Actualitate
Colegiul Național ”Lucian Blaga” Sebeș sărbătorește 80 de ani de activitate
Colegiul Național ”Lucian Blaga” Sebeș sărbătorește 80 de ani de activitate. Cu acest prilej, vor fi organizate mai multe evenimente.
Anul școlar 2025-2026 este un an omagial pentru Colegiul Național „Lucian Blaga” Sebeș. Se vor derula activități la care vor fi invitați toți cei care poartă în suflet o parte din această școală.
Istoria colegiului începe în anul 1945. În iunie 1948 liceul dă prima promoţie de 24 de absolvenţi. În ciuda unui început foarte bun, în toamna aceluiaşi an, liceul se desfiinţează. El se reînfiinţează în anul 1954 şi funcționează apoi sub diferite denumiri.
”De opt decenii, această școală este locul în care s-au format caractere, s-au modelat destine, locul în care generații de elevi au fost îndrumați cu pasiune, responsabilitate și credință în puterea educației. Fiecare generație de elevi a adăugat o filă în povestea colegiului şi fiecare profesor și-a lăsat amprenta asupra inimilor și minților celor pe care i-a îndrumat”.
De-a lungul anilor, școala noastră și-a purtat numele cu demnitate, inspirându-se din opera și spiritul patronului său spiritual– Lucian Blaga, simbol al gândirii profunde, al culturii române și al luminii interioare”, transmite directorul colegiului, prof. Mioara Bulbucan.
Numeroși absolvenți ai Colegiului Național „Lucian Blaga” Sebeș s-au afirmat de-a lungul timpului, ca medici, ingineri, profesori, artiști, cercetători, oameni de cultură și lideri în diverse domenii.
Sute de profesori au format tineri în cadrul instituției, inspirândn dragostea pentru carte. Activitatea lor transformat școala într-un reper al performanței și al respectului pentru cunoaștere.
Colegiul Național ”Lucian Blaga” Sebeș, școală europeană
Colegiul Național „Lucian Blaga” Sebeș are și statutul de „Școală Europeană”, din 2023. Este o comunitate vie, care se reinventează, păstrându-și însă esența, aceea de reperal performanței școlare, mai transmit reprezentanții colegiului.
Dovezi certe sunt premiile și medaliile obținute la concursuri și olimpiade naționale (Limba și literatura română, Matematică, Germană, Latină, Geografie, Istorie, Chimie, Fizică, Biologie, Pictură, Sport) și internaționale (Informatică).
Clasamentele înscriu Colegiul „Lucian Blaga” în ierarhii de top la Evaluarea Națională și Bacalaureat. Sunt de amintit absolvenții cu nota maximă la examenele naționale, programele Erasmus, NEXT-GEN, proiectele derulate cu Institutul Goethe și British Council sau parteneriatele cu unități școlare din Europa (Germania, Austria, Republica Moldova ș.a).
”La Mulți Ani tuturor celor care fac parte din această istorie de 80 de ani de lumină, de spirit şi de educaţie: directori, profesori, elevi și foști absolvenți, părinți, parteneri și autorități locale care au sprijinit mereu școala noastră”, este mesajul conducerii colegiului.
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News