Actualitate
Cele mai mari creșteri salariale din mediul privat, în sectorul de retail și al bunurilor de larg consum. La polul opus, sectorul bancar
În acest an, salariile din mediul privat au crescut în medie cu 3,7%, nivel ușor mai scăzut decât creșterea planificată inițial de companii (3,9%), arăta datele ediției din acest an a studiului salarial și de beneficii PayWell România realizat de PwC. Potrivit datelor, cele mai mari creșteri salariale medii au fost acordate în sectorul de retail (4,3%) și al bunurilor de larg consum (5,8%), în vreme ce creșteri sub media pieței au fost înregistrate în sectorul bancar (2,6%).
„Anul acesta, sectoarele direct legate de consum (retail și industria bunurilor de larg consum) au raportat cele mai mari creșteri salariale, influențate fiind atât de creșterea salariului minim pe economie la nivel național, cât și de rezultatele economice pozitive datorate reducerii TVA și creșterii consumului. În schimb, sectoarele mai puțin legate de evoluția consumului cu amanuntul, așa cum este cel bancar, au menținut o politică salarială mai prudentă, similar anilor anteriori”, a explicat Mihaela Mitroi, PwC Europa de Sud-Est.
Și pentru anul viitor, companiile dau dovadă de prudență în ceea ce privește creșterile salariale bugetate, acestea fiind similare cu cele de anul acesta (3,8% creșterea medie pentru întreaga piață), cu o dinamică mai accentuată în sectorul de retail (4,9%) și cel industrial (4,4%) și o creștere anticipată mai temperată în sectorul bancar (3%).
„Observăm că sectorul privat rămâne prudent în privința creșterilor salariale, semn că lecțiile din perioada crizei au fost însușite, iar companiile vor să păstreze ritmul creșterilor salariale în linie cu câștigurile de productivitate și având o viziune pe termen lung, fără a se lăsa influențate de elemente conjucturale, care stimulează creșterea pe termen scurt”, a declarat Horatiu Cocheci, PwC România.
Cele mai mari salarii la nivel entry-level pentru angajații cu studii superioare sunt oferite de companiile participante din sectorul farmaceutic (3,700 lei brut), în vreme ce băncile remunerează angajații entry-level cu mai puțin de jumătate din această sumă (1,800 lei brut). Salariile entry-level pentru angajații cu studii medii variază între 1,400 și 1,600 de lei în funcție de sector. 29% dintre participanții la studiu efectuează majorări salariale pentru angajații entry-level după terminarea perioadei de probă.
În privința părții variabile, dependente de performanță, acestea sunt acordate îndeosebi la nivel de top și middle management, dar și la angajații din vânzări, de pildă din cadrul companiilor din FMCG (două treimi dintre participanții la studiu oferă o plată pentru performanță acestor categorii de personal). Ca nivel, bonusul de performanță variază de la 9% din salariul anual pentru angajații blue-collar până la aproape 40% din salariul anual pentru angajații din top management. Pentru angajații din vânzări bonusurile de performanță echivalează cu o treime din salariul anual.
Criteriile pentru acordarea bonusului de performanță țin îndeosebi de rezultatele individuale pentru angajații de vânzări (70% din companii) și pentru personalul operațional (63%), însă depind într-o mai mare masura de rezultatele companiei pentru nivelul top și middle management (peste un sfert dintre participanți țin cont exclusiv de acest indicator atunci când decid acordarea bonusurilor de performanță).
În privinta beneficiilor non-salariale, studiul PayWell relevă că cele mai frecvente beneficii extra-salariale utilizate de companiile de pe piața din România sunt, și anul acesta, cele de securitate: tichete de masă (oferite de 74% dintre participanți), și abonamente la clinicile medicale private (55%).
23% dintre companiile participante la studiul PayWell România 2016 oferă posibilitatea unui program de muncă flexibil (în creștere față de anii anteriori), 13% oferă posibilitatea muncii de acasă, iar 8% au programe mai scurte de lucru în zilele de vineri, tendințe în creștere față de anii anteriori.
„Pe măsură ce piața muncii va deveni tot mai dinamică și competitivă, va crește numărul de angajatori care vor oferi astfel de beneficii salariaților, mai ales că generația Y apreciază foarte mult această flexibilitate în a decide când și de unde lucrează. În vederea încurajării muncii flexibile ar fi necesare însă câteva clarificări ale legislației muncii, în așa fel încât angajatorii să se simtă confortabili să acorde aceste facilități salariaților”, consideră Nicoleta Dumitru, manager, servicii de consultanță în resurse umane.
Studiul salarial și de beneficii PayWell România 2016 analizează nivelurile salariale și politicile de remunerare a 133 de companii din cinci sectoare economice diferite (sectorul bancar, industria bunurilor de larg consum, sectorul de retail, sectorul farmaceutic și cel al producției industriale). Studiul conține, de asemenea, analize personalizate, în funcție de distribuția geografică, numărul de angajați și veniturile companiilor participante. Partea calitativă a raportului PayWell conține informații privitoare la politicile de remunerare ale companiilor (ex. creșterile salariale, bonusurile fixe și variabile), precum și analiza unui număr de peste 20 de beneficii extra-salariale oferite de către angajatori, de la mașina de companie la tichete de masă.
sursa: hotnews.ro
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News