Connect with us
Advertisement

Aiud

Ce se întâmplă dacă ocupi abuziv boxa unui vecin de bloc. O femeie din Alba a trebuit să meargă în instanță pentru o rezolvare

Publicat

Problemele între vecini, la bloc se soluționează de cele mai multe ori pe cale amiabilă. Însă de multe ori, acestea pot ajunge să fie soluționate și în instanță. 

Este și cazul unei femei din Aiud care a dat în judecată o fostă locatară a blocului în care locuiește, deoarece cea din urmă nu voia să elibereze boxa de sub bloc. 

Mai exact, a cerut în instanță evacuarea din spațiul pe care l-a obținut când a cumpărat apartamentul. O decizie a venit din partea magistraților Judecătoriei Aiud în data de 6 noiembrie 2023.

În linii mari, pârâta a locuit în bloc până în anul 2016 și a folosit o boxă pe care o cumpărase de la niște locatari mai bătrâni.

În 2018 reclamanta a cumpărat un apartament în bloc și pe contract apărea și boxa în cauză. Acesta a spus în fața instanței că ”a solicitat pâratei ca, în mod paşnic să părăsească imobilul – mai sus menţionat însă aceasta a refuzat.

Ulterior, reclamanta a încercat, soluţionarea litigiului pe cale amiabila, – pârâta – a refuzat orice formă de conciliere şi refuză în continuare să părăsească imobilul, ocupând în mod abuziv şi la timpul prezent boxa ce aparţine în cota de 1/1 parte reclamantei”, se arată în motivarea instanței.

Drept urmare a acționat-o în instanță pe femeia care a locuit până în 2016 în bloc și care nu voia să părăsească boxa.

Abia ajunsă în instanță, pârâta a fost de acord să elibereze boxa. Aceasta a precizat că ”este de acord ca reclamanta să rupă acel lacăt şi să-şi preia boxa, întrucât ea nu este proprietara acelei boxe, reclamanta fiind proprietară având în vedere că a cumpărat acel imobil”, se mai arată în documentul citat.

Drept urmare magistrații au admis cererea femeii și au dispus evacuarea pârătei din boxa ce aparține de drept proprietarei.

sursă foto: arhiva alba24.ro, rol ilustrativ.

 

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement