Connect with us
Publicitate

Eveniment

Comasare de ministere după ruperea USL: Cine intră în Guvernul Ponta III. Posibile înlocuiri din funcţii la deconcentrate

Publicat

Decizia politică luată de PNL de a ieşi de la guvernare şi demisia miniştrilor şi secretarilor de stat liberali reconfigurează componenţa Executivului. Mai mult, după practica neoficială dar aplicată până acum, unii şefi de deconcentrate din teritoriu ar putea fi înlocuiţi pe criterii politice. Se ia în calcul şi comasarea unor ministere.

Citiți și: GUVERNUL PONTA III are vot de învestitură de la Parlament. Ce spune Traian Băsescu şi Crin Antonescu

UPDATE: Preşedintele Traian Băsescu a declarat că în acest moment Guvernul României are 9 ministere din 17 ocupate de interimari, ceea ce arată un Guvern instabil. Traian Băsescu a declarat că Victor Ponta şi Crin Antonescu sunt „atât de mărunţi”, încât au simţit să facă un joc „cine comunică cu preşedintele”, el spunând că instituţional comunică cu toţi, dar nu face aranjamente politice cu niciunul.

După ruperea USL, la guvernare a a rămas USD. Adică premierul, aşa cum s-a anunţat neoficial zilele trecute, reface structura Executivului şi se prezintă în 4 martie în faţa Parlamentului pentru a obţine votul de investitură pentru Guvernul Ponta III, pentru care ar exista majoritate în forul legislative.

Liderul PNL, Crin Antonescu, a anunţat marţi seară că miniştrii şi secretarii de stat îşi prezintă demisiile miercuri până la ora 12.00.  să îşi depună demisiile din Guvern. Mariana Câmpeanu a venit la Palatul Victoria.

Reprezentanţii PNL în Guvern sunt Eugen Nicolăescu, Ramona Mănescu, Gigel Ştirbu, Lucia Barga, Mihai Voicu, Cristian David şi Mariana Câmpeanu.

Premierul Ponta a stabilit miniştrii PSD care vor ocupa, interimar, posturile de ministru eliberate de PNL: Dan Şova – Transporturi, Nicolae Bănicioiu – Sănătate, Robert Cazanciuc – Relaţia cu Parlamentul, Rovana Plumb – Ape, Doina Pană – Muncă, Mihnea Costoiu – Cultură, Titus Corlăţean – Românii de Pretutindeni.

Pentru nominalizări în locul acestora se poartă negocieri cu UDMR, ai căror reprezentanţi susţin că vineri vor comunica dacă participă la guvernare. Sunt discuţii pentru reducerea numărului de ministere la 16, doi miniştri delegaţi şi secondarea primul-ministru de către doi vicepremieri.

Lista posibilă a Guvernului Ponta III:

Ministerul de Interne – Gabriel Oprea, vicepremier
Ministerul Administraţiei şi Dezvoltării Regionale – Liviu Dragnea, vicepremier
Ministerul Finanţelor Publice – Liviu Voinea
Ministerul Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale – Doina Pană / Florin Iordache/ Liviu Pop/ Alexandru Cordoş
Ministerul Sănătăţii – Nicolae Bănicioiu / Florian Bodog/ Raed Arafat/
Ministerul Mediului, Apelor, Pădurilor şi Schimbărilor Climatice – Rovana Plumb / Attila Korodi
Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale – Daniel Constantin, vicepremier
Ministerul Tineretului şi Sportului – Mihai Sturzu
Ministerul Culturii – Kelemen Hunor, vicepremier (UDMR) / Georgică Severin (PSD) / Mihnea Costoiu
Ministerul Educaţiei – Remus Pricopie
Ministerul pentru Societatea Informaţională – Bebe Ionică (PSD) sau un reprezentant UDMR
Ministerul Transporturilor – Dan Şova
Ministerul Economiei şi Energiei – Constantin Niţă
Ministerul de Justiţie – Robert Cazanciuc
Ministerul de Externe – Titus Corlăţean
Ministerul Apărării Naţionale – Mircea Duşa
Ministru delegat pentru Întreprinderi Mici şi Mijlocii, Mediu de Afaceri şi Turism – PC
Ministru delegat pentru Relaţia cu Parlamentul – PC

De asemenea, vor fi numiţi alţi secretari de stat în locul celor liberali.

În teritoriu sunt posibile demiteri la instituţiile deconcentrate, după “modelul” practicat din 1990 încoace. Problema din punct de vedere “tehnic” este că şefii acestora şi-au câştigat posturile prin concurs, astfel că după valul de demiteri ar putea urma un val de procese şi o posibilă bulversare a activităţii acestora. În Alba, instituţii cu directori liberali sunt ADR Centru, OIR POS DRU, Electrica Serv, Electrica Furnizare Alba, APIA, Secţia Drumuri Naţionale, ARR, APDRP, Fabrica de Arme Cugir. De asemenea, în eşalonul doi de conducere ale instituţiilor se află reprezentanţi liberali la IŞJ, Direcţia Silvică sau, la nivel naţional, la Agenţia de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit.

PSD, pe de altă parte, are directori la APM, DSVSA, IŞJ, Direcţia Agricolă, Direcţia Silvică, Comisariatul pentru Protecţia Consumatorilor.

Potrivit unor surse politice, după europarlamentare, PNL ar putea depune moţiune de cenzură împotriva Guvernului. Liderul PNL, Crin Antonescu a confirmat că aceasta poate fi aplicată pentru situaţii cum ar fi creşterea cotei unice sau adoptarea legii amnistiei.

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate