Connect with us
Publicitate

ACTUALITATE

Comisia Europeană: Tinerii români se situează sub media europeană în privința nivelului de cunoștințe

Publicat

elevi

elevi România se situează în perioada 2011-2014 sub media europeană în privința nivelului de cunoștințe la citit, matematică și științe dobândit de tinerii cu vârsta de 15 ani, conform datelor prezentate în Monitorul educației și formării 2015, lansat marți de Reprezentanța Comisiei Europene în România.

Astfel, datele arată că elevii la această categorie de vârstă au un nivel inferior la citit — 37, 3% comparativ cu cei din țările UE—17,8% , cât și la matematică – 40, 8% față de 22,1 % în UE sau științe de 37,3 % față de media europeană — 16,6%.

De asemenea, rata abandonului școlar timpuriu în sistemele de educație și formare profesională (vârsta 18-24 ani) este superioară mediei europene în 2014, de 18,1% față de 11,1 %.

Cu această ocazie, ministrul Educației, Adrian Curaj, a evidențiat necesitatea apariția Monitorului educației 2015, arătând că trebuie reduse decalajele, iar una dintre soluții ar fi inovarea-cercetarea.

„Noi suntem în dezbaterea între emoții și date. Când dezvoltăm strategii suntem în confruntarea ‘ce ne spun datele, acele politici bazate pe evidențe, dar și pe ce ne spun emoțiile noastre’, pentru că din interiorul nostru știm că există un dar natural teribil, o resursă umană pe care trebuie să o distilăm pentru a acționa în favoarea lor. (…) Eu cred într-un dar natural de excepție. (…) Ideea de a reduce decalaje este extraordinară, vine din perseverența de a face pas cu pas . Eu vin din inovare-cercetare și aș vrea inovarea să mă ajute să fac acel salt. Sunt convins că avem capacitate suficientă, dar pentru asta trebuie să avem și o disponibilitate majoră, disponibilitatea de a experimenta”, a argumentat ministrul Educației.

Adrian Curaj, care consideră că există totuși „enorm de multă inteligență colectivă în România”, s-a pronunțat pentru competitivitate și pentru o „dinamică transformațională”.

„Dacă vorbim de date, am spus că sunt multe intervenții de făcut. Datele contează foarte mult și datele curate, deoarece cu ele poți să identifici modele de comportament. Nu cred că trebuie să ne fie frică de date, ele să fie un mijloc de a comunica. Avem de unde porni. Acest raport este o privire de ansamblu, poți să te compari”, a spus Adrian Curaj, precizând că nu e suficientă strategia dacă nu există transparența comunicațională.

Potrivit Ligiei Deca, consilier de stat al Administrației Prezidențiale, șansa României este susținerea educației și colaborarea între factorii responsabili.

„Este esențial ca școlile să pună în practică metodele educaționale și să coopereze și să își asume rolul existent. Este nevoie să se pună în practică descentralizarea, criterii și să adâncim parteneriatul cu Ministerul Educației”, a subliniat Ligia Deca.

Michael Teutsch, șeful de unitate pe țară al Direcției generale de educație și cultură a Comisiei Europene, a subliniat că lansarea Monitorului educației 2015 pune în prim-plan situația educațională din România din prisma monitorizării ca un proces interesant și încearcă să evidențieze conceptul de „învățare reciprocă” între statele membre UE.

„Dezvoltarea trebuie făcută pe baza evidențelor, trebuie să stabilim domeniile de colaborarea, consiliere între state. Comisia Europeană se concentrează pe inegalitate și investiții. Se constată că există o dependență mare între succesul educației și situația economică a părinților. Zonele rurale au probleme mai mari”, a arătat Teutsch.

Monitorul educației și formării 2015 abordează pe lângă statistici și aspecte legate de recomandări specifice fiecărei țări pentru semestrul european 2015 în domeniul educației, puncte forțe și provocări.

sursa: agerpres.ro

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







Dacă ți-a plăcut articolul:


ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.


Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate



Parteneri: Romania24.ro, Cluj24.ro, Ardeal24,ro, Botosani24.ro. Copyright © 2022 Alba24.ro powered by Independent Media & More. Alba24.ro folosește fluxurile de știri ale agențiilor Agerpres și Mediafax