Connect with us
Publicitate

EVENIMENT

Cheile Întregalde, locul în care floarea de colț crește la cea mai joasă altitudine din Europa

Publicat

Cheile Întregalde, locul în care floarea de colț crește la cea mai joasă altitudine din Europa, se află în județul Alba.

Una dintre destinațiile de interes pentru orice turist, care este în căutarea unei escapade în natură, poate fi reprezentată de Cheile Întregalde.

Pe lângă aspectul impresionant, acestea constituie locul în care floarea de colț crește la cea mai joasă altitudine din Europa.

Cheile Întregalde sunt situate pe teritoriul administrativ al comunei Galda de Jos, satul Poiana Galdei și al comunei Întregalde, satul Modolești, pe cursul superior al râului Galda.

Locația se află la 37 de kilometri de Alba Iulia, timpul estimat pentru a ajunge cu mașina fiind de 43 de minute, potrivit CJ Alba.

Acestea sunt parte a unei rezervații naturale complexe, caracterizat de un releif deosebit de pitoresc, cu numeroase abrupturi, creste ascuțite și turnuri.

Altitudinea maximă este de 1139 de metri, iar cea minimă de 500 de metri.

Sursa foto: Alba24

De asemenea, Cheile Întregalde numeroase specii de plante. Dintre acestea, cea mai importantă este floare de colț.

Cheile Întregalde reprezintă locul unde floarea de colț crește la cea mai joasă altitudine din Europa, la aproximativ 600 de metri.

Cheile Întregalde: Cum putem ajunge acolo

Pornind din Alba Iulia, trebuie să urmăm DN 74 până în localitatea Șard, unde acesta se intersectează cu DJ 107H.

Apoi, urmând drumul județean amintit anterior, trebuie să ajungem în localitatea Galda de Jos, de unde vom intra pe DJ 107K.

În ultima parte a călătoriei vom traversa localitățile Mesentea, Benic, Galda de Sus și Poiana Galdei, ajungând în final la Cheile Întregalde.

Floarea de colț, cunună a munților

Floarea de colț este o plantă erbacee, reprezentativă pentru vegetația alpină.

Tulpina neramificată măsoară între 15 și 30 cm și are dispuse în vârf mici inflorescențe rotunde, galbene, înconjurate de niște frunze albe cu aspect lânos numite bractee,

Locurile din România în care această plantă crește sunt zonele stâncoase și greu accesibile ale Munților Carpați, la altitudini de peste 1.600 de metri, scrie România Sălbatică.

Citește și: FOTO-VIDEO Calcarele de la Ampoița, „străjerii” de la poarta de intrare în Munții Apuseni. Imagini cu drona din „Țara de Piatră”

Tocmai din acest motiv, existența acesteia la Cheile Întregaldei reprezintă un aspect unicat.

Floarea de Colț este o specie protejată, culesul acesteia fiind extrem de dăunător pentru plantă.

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







Dacă ți-a plăcut articolul:



ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate