Connect with us
Publicitate

Economie

Comisia Europeană anunță: Corecții financiare definitive pe cinci programe operaționale. Vezi cum afectează lucrările din Alba Iulia

Publicat

României îi vor fi aplicate corecții financiare definitive pentru cinci programe operaționale. Acesta este anunțul făcut luni de Ministrul Afacerilor Europene. Comisia Europeană va reduce, prin corecţii financiare, din fondurile puse la dispoziţia României pentru programele legate de sectorul regional, mediu, transport şi competitivitate, din cauza unor nereguli identificate în zona achiziţiilor publice.

Potrivit comunicatului MAEur transmis Mediafax, urmează ca „în curând” să înceapă procesul de conciliere între Comisia Europeană (CE) şi partea română cu privire la corecţiile financiare definitive care vor fi aplicate sumelor decontate de la 1 ianuarie 2007 până în octombrie 2011, în cadrul celor patru programe pentru care s-au întrerupt plăţile la începutul lunii iulie de către Comisia Europeană – Programul Operaţional Sectorial Transport (POS-T), Programul Operaţional Regional (POR), Programul Operaţional Sectorial Creşterea Competitivităţii Economice (POS CCE) şi Programului Operaţional Sectorial Mediu (POS Mediu).

De asemenea, pentru Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane (POSDRU), s-a propus de către CE o corecţie definitivă de 25% pentru sumele rambursate de la bugetul Uniunii Europene către bugetul naţional, evidenţiază comunicatul menţionat.

„În urma analizei, Comisia Europeană a găsit o serie de neregularităţi de sistem legate de zona achiziţiilor publice şi va aplica anumite corecţii financiare. Aceste corecţii, care pot reprezenta câteva procente din fondurile alocate, vor fi negociate cu partea română pentru fiecare program în parte”, au afirmat sursele citate de Mediafax.

Potrivit comunicatului MAEur transmis luni, corecţiile ar urma să fie impuse „din cauza prolemelor majore identificate în efectuarea achiziţiilor publice” în perioada menţionată, 1 ianuarie 2007 – octombrie 2011.

MAEur aminteşte că în decembrie 2011 Comisia Europeană a fost de acord să deblocheze procesul de rambursare a cheltuielilor pentru toate programele finanţate din fonduri structurale şi de coeziune, care fuseseră întrerupte în iulie 2011, iar reluarea s-a făcut cu condiţia aplicării unor corecţii financiare preventive, precum şi a îndeplinirii unor măsuri de îmbunătăţire a sistemului de gestionare a fondurilor. De asemenea, s-a stabilit ca, după primul semestru al anului 2012, Comisia Europeană să efectueze misiuni de un audit pentru a constata dacă deficienţele au fost remediate.

„Aceste misiuni s-au desfăşurat în cursul lunii iulie 2012. În funcţie de rezultatul auditului, Comisia va decide continuarea rambursărilor sau întreruperea/suspendarea plăţilor„, se evidenţiază în comunicatul MAEur.

Pe de altă parte, legat de POSDRU, Comisia Europeană a efectuat un audit vizând intervalul 1 ianuarie 2007 – aprilie 2012, pe baza căruia consideră că sistemul de management şi control a funcţionat necorespunzător. „Din acest motiv, s-a declanşat procedura de pre-suspendare a programului şi s-a propus o corecţie definitivă de 25% pentru sumele rambursate de la bugetul Uniunii Europene către bugetul naţional. Executivul întreprinde la ora actuală acţiuni importante pentru implementarea măsurilor necesare pentru a corecta disfuncţionalităţile şi a asigura funcţionarea optimă a sistemului”, precizează comunicatul MAEur.

Totodată, Ministerul Afacerilor Europene menţionează că „Guvernul României are ca prioritate creşterea ratei de absorbţie a fondurilor structurale şi de coeziune şi, în acest scop, a luat măsuri vizând perfecţionarea cadrului legislativ, creşterea capacităţii administrative şi îmbunătăţirea procesului de achiziţii publice (inclusiv prin identificarea şi combaterea cazurilor de conflicte de interese şi incompatibilităţi)”.

„Aceste demersuri susţinute au ca scop inclusiv evitarea suspendării procesului de rambursare a plăţlor de la Comisia Europeană sau, dacă este lucru nu este posibil, limitarea la maximum a duratei suspendărilor”, se precizează în comunicatul MAEur.

Potrivit datelor statistice oficiale ale MAEur, la data de 31 august rata de absorbţie pentru cele şapte programe operaţionale era la nivelul de 9,69%, însemnând fonduri rambursate de 1,861 miliarde de euro, dintr-un total de 19 miliarde de euro pus la dispoziţie României în exerciţiul bugetar european 2007-2014.

Finanțări de sute de mii de euro pentru lucrările din Cetatea Alba Carolina au fost oprite. Vor fi plătite din buzunarele albaiulienilor

Corecțiile financiare impuse de UE afectează și proiectele din Alba Iulia. Primarul Mircea Hava a declarat, pentru Alba24.ro, că, în cazul proiectelor  mari, cum este cazul restaurării Cetăţii Alba Carolina – partea de vest, lucrare aflată în derulare, corecţiile financiare dispuse se ridică la sute de mii de euro.

Primarul Mircea Hava susţine că proiectele verificate nu sunt afectate de aceste corecţii financiare, în sensul în care acestea nu vor fi întârziate, doar că administraţia locală va trebui să plătească aceste sume, dacă nu va câştiga procesele intentate în instanţă în acest sens.

„Sunt corecţii date pe ideea <aşa vreau eu> (cu referire la cei care fac verificările – n.r.). Suntem în judecată. Dacă cineva crede că este o neregulă faptul că ai cerut ca firma care a venit la licitaţia pentru Cetate trebuie să aibă lucrări similare, să ştie ce face, dacă ai cerut ca subcontractorul să nu aibă datorii la stat, dacă astea înseamnă nereguli, atunci eu mă închin, fac şi eu o firmă cu o lopată, cu dumneavoastră şi punem preţul cel mai mic şi vom câştiga.

Nu poţi să favorizezi în procesul de licitaţie pe nimeni, este liberă, stă anunţată zeci de zile pe SEAP. Oricine poate contesta caietul se sarcini. Au fost contestaţii, s-au verificat, s-au corectat, dacă au fost astfel de intenţii. Odată licitaţia adjudecată, ne interesează ca lucrarea să fie executată aşa cum trebuie, pentru asta trebuie să ai nişte garanţii. Nu cred că unul care creşte găini poate lua o licitaţie pentru autostradă. La noi, cei care verifică, aşa vor să verifice. Aşa mi s-a spus <asta e părerea mea>.

Nu sunt afectate, nu sunt întârziate aceste proiecte. Firma respectivă nu are vreo problemă, trebuie să primească acei <zece lei>. Problema este a noastră, cu bugetul. Nu mai luăm banii de la Europa. Noi sau Guvernul (dacă noi câştigăm în instanţă) va trebui să plătim. Guvernul poate să spună – am foarte multe proiecte în ţară (toate proiectele sunt afectate) şi o să-i dau cam în cinci ani de zile. Timp în care tu, ca administraţie financiară poţi ajunge chiar la faliment. Pentru nişte lucruri care sunt cu totul foarte departe de realitate”, susţine Mircea Hava.

Primarul a spus că nu poate să creadă că aceste verificări şi corecţii financiare pentru proiectele derulate de municipiul Alba Iulia reprezintă o răzbunare politică.

Nu pot să cred că e o răzbunare politică, ar fi foarte grav. Este anormal să pui o corecţie financiară pentru că de 400 de ori ai folosit cuvântul la plural şi o dată la singular. Şi asta denaturează licitaţia … le spune greşeli neintenţionate, nu am mai întâlnit aşa ceva. Poţi greşi neintenţionat, dar nu aici. Nu pot să cred că e o răzbunare politică. Dar, când vezi cum merg lucrurile… Am avut 5% (corecţii) pe un proiect şi, pentru că am răspuns peste 2 săptămâni, am primit 25%.

 

Avem corecţii pe toate proiectele. Peste tot se verifică, peste tot avem corecţii. Avem verificări, la proiecte mari, pe Cetate – partea de vest, unde se lucrează acum -, în rest sunt corecţii mici. Da, este vorba de corecţii de sute de mii de euro, bani pe care, dacă pierdem în instanţă, îi vom plăti”, a mai spus Hava.

 

 

Nu pot să cred că e o răzbunare politică, ar fi foarte grav. Este anormal să pui o corecţie financiară pentru că de 400 de ori ai folosit cuvântul la plural şi o dată la singular. Şi asta denaturează licitaţia .. le spune greşeli neintenţionate, nu am mai întâlnit aşa ceva. Poţi greşi neintenţionat, dar nu aici. Lucrurile astea sunt inventate Este o ordonanţă de urgenţă, din 2011, vă dau un exemplu, pentru cum să se lucreze în 2007. Tehnicienii din primărie nu mai pricep nimic. Vom prezenta totul matematic, aşa cum este.

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate