Connect with us

Eveniment

Șase copii au murit infectați cu o bacterie la Spitalul de pediatrie din Iași. Erau internați la ATI. Decesele nu au fost anunțate

Publicat

Mai mulți copii internați la secția de Reanimare a Spitalului Clinic de Copii „Sf. Maria” din Iași au murit în ultima perioadă, după ce au fost infectați cu bacteria Serratia. Inițial, a fost vorba despre 5 copii decedați, însă informații noi arată că ar fi vorba despre 6 cazuri de deces. 

”Prima infecție a apărut pe 13 septembrie, dar aceasta a fost raportat către DSP cu întârziere, abia în data de 19 septembrie, când la nivelul spitalului erau deja patru pacienți infectați. Spitalul nu a luat măsurile necesare la timp de izolare a Secției de Terapie Intensive și nu a trimis raportările în timp util către DSP, conform legislației în vigioare”, a declarat ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete.

De asemenea, conducerea spitalului nu ar fi luat măsuri încă de la început, astfel că bacteria s-a răspândit și la alți copii, transmite Mediafax.

Potrivit unei adrese emise de reprezentanții spitalului, pe 24 septembrie, la aproximativ o săptămână de la apariția cazurilor, „Aparținătorii copiilor din corpul A, nu mai părăsesc secția pentru cazare la Casa Ronald McDonald, până la închiderea focarului, sala de montare CVC nu se va mai utiliza, montarea cateterelor fiind realizată în Blocul Operator, până la închiderea focarului”.

După această dată, internările au fost limitate. Direcția de Sănătate Publică a confirmat cazurile. Copiii (nou-născuți sau cu vârsta de până la 8 ani) sufereau și de alte boli, iar decesul a survenit în urma infectării cu această bacterie, Serratia Marcescens.

Spitalul a anunțat decesele târziu la Direcția de Sănătate Publică

Spitalul a anunțat Direcția de Sănătate Publică foarte târziu, luni pe 23 septembrie, când deja se înregistraseră primele decese. Potrivit protocolului, încă de la primul caz de infectarea cu această bacterie, secția de Reanimare trebuia închisă și igienizată.

Unul dintre micuții care au murit era nou-născut și a dezvoltat o meningită galopantă. Un alt copil fusese internat cu sindrom convulsive, iar la autopsie a fost identificată o meningită.

Un copil de 4 ani cu sindrom Edwards a dezvoltat și el complicații din cauza infectării cu această bacterie.

Un copil de 6 ani cu tetrapareză și un altul de 8 ani cu epilepsie, de asemenea, au murit din cauza infecției.

Alți trei copii, dintre care și un nou-născut, au fost depistați cu bacteria.

Secția ATI a rămas funcțională, iar internările au continuat chiar și după primele cazuri. Potrivit 7iasi, șefa secției de Reanimare este ilegal în funcție.

Părinții copiilor internați ulterior nu au fost informați că micuții lor au fost infectați cu bacteria.

Deși opt copii au fost depistați, în comunicările interne ale spitalului se vorbea de mult mai puține cazuri. Între timp, Reanimarea a fost închisă temporar.

Ministrul Sănătății a declarat că focarul trebuia declarat după primele trei cazuri. „Este inacceptabil ca într-un spital de pediatrie aceste situații să nu fie raportate”.

Reacții după ce mai mulți copii internați la Spitalul Clinic de Copii „Sf. Maria” din Iași au murit infectați cu bacteria Serratia

Președintele României, Nicușor Dan, a transmis, vineri, un mesaj de condoleanțe după tragedia petrecută la Spitalul de Copii „Sfânta Maria” din Iași, unde șase copii au murit în urma unei infecții nosocomiale, și a cerut anchete transparente și sancționarea responsabililor.

Reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie Iaşi susţin că nu au fost depuse sesizări cu privire la decesul copiilor internaţi în Spitalul Clinic de Urgenţă pentru Copii “Sfânta Maria”. În urma mediatizării cazului poliţiştii s-au sesizat din oficiu şi au declanşat o anchetă.

Poliţia s-a sesizat din oficiu

„Ca urmare a unui articol de presă apărut în mass media, în cuprinsul căruia se face referire la faptul că la o unitate medicală din municipiul Iaşi ar fi decedat mai mulţi copii, facem precizarea că, până la acest moment, la nivelul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Iaşi nu au fost înregistrate sesizări în acest sens”, se arată într-un comunicat al IPJ Iaşi.

Poliţiştii din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Iaşi au anunţat că s-au sesizat din oficiu, iar cercetările vor fi efectuate sub coordonarea unităţii de parchet competente.

Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii „Sf. Maria” Iași a transmis, la solicitarea MEDIAFAX, că în secția ATI corp A a fost depistat un focar de infecție cu Serratia marcescens, constituit din 9 cazuri.

Reprezentanții unității au precizat că pacienții afectați erau copii cu afecțiuni grave, cronice sau genetice, imunocompromiși și cu factori de risc suplimentari, precum prematuritatea sau spitalizarea prelungită.

Ca urmare a informațiilor apărute în spațiul public legate de cazul de la Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii “Sfânta Maria” din Iași, Ministerul Sănătății precizează că nouă pacienți cu vârsta sub un an au fost infectați cu Serratia Marcescens.

Până în momentul de față, au fost aplicate sancțiuni de către inspectorii sanitari din cadrul DSP Iași, iar la nivelul instituției s-a dispus o serie de măsuri.

Declarațiile ministrului Alexandru Rogobete, referitoare la situația de la Spitalul pentru Copii „Sfânta Maria” din Iași, au vizat atât partea medicală, cât și cea administrativă.

„Va fi stabilit de experții în medicină legală și nu vreau eu să speculez sau să mă anteponunț. Însă, revenind la zona administrativă, din datele pe care le am, prima infecție a apărut în data de 13 septembrie.

Însă aceasta a fost raportată către Direcția de Sănătate Publică Iași cu întârziere de către Unitatea Sanitară, abia în data de 19 septembrie, când la nivelul spitalului erau deja patru pacienți infectați”, a declarat ministrul.

Ministerul Sănătății declanșează anchetă după decesul copiilor

Ministerul Sănătății și Inspecția Sanitară de Stat în Sănătate au demarat un control amănunțit la Iași, după ce nouă copii, inclusiv nou-născuți, au fost expuși unui risc suplimentar din cauza infecțiilor nosocomiale, șase dintre ei pierzându-și viața, anunță ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete.

Ministrul Sănătății: Sunt revoltat. Toți cei responsabili vor răspunde

„Sunt revoltat — profund revoltat — că, în pofida investițiilor majore făcute în spitale și în laboratoare moderne de microbiologie, ne blocăm încă în lucruri elementare: spălatul pe mâini, aplicarea protocoalelor, responsabilitatea de zi cu zi. Este inacceptabil. Toți cei responsabili vor răspunde: vor fi sancționați administrativ, fără excepție. Cine nu și-a făcut treaba — fie că este personal de la spital, de la DSP sau de la INSP — va pleca acasă”, a transmis ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, într-un comunicat.

El a subliniat că raportările tardive nu vor fi tolerate: „Resemnarea în fața infecțiilor nosocomiale nu este o opțiune. Ascunderea, cosmetizarea sau întârzierea raportărilor — fie din teamă, fie din nepăsare, fie din speranța că „dispare de la sine” — nu sunt erori: sunt complicitate”.

Rogobete: nimeni nu trebuie acoperit

Rogobete a mai spus că există indicii preliminare că protocoalele sanitare nu au fost respectate.

„Protocoalele pentru limitarea infecțiilor nu sunt opționale. Ele trebuie respectate cu strictețe — de la medic, la asistentă, la infirmieră și până la tot personalul din sistem. Nu mai putem tolera mentalitatea „merge și așa”. NU, nu mai merge și așa! Cine consideră că regulile sunt opționale a greșit profund: nimeni nu trebuie acoperit. Lucrurile trebuie spuse pe nume”, a mai scris ministrul.

Rogobete a anunțat că se va deplasa personal la Iași pentru a asigura transparența anchetei.

„Vom comunica public fiecare detaliu al anchetei — pentru dreptate, pentru a trimite un semnal în întregul sistem sanitar. Oameni buni – NU MAI ”MERGE ȘI ASA”! Echipa este totul. Dar responsabilitatea este individuală — și va fi aplicată”, a încheiat ministrul.

Foto: Arhivă, rol ilustrativ

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

1 Comentariu

1 Comentariu

  1. Petru

    vineri, 26.09.2025 at 20:33

    Normal copii decedați sunt de vină
    Aveam imunitatea compromisă. Nu vă este rușine să faceți asemenea afirmații.Ca de altfel peste tot în România și în sănătate este un iureș. Medicii nu-și fac meseria nici pe sfert din cât ar trebuii. În schimb în spitale stau la cafea, bârfe ,pe telefoane, nu sunt de găsit. Ții se rețin bani pentru sănătate și îți mai cer și în spital.Sunt multe de spus și lumea este complect nemulțumită.

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.