienii în insolvență; personalul auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești, arătând că aceste considerente sunt valabile și în cazul funcționarilor publici, sancțiunea administrativă a suspendării de drept a raportului de serviciu fiind una care întărește efectul disuasiv al protejarii integrității în funcția publică și al încrederii cetățenilor în persoanele care sunt investite cu autoritate de stat.
Seful statului consideră și că introducerea posibilității de delegare a competenței de organizare a concursului pentru ocuparea funcțiilor publice prin ordin al președintelui ANFP încalcă Legea fundamentală.
Președintele preciza că prin soluția legislativă se ajunge la situația că un aspect esențial care vizează raportul de serviciu, reglementat de legea organică, să fie delegat printr-un act administrativ.
Pe 14 noiembrie, Camera Deputaților a adoptat proiectul de modificare a Legii 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici, menținând abrogarea prevederii potrivit căreia funcționarii publici sunt suspendați din funcție în cazul în care sunt trimiși în judecată pentru infracțiuni, inclusiv de corupție și de serviciu.
Camera Deputaților a respins, astfel, obiecțiile președintelui Klaus Iohannis, conținute în cererea de reexaminare asupra acestui proiect, adoptat inițial de Parlament în iunie 2016.
sursa: hotnews.ro
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News